miercuri, 16 aprilie 2014

85. Habeamus Bebe Rex

23 iulie 2013

Denecrezutele Aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
85. Habeamus Bebe Rex

    Bebe, Rex Britaniae et Daciae
    - Habeamus Bebeluşul Rex, Habeamus Bebeluşul Rex!
    Nu mai puteam să scot o vorbă cu Vulpi, aşa ca între bărbaţi, de gălăgia pe care o făcea V5. Tocmai venise de la şcoală, încă mai avea iaurt pe bot şi firimituri între mustăţi. Era într-o stare euforică de am crezut că a dat iama prin Cetate şi a dat de clondirele de sulincă de pe vremea Daicovicilor.
    - Tati, Habeamus Bebeluşul Rex!
    - Şi cu ce te încălzeşte pe tine asta? În primul rând că noi n-avem nimic. Au britanii acolo la ei în peninsula aia care se ţine de noi de europi doar prin Tunel. N-au nici ei nici măcar euro, acum drept este că nici noi n-avem. Sau poate vrei să spui că şi-a băgat Dacul coada şi avem şi noi o Dudă mică? Dar nu văd cum. treaba asta n-ar avea obiect. Poate să spună tot Oxfordul. S-a pus şi poză în Paris Match prin 1970 cu unul Valentin şi cu una Margrita.
    - Tati, te-ai cam ramolit, iartă-mă că-ţi spun aşa. Stai degeaba cu Tata Vulpi la berea aia. Ia întreabă-l dacă Bebeluşul Rex nu este şi al nostru.
    - Aşa e Vulpi bătrâne, avem şi noi o parte de … vină?
    - Cam aşa este. Căci Bebeluşul acesta Regal este al 213-lea descendent al celui ce a trăit cu a 486-a ascendentă a unei vulpi din Transilvania. Sigur că nu există acte, că doar nu stătea nimeni să scrie despre cum îşi ridicau cozile vulpile. Pergamentul era scump, papirus nu prea creştea decât la Băile 1 Mai cum le spune acum, dar şi alea sunt revendicate de nişte popi papistaşi. Dacă bunicul Bebeului a fost pe aici doar aşa în recunoaştere, umblă zvonul că Bebe Rex Va fi foarte pretenţios şi va lua întreaga Dacie.
    - Să te audă Zeii cei nemuritori Vulpi, că m-am săturat de Jigodie Preş.
    - Habeamus Bebeluşul Rex, Habeamus Bebeluşul Rex!
    - Habeamus Bebe Rex, Habeamus Bebe Rex!

2 comentarii

  1. Măcar să ia întreaga Dacie. Barem vom şti un lucru…
    Comentariu by Max Peter — 24 iulie 2013 @ 19:39
  2. Toată, toată!
    Comentariu by Cornelius Ionescu — 24 iulie 2013 @ 23:03
     

