50. Poveste de Crăciun

23 decembrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
50. Poveste de Crăciun 

ZONA fierbe. Terinte, bulibaşa din Orăştie i-a trimis veste lui Dom Camion, pe căi doar de ei ştiute, să nu taie brad pentru Crăciun în ăst an. Cică are el unul, pe care l-a câştigat de la alt bulibaşă, din Germisara, la un concurs de aruncat cu potcoave. Că aşa e pe aici prin ZONĂ, pe la Cetăţi. Când unul are ceva noroc, nu poate să-l soarbă singur. Şi cu cine ar împărţi mai cu spor dacă nu nu cu cele două fiice ale sale, Amare şi Amică, date amândouă dupe Alu Zgârcea, băiatul lui Alu Zgârcea, puştiul cu mâini de aur. Mâini de aur, căci pe ce fiare punea mâna şi barosul, cosoni ieşeau. Nimeni nu ştie cum făcea. Mintea lui cea isteaţă poate ştia cum, dar nu putea explica neam. Dar totuşi nimănui nu i se părea că ar face chiar ceva deosebit. Fiecare cu munca sa şi cu darul său. Au venit savanţi de prin Bucureşti şi de prin Pătârlagele, au mormăit ceva despre transmutaţia la rece, dar cum au venit aşa au plecat. Şi repede, repede, să nu-i ia vreun ziarist la întrebări. Amare şi Amică doar împreună aveau 18 ani, aşa că Alu Zgârcea, băiatul lui Alu Zgârcea, trebui să le ia pe amândouă, ca să nu se supere nimeni, nici primarii din Oraş, căci aşa-i zice lumea Orăştiei, din Orăştioara de Sus sau din Cosoneşti. Îl ajutau pe Alu, cum îl alintau ele, la frecat cosonii, să le dea lustru şi la pus în fişicuri de 20, căci doar aşa li se primeau la Bancă. Şura Ţiganilor, locul unde se petreceau minunile Cosoneştiului, mai aproape de Cetatea din Cosoneşti decât de sat, ajunsese loc de pelerinaj pentru toţi străinii ce vizitau Cetăţile dacice, în cadrul programului “Europeanul şi Cosonul”.

Acu, dacă tot făcură rost de brad, un’ să-l pună? Nu exista decât un singur loc potrivit, în Cetate, chiar în turnul de sus. Se dădu alarmă generală. Nu era uşor să cari un brad uriaş tocmai din gara Oraşului până hăt la Cetatea din Cosoneşti. Noroc că veniră şi cei din Parcul Arsenalului, unitatea aproape militară, căutată de către nostalgicii milităriei, cu două tancuri şi un transportor blindat. Muniţia o lăsară în Parc, doar nu se duceau la răzbel. Bradul avea 100 de coate, deci cam 30 de metri. Dom Camion, Vulpi şi ai lor merseră pe Valea Apei în sus şi îi chemară pe toţi să ajute la transport. Veniră, veniră toate animalele pădurii, lupi, mistreţi, oameni, cerbi, zimbri şi urşi. La urşi era baza, căci ne gândeam că or merge pe două picioare ca să ia sub braţe măreţul brad. Fără ei n-am fi putut să dăm jos din tren Bradul şi să-l punem pe tancuri şi pe transportor. Când ceasul din Gară, celebrul Paul Garnier rămas pe aste meleaguri printr-o minune ce doar pe aici se mai poate întâmpla, arăta orele 9 dimineaţa, caravana se porni ca un uriaş miriapod ce se târa pe drum. Dacii, căci nu puteau să lipsească tocmai ei, lărgiseră drumul pe ultima porţiune, acolo lângă Cetate, unde dărâmăturile zidurilor de piatră, îngropate de timp, romani, cosoneşteni şi arheologi, întrerupeau drumul. Ei, dacii ştiau mai bine decât toţi pe unde trecea Calea Cetăţii. Cu vulpile suflând în trompete ca să se facă loc pentru Măria Sa Bradul, cu urşii în faţă, ţinând vârful bradului sub braţe, cu cerbii ce purtau pe coarne lungile crengi, toată lumea făcea câte ceva. Dom Camion conducea transportorul iar cele două tancuri erau conduse de primarul din Oraş şi de mine. Aveam experienţă, doar am carnetul de şofer luat într-o zi de Crăciun, cu ghiaţă pe jos şi un miliţian supărăcios lângă mine, care fuma doar Dunhill. Un cartuş întreg şi ceva bani, daţi cu mare grijă de către instructor.
A trebuit să dărâmăm Poarta Dacilor, cea făcută din placaj şi ipsos, nu avea loc bradul. Nici o catastrofă, Dom Camion ne-a asigurat că a şi obţinut aprobare pentru una modernă, din polistiren şi cu termopane, pe banii Uniunii Europene. Sper să fie vopsită tot cu albastrul acela din piatra vânătă, ce dădea culoarea numită în toată Dacia “Mândra Marie”. Aşa da. Săracii daci, nici nu aveau termopane la căşi şi la cetăţi. Cred şi eu că i-au învins romanii.

- Vin romanii!
Era strigătul lui Vulpi, urcat pe Brad, să aibă o privire de ansamblu.
Un nor de praf venea întradevăr dinspre Oraş. Era o armată întreagă, cu camioane, buldozere, catapulte, baliste şi cu o turmă de berbeci în faţă. Ce să fie? Şi noi care lăsasem muniţia în Parcul din pădure!
Catapulta din faţă claxona de mama focului. Mă