84. V5 pe 78!

13 iulie 2013

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
V5 pe 78

    Iar mă uit în propriile postări şi dau de o enumerare a discurilor acelea negre şi cam groase, din bachelită, discuri cu viteza ameţitoare de 78 de rotaţii pe minut, de la baza bibliotecii. Cântece cum numai la grădinile de vară se mai puteau asculta. Da, lipseşte o romanţă care se mai cântă şi acum în Cosoneşti,
    „Unde ne mai sunt cosonii de altădată”, voce V5, acompaniat de orchestra de ţigani de la Coliba Ţiganilor cea de din deal de la Cetate. Amatori de manele nu sunt decât în Orăştie, pe Valea Grădiştei ele fiind înterzise decând ultimul manelist a fost prins cu zgărzi de aur la gât, la mâini şi la picioare, prins şi dus la Alba Iulia, băgat în Lot, după ce i s-au schimbat zgărzile cu unele de oţel dacic, din acelea care după tratamentul ţinut secret de AluZgâncă, fiul lui AluZgâncă, nici nu ruginesc, nici nu se tocesc. Deci ar avea şanse cu discurile de romanţe. Dar până la editarea discului lui V5, dânsul vrea să scape de discurile mele din bibliotecă, să-şi aranjeze acolo un culcuş de cinci stele. Cum să scape de ele? Ar fi vrut să le dea de-a dura de aici de la etajul 66 până la parter. Auzind însă că n-ar fi voie, vrea să le plaseze la colecţionarii de obiecte discoidale (farfurii populare, farfurii interstelare, monede vechi şi mai ales noi). Cică ar vrea să le dea cu 15 roni faţa. Cum 15 roni faţa? Păi sigur că da. Cele cu o singură faţă 15 roni, cele cu două feţe 30 de roni, cele cu trei feţe 45 de roni şi aşa mai departe … M-am uitat la el de eram să rămân cu ochii ca ştiţi voi cine, dar pe copii nu e bine şi nici util să-i contrazici. Încearcă, V5, încearcă. O să-ţi câştigi şi tu cornul şi iaurtul. Ia fă o listă şi pune-o pe Feisbuc. Măcar un laic să-ţi iasă. Câte zici că sunt? Opt doar, aoleo… 240 de roni, de fapt 220 căci una e crăpată cred! Ăsta e primul bid!
    1-1 Odeon – Când felinarele s’aprind – Tango (P.Andreescu) cântat de Titi Botez
    1-2 Odeon – Minţi Tango (L.Vasilescu) text Vlădoianu & Constantinescu cântat de Titi Botez
    2-1 Odeon – O zi … Tango (Elly Roman, Al.Bebe, E.Roman) cântat de Ion Luican cu orchestra de dans Odeon
    2-2 Odeon – Mandolinata – Tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Ion Luican cu orchestra de dans Odeon
    3-1 Odeon – Lulu, Lulu, vino … Tango (E.Sclearow), text Gion, cântat de Gion acompaniat de orchestra Levici
    3-2 Odeon – Iubesc femeia (I.Fernic) Edit Eşanu cântat de Gion acompaniat de orchestra Levici
    4-1 Odeon – Pe micul tău album (Olda Pawlicek) text P.Andreescu cântat de Titi Botez
    4-2 Odeon – Un vals ţi-am cântat eu aseară (I.Vasilescu) text N.Vlădoianu, N.Ctinescu cântat de Titi Botez
    5-1 Odeon – Mendoza-Tango-Argentino Musik: Juan Llosas cântă Robert Renard Tango-Orchester
    5-2 Odeon – Butterfly-Tango Musik: L. Miguel cântă Robert Renard Tango-Orchester
    6-1 Odeon – Sunt o cârpa în amor – slowfox- tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Barbu Catargi
    6-2 Odeon – Te aştept diseară în Cişmigiu – tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Barbu Catargi
    7-1 Pan – Mai dă-mi o litră şi-un sifon – Tango (Sallchardini, R.Sabin, Dem. Dubal, Jean Moscopol) cântat de Dorel Livianu acompaniament jazzul James Kok
    7-2 Pan – Te-am supărat – Tango (S.Richard şi Puiu Maximilian) cântat de Dorel Livianu acompaniament jazzul James Kok
    8-1 Polydor – Valencia – Danse espagnole, onestep (Jose Padilla) the famous Marek Weber and his Adlon-Orchestra (Edition Francis Salahert, Paris)
    8-2 Polydor – Valentine – onestep (Christine) ) the famous Marek Weber and his Adlon-Orchestra (Edition Francis Salahert, Paris) 
     
    Iar V5 a plecat cu plăcile în cârcă şi nu s-a mai oprit până în Zonă, la Alundava. N-are el pickup pe 78, dar nici nu cred că-i trebuie acolo. S-o descurca şi el aşa cum m-am descurcat şi eu pe vremuri!
     "Unde ne mai suuuunt cosooooniiiiii de-altădaaaaată ......"
     

82. Time is money

23 iunie 2013

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
82. Time is money

    Time is money

    Programul de ştiri TV este plin de primarul cel obsedat al Tomisului. Ca un cotoi ce tocmai s-a dat jos de pe acoperiş, primarul le strânge părinteşte în braţe pe actualele şi viitoarele cadâne ale haremului de pe malul stâng. Malul drept, vezi bine, e ocupat de Putină şi de ansamblul lui de coregrafie marină.
    Pe vremea când eram şi eu tânăr şi neliniştit mai mergeam pe Terasa de la Lido, să iau şi eu o friptană şi-un coniac cubanez de cinci stele. Aici se zbenguiau în bazinul cu valuri antebelice, un grup organizat de tinere uteciste, îndrumate atent de o cam bătrână tânără utecistă. Cu ţipete suave scotea câte un “Hăp, hăp, acu!” şi tineretul se avânta cu cururile svelte în sus, pedalând din craci şi ţinându-se de mâini, să se găsească şi să nu se înece. Matroana mă ţintea cu bunăvoinţa caracteristică meseriei ancestrale şi-şi ridica sprâncenele pensulate. Oftam, ea se crispa şi le făcea pe fete să mai facă o tură în sus şi în jos. Făceau, cu multă sârguinţă. – Mona? întreba matroana. Dădeam din cap în sus şi în jos, cu ochii căscaţi spre lună. Mona era ultra. Sâni mari, încă nu erau umpluţi cu ulei de motor ca acum, craci lungi şi bucuţe una şi una. La un semn deschisă era calea, Mona se aşeza feciorelnic lângă mine, mă atingea, din greşeală evident, de mă înroşeam tot şi simţeam o nevoie nebună de a o lua în braţe. Bătrâna utecistă făcea doar un “- Hă”, de noi mergeam în fugă către intrarea din spate a hotelului. Ştia fecioara pe unde să urcăm, nu ne oprea nimeni, chit că ea era în izmene de baie şi alea ude iar eu gâfâind porceşte în spatele ei, cu ochii lipiţi parcă de bucuţele ce tot clămpăneau în faţa mea. Prea mult timp nu pierdeam, de … time is money. Ne întorceam la masă mulţumiţi. Îngrijorată pentru fata ei, matroana îi făcea un inventar sumar, să fie gata pentru următorul număr. Mona se uita cu jind după coniacul din faţa mea. “- Treci în apă”. Se executa imediat. Dam să caut banii în servietă. “- Nu e nevoie. Am luat eu, ca de obicei”. N-o controlam. Aici totul era pe încredere. Îmi terminam friptura, îmi savuram coniacul lui Fidel, admirând mişcările stângace ale fetelor dar şi cracii lor superbi. Tinere, de.
    Acum nici nu mi-ar trece prin cap să mai intru pe acolo. Şi dece să mai trec, la o adică? Calculatorul e acasă, televizorul la fel, V5 la Cosoneşti, are grijă de Villa Cosonaria, mai trage şi el o mătură cu coada, să nu se strângă praful, căci Vasilca trece şi ea tot mai rar, o dor reumatismele, cum îi place să spună.

70. La oase, la oase!

25 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
70. La oase, la oase!

    Nu, nu s-au băgat iar oase nici în Deal la Patriarhie, nici în fund la Alimentara. Se apropie alegerile parlamentare şi cele două legiuni ce se vor confrunta fac pregătirile de rigoare. O mică problemă s-a ivit totuşi. Din lipsă de imaginaţie sau poate chiar dintr-un exces de patriotism, legiunile şi-au ales aceeaşi urare de bine, cea cu care dacii cei mari ai noştri îl întâmpinau pe oaspeţii romani:
    - La oase, la oase!
    1895 - Slivoviţă de Bănat

    După care era musai să încingă o joacă tot pe loc, tot pe loc, să-şi arate unii altora clondirele cu sulincă sau cu şlivoviţă de Bănat, cea făcută în căzănăriile de la Cosoneşti, colo sus la Coliba Ţiganilor, să le dea peste cap, să se îndemne unii pe alţii cu aluzii elegante la mame, bunice, străbunice, de parcă nevestele, fiicele şi nepoatele nu le-ar fi fost îndeajuns. La fel cum pertractările de acest fel durau şi între dacă şi romani câteva ore bune, până când niciunul nu mai avea glas, aşa şi acum se tocmeau care să plătească băutura la cârciuma cea din colţ, cea numită “La doi daci beţi”. Acolo stăteau şi ei să se odihnească aşa puţin, să-şi ungă gâtlejurile, să mai tragă un scuipat pe care să-l ucidă repede cu gheata, nu cumva să se sperie şi să treacă în cealaltă tabără.
    - La oase, la oase!
    Mai aluneca câte o sticlă din mâna unuia către legionarii din cealaltă parte, dar Dom Camion făcuse contract cu cei de la “Lupii roşii”, să prindă sticlele şi să ţină despărţite cele două tabere. Lupii erau băieţi buni. Ei atâta aşteptau, să vadă ceva prin aer, că săreau imediat, prindeau obiectul şi-l duceau la Dom Camion. Cesta le sorta în lăzi, după ce era în fiecare, iar Vasilca, vrednică aşa ca o tinerică ce era, le completa, le capsa şi le punea iute, iute din nou la vânzare. Cosoneştenii noştri cam ştiau ei ce se întâmplă, dar cum Dom Camion dădea cu reducere de TVA, închideau din ochi, scoteau cosonii şi-i plăteau lui Dom Camion. Căci de unde lei, tigrii, euroi sau taleri? Cosoni se mai găseau, dădeau noaptea o coasă de-aia specială, culegeau cosonii şi-i puneau la găleată. Căci asta era măsura averii pe aici, găleata. O nevastă era o găleată. Dacă era nouă, era mai ieftină, doar juma de găleată, căci cosonarii noştri nu erau proşti, ei erau atenţi la ce cumpărau şi voiau să ştie şi părerea altora. Vila, căci doar vile se construiau pe aici, era cam trei găleţi. Ca să-ţi faci drum drept şi asfaltat până la scară, nu aşa desfundat ca cel spre Sarmis, te costa o căldare, dar cu vârf. Garajul şi grajdul pentru vacă şi porci încă o căldare, dar rasă cu linia. Şi aşa aveau cosonarii de toate. Şi chiar dacă n-ar fi avut, îi spuneau lui Dom Camion ce voiau, Dom Camion o chema pe Aia Mică, care o chema pe soră-sa, pe Aia Mare, care îl chema pe AluZgârcea, fiul lui AluZgârcea, ce le chema pe Aia Mică şi pe Aia Mare sus la Coliba Ţiganilor şi apoi dădea din baroase acolo de se auzea până la Guvern. Chicotea ce chicotea cu cele două surori, ţigăncile lui blonde, ţigănci de mătase, cele luate din Orăştie, de lângă Autogară. Nu se ştie ce făcea acolo, cum făcea, dar ieşea mereu cu două găleţi de-alea de plastic, una roşie, alta galbenă, pline vârf cu cosoni frumoşi, strălucitori, calzi încă de la frecatul fetelor. Căci dacă n-ar fi fost fetele … Cosoneştiul n-ar mai fi fost Cosoneşti.
    - La oase, la oase!
    Strigătul de luptă al dacilor, strigăt ancestral, pe care-l ştiau şi copacii şi pietrele şi animalele se transforma treptat în strigăt de voie-bună, pe măsură ce circuitul sticlelor şi al cosonilor se înteţea.
    - Loase, loase!
    Cu cine să se bată legionarii cosoneşteni. Abia se mai ţineau pe picioare, abia mai înţelegeai ce vor. Chiar aşa, ce voiau ei? Cu cine votau ei? Cine erau ei? Întrebări existenţiale la care poate doar Gauguin le-ar fi putut răspunde. Dar Gauguin era departe tare, în cea parte a Pământului, iar Dom Engineriu şi cu ai lui, cu Vulpi, Vulpa, V5, Cloca, Clocu, Ursa şi toţi ceilalţi, toţi sunt aici, peste Apa Grădiştei. Ca şi cosonii.
    - La cosoni, la cosoni!
    Ora închiderii, vă rugăm!
    - Noapte bună, deocamdată!

69. Peştişorii din Platoul Luncanilor

21 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
69. Peştişorii din Platoul Luncanilor

    V5 îmi face semn cu lăbuţa stângă din faţă să vin mai aproape şi să nu fac gălăgie. Era sprijinit de ghizdul unei fântâni şi se uita înăuntru. Aici în Fizeşti, ca şi pe toate marginile platoului Luncanilor sunt fântâni, nu prea adânci, de cinci, zece metri, cu roată şi găleată. Unele sunt acoperite cu un capac de scânduri sau cu acoperiş frumos de şiţă în două ape, altele, parcă date uitării, au doar cerul şi norii deasupra lor. Pe platou nu sunt, sapi degeaba, calcarul de dedesubt fură apa şi o duce te miri pe unde tocmai în văile adânci ale Cioclovinei, Streiului sau chiar spre Apa Grădiştei.
    Fizeştii, un sat care nu prea ştii ce caută acolo, nici loc de arat, nici şoproane pentru animale nu vezi, nici măcar drumuri de căruţe. Doar grădinile cu cânepă mai înaltă decât omul, de doi – cinci metri chiar, atrag atenţia drumeţilor dar chiar şi “autorităţilor” ce citesc ziarele cu josul în sus. Mai dai şi de lacurile, de fapt un fel de mocirle negre în care se topeşte cânepa. După ce stă două-trei săptămâni la murat acolo, este scoasă, spălată, pusă pe garduri, nu ca s-o admire vecinii ci ca să se usuce bine. Apoi se meliţa de nu mai rămânea decât firul. Se mai şi dărăcea, se pieptăna, până ajungea moale ca mătasea, numai bună de tors. Dar treaba asta cu cânepa nu-l impresiona pe V5. El voia să-mi arate ceva în fântână. Acolo mişca ceva, ba chiar şi sărea în sus. Erau nişte peştişori mici de nici şase centimetri, vioi, de parcă voiau să sară afară pe drum sau să pască prin grădini. Ce căutau acolo? S-au jucat nişte copii? Nu l-am putut lămuri atunci pe V5. Mai sus, altă fântână. Ne-am repezit amândoi să ne uităm. Şi aici erau peştişori. Nu mulţi, vreo zece, douăzeci, nu stăteau ei să-i numeri. Nici nu am avut pe cine întreba. Satul era părăsit, cel puţin aşa părea, dacă nu te uitai după zburătoarele din curte. Când am ajuns pe culme, iar nimeni, doar pe Dealul Melcilor nişte arătări hidoase ne priveau din pietrele ce se iveau din iarbă. Nişte fosile ale animalelor ce umpleau apele unei mări ce-şi găsise locul pe aici acum nişte zeci de milioane de ani. Când bătea vântul, umbrele frunzelor copacilor din jur făceau să se mişte arătările. Nu era deloc plăcut locul. Doar V5, fără să fie impresionat în nici un fel, a ridicat un picior şi ţâşti un jet direct în faţa unui peştoid. Peştoidul n-a putut nici măcar să închidă ochii la timp. V5 era satisfăcut. Eu aproape împietrit. Am mers mai departe. Acolo unde se despart drumurile spre Poiana Omului, Federi, Ponorâci, puţin mai jos, într-o poiană se vedea o altă fântână. Am lăsat rucsacul în drum şi prin florile ce treceau de jumătate de metru înălţime am coborît. Fântâna părea părăsită, nu avea nici lanţ nici găleată. În ea însă se zbenguiau peştişorii. Ne tot gândeam pe unde or fi ajuns, poate prin ceva râuri subterane. Misterele Luncanilor. Ne-am întors la potecă. Proptit într-un ciomag, asemenea ciomăgarului din Sarmis, acela ce sperie copiii, lângă rucsac ne aştepta un dac local. V5 s-a dat în spatele meu, să nu fie în raza de acţiune a ciomagului. V5 ca V5, dar eu, aşa cum arătam, nu prezentan “garanţii morale”. Pantalonii barem, erau rupţi în genunchi, dar cusuţi de mine cum coborîsem în gară la Pui. Fundul era cam maro, dar asta era s-o aflu abia în seara următoare, când am fost întrebat de Vasilca dacă obişnuiesc să mă odihnesc pe baligi. Ciomi, să-i zicem, de fapt nu am avut onoarea să fac şi cunoştinţă cu ciomăgarul, ne-a luat din scurt
    - Ce-aţi aruncat în fântână?
    - Noi, nimic, ce era să aruncăm?
    - V-am văzut că vă uitaţi înăuntru. Ce aţi văzut acolo?
    - Nişte peştişori. Cred că i-au aruncat acolo nişte copii.
    - Erau vii?
    - Da erau vii şi se zbenguiau pe acolo. Nu ştiu ce pot să mănânce în apa asta.
    - Bine, bine, spuse el în loc de “mă iertaţi”. Peştii mănâncă ouă de ţânţari şi musculiţele ce vin să bea apă. Înseamnă că apa e bună de băut. Noi am pus peştişorii.
    - Şi de când se pun peştişori în fântână?
    - Din totdeauna. De când sunt oameni şi fântâni pe aici.
    - Să fie din vremea turcilor? Sau poate a slavilor, a avarilor, a hunilor? Dar poate că este din vremea năvălitorilor romani sau celţi?
    - Ce mă luaţi pe mine ca la miliţie? Eu v-am spus. Sunt din totdeauna, decând sunt oameni şi fântâni pe aici. Şi vulpi, adăugă el, făcând un pas spre noi.
    Cu o viteză de necrezut, V5 cu o ghiară desfăcu rucsacul, îşi făcu loc acolo şi ţinu cu lăbuţele lui închis rucsacul pe dinăuntru. Am pus rucsacul în spate şi fără să-i dau vreo atenţie lui Ciomi, am luat-o spre Ponorâci. După vreo sută de metri, aud din spate
    - Gata? Am scăpat, Tati?
    - Am scăpat V5. Poţi să te dai jos.
    - Eu parcă aş mai sta aici, dacă nu ţi-e prea greu.
    Puteam să-l refuz?
    - Bine, V5, da numai puţin.
    - Da, Tati, numai puţin.
    Am ajuns la Ponorâci, am pus cortul, am aprins focul, V5 tot mai dormea. Şi sforăia. A dormit până seara târziu, când au venit ielele cele ciudate de la stână de la Călianu, de-au adus nişte lapte pentru el şi nişte telemea pentru mine.
    Somn uşor!

68. Schiaparelli la Cosoneşti

20 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
68. Schiaparelli la Cosoneşti

    Coada lui V5 făcea pe ventilatorul în parterul Villei Cosonaria din Cosoneşti. De aer condiţionat nici că ar fi fost nevoie pe Valea Grădiştei, cum nu este nevoie nici pe splendidul platou al Luncanilor. Pe cosoneşteni şi pe luncani nu-i deranja nici soarele nici ploaia. Sunt date de zei, căci deaceea vin de sus. Altfel ar fi trebuit să vină de jos. Iar de zei dece să-ţi fie frică? Sunt şi ei acolo unde sunt ca şi noi pe aici. Ba mai liniştiţi, ba mai ţâfnoşi, după cum se scoală dimineaţa şi după cât au avut şi ei de lucru. Căci nu stau ei degeaba, ba cu ploile şi cu ninsorile, ba cu vântul, cu viscolul, cu inundaţiile şi cu cutremurele. Iar când în sfârşit stau şi ei în fund la umbra unui nor, iau un beţigaş şi îi împing pe oameni unii în alţii, de parcă ar juca şah. De fapt nu şah joacă ci ţintar, moara cum i se mai spune, ţintar pe luate, jocul sfânt al zeilor.
    Ei, dar m-am luat cu scărpinatul după ureche şi l-am lăsat pe V5 să-şi fluture coada şi să-mi facă curent. Şi aşa mă durea o măsea, aia pe care n-o mai am.
    - Ce-o fluturi atât măi V5? Las-o jos şi lasă-mă să citesc. Tocmai am ajuns şi eu la un episod palpitant. Despre tracii şi pretracii din Transilvania. Mă mir tare că nu şi-au băgat şi ei, cei generali pe liber, coada lor şi în perioada asta.
    - Ba şi-o băgară, tati, şi-o băgară şi încă tare, tare. Cică la Turdaş acolo se vorbea româneşte.
    - Păi şi ce ai fi vrut să se vorbească? Şi eu am fost pe acolo şi sigur că vorbeau româneşte.
    - Tati, mata te-ai cam ramolit? Eu vorbeam de Turdaşul de-acum 5.000 de ani şi mata îi dai cu cel de acum, pe care îl asfaltează şoselarii, după ce l-au arat bine. Mata nici nu mai vezi bine, zău aşa. Ce să mai vorbim de celelalte …
    - Care celelalte, V5? Mâine poimâine o să-mi spui că sunt şi şchiop iar răspoimâine că am cam început să şi uit.
    - Şi nu este aşa, tati? Dar lasă că o să am eu grijă de tine, o să mă apuc de prins şoareci şi o să ţi-i aduc. Dar îi tai mata, îi cureţi şi-i frigi. Am auzit că fripţi sunt mai gustoşi decât cruzi. Poate o să gust şi eu, aşa, puţin, dacă nu cumva o să-mi faci scârbă când o să-i găteşti.
    - Am dat de dracul cu tine, V5! Ai terminat de dat din coada aia mare?
    - Eu nu dau din coadă, eu gândesc. Mata ai aici pe calculator o groază de poze, făcute cu Nea Masto şi cu Nea Ilie, când mergeaţi prin Zonă. Mă uit la două poze, am găsit şi pe Internet câteva, mata spui că vezi ceva pe ele, eu însă văd altceva. Văd mai mult. De-aia spun că mata te-ai cam ramolit, nu că vorbesc urât, dar vreau să înţeleg şi eu. Aseară mă gândeam că aşa a păţit şi săracul Dom Schiaparelli, Dom Giovanni Schiaparelli, trebuie să-l ştii mata.
    - Da cum nu, cel cu canalele, nu? Cel ce lucra la canalizare pe Marte, nu?
    - Degeaba râzi de mine, tati. Dacă tot eram aici la calculator, am intrat pe feisbuc, am dat de dânsul şi l-am rugat să-şi dea cu părerea.
    - Zici că ai dat de Giovanni Schiaparelli şi că i-ai cerut sfatul?
    - Da tati, exact asta am făcut. Să fi văzut ce ochi a făcut când a văzut pozele … Poza de la Sarmis cu blocul acela cu urme de scoabe, pe care mata ai citit trei litere în stânga şi trei în dreapta. Nu se mai oprea din scris. Spunea că blocul e plin de litere, dar nu oricine le poate vedea, spunea că trebuie să ai şi doi ochi pe faţa aia rotundă, nu numai o gură mare şi cu dinţi. Şi două urechi cu colţurile rotunde în loc să fie ascuţite … Iar când i-am arătat montajul, ca să nu spun fotomontajul de la Deva, a sărit în sus şi a întrebat cine a râcâit în halul acela pietrele. Spunea că doar pe unul din blocuri se văd bine toate inscripţiile, restul sau le-a râcâit sau le-a spălat cineva cu îndârjire, de a luat urmele de vopsea ce rezistaseră douămii de ani. Vezi bine că nu mai era demult vopseaua acolo, dar a rezistat atâta cât să apere de apă calcarul de dedesubt. Uşoarele diferenţe se pot observa cu doi ochi exersaţi ca ai dânsului.
    Stau, mă uit la V5, mă uit la pozele de pe ecran, mă mai uit odată la V5 şi apoi mă duc să mă culc. Îmi aduc aminte de zidurile monumentelor de la Delfi, toate împânzite de inscripţii cu litere cam de aceeaşi dimensiune, liste cu ofrande aduse zeilor de către polisuri şi greci oarecare, ba chiar şi din Tracia, din Italia. Să fi fost şi aici la Sarmis aşa ceva?
    Bine că nu e nici un arheu pe aproape. Dar am un AK-47. Dau eu de arhei. Auzi, să dea cu peria de sârmă pe blocuri. Sper că cele din depozit sunt “murdare”. Le-or fi “curăţat” aşa şi pe cele de la Napoca?
    Sper să nu citească nici un arheolog nota asta.
    Noapte bună şi vise plăcute, copii!
    Blocul de la Sarmis, cu urmele a două scoabe şi cu două inscripţii, dacă nu mai multe ... Foto Cornelius Ionescu



67. Guano de Cosoneşti

12 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
67. Guano de Cosoneşti

    - Oh, oh, Vasilco, of, of. Iarăşi caţi găinile în cur? Ce crezi că o să găseşti acolo?
    - Ia, nişte găinaţ mai moale. Vezi dacă eşti curios? Ajung să vorbesc ca Nuţi a lu’ Vacea, aia de-şi făcu sălaş aici deasupra, peste progaden. Că şi ea e fată cu şicoală, are patru clase aproape terminate, da’ tot vorbeşte aiurea. Că de la cine să mai înveţe, de la camionarii ăia de pe autostrada care încă nu e gata? De la ăia învaţă ce învăţai şi io de la tine, adică tot ce ştiam.
    - Lasă găina aia în pace, nu vezi că nu-i place să-i bagi tu deştu?
    - Acu’ parcă e pe plăcute … N-auzişi ce spun ăştia la teveu? Cică s-a dat decret de la UE ca toate găinile să facă doar ouă pătrate.
    - Poate cubice, fă, nu pătrate. Dar poate or fi zis de ouă pătate, nu pătrate, de.
    - Aşa or zis, pătrate, ca să aibă găinile cum să-şi pună ştampila cu coteţul, data, cu cine le-or făcut şi dimensiunea.
    - Da de ce o zgârmi acolo? E treaba ei cum le face. Lasă fă găina în pace, ce ţie ţi-ar place să-ţi fac aşa?
    - Păi de, io ştiu? Că altfel, ce să mai vorbim. De când îl făcui pe Camionaş, parcă nu ţiu minte să …
    - Nu ţii minte, ai? Da de sfântu Ilie, când ţi se făcu frică de tunete şi trăznete şi venişi peste mine în fânar, ai?
    - Aia nu se pune. Şi nici nu-mi fu frică, venii şi eu aşa la tine, doar doar … Şi vezi că merse?
    - Ptiu, că eşti ca Vulpa şi tu, când îi mai face o serie de vulpişori lui Vulpi. Da lasă fa găina, nu vezi că-i curge găinaţul?
    - Să curgă. Îl punem în spatele casei lui Dom Engineriu şi în douămii de ani se face guano, să fim şi noi fericiţi, ca ăia din Ciclovina. O să bage şi la noi vagoane, o să facă şi o telegondolă cu bani europeni, să vezi ce bine o s-o ducem. Hai, prinde şi tu o găină şi la treabă Dom Camioane.
    - Dar ăia din UE chiar aşa ziseră? Să le facă cubice, ai? Poate doar dacă le calcă vreun tren, nu Coco ăsta fără pene. Uite fă, găina asta are două, le simt pe amândouă. Stai proasto, că vreau să văd doar dacă-s cubice. Nu-s, Vasilco, Sunt rotunde.
    - Prostule, aoleo, să vină tot Cosoneştiul, să vadă ce face bărbatu-miu. Îl caută pe Coco de ouă!
    - Ce spui acolo? Da ştii că ai dreptate? Cred că e Coco, totuşi …
    - Dom Camion, iubitule, găina asta e aliniată. Uite că acu dă drumu la un ou cubic. Aşa mamă, să-l trimitem lu doamna aia drăguţă foc, Vrednica parcă o cheamă, pretena lu aia şi mai drăguţă, procuroarea, Macabeica, să îl dea de model.
    - Aoleo Vasilco, tu nu te uiţi mai bine ce e ăla? E cubul lui Camionaş, îl caută de-o săptămână. Să i-l dai înapoi mai bine, dar spală-l în Apa Făeragului un pic, că purmă face şi fii-tu guano pe aici şi pute de ne trăzneşte. Credeam că l-a înghiţit el, de-aia stăteam liniştit, dar cu găinile astea hrăpăreţe, de … Să le mai bagi şi tu nişte porumb de ăla spart, că s-or fi săturat şi ele de atâta verzitură.
    - Uite că şi tu avuşi dreptate, nici că-mi vine să cred. E chiar cubu lui Camionaş. Da’ nu l-or primi şi aşa în UE, ce dacă e de lemn? Că sunt atâţia pe acolo cu capu’ de lemn.
    - L-or primi ei, dar nu li-l dăm noi. E cubul lui Camionaş. Mai bine caută-l tu aşa pe Suspendat, pe unde vrei, tu şi să vezi ce de găinaţ scoatem. Ne umplem de bani cu cât guano o să avem.
    - Da’ pe făcătorul ăsta de guano, cum îl aducem noi aici? Unde ai mai văzut tu marinar la Cosoneşti?
    - E simplu. Îi scriem noi o e-pistolă, o începem cu “Escelenţă” şi să vezi că vine mintenaş, mintenaş. Că aşa e învăţat el, aşa i se spunea pe copaia aia mare pe care fu comandant colo în port la Hamsterdam.
    - Da’ deştept eşti, Dom Camion, hai să facem diseară e-pistola aia, să vedem ce iese.
    - De, ce nu face omu pentru o bucată de guano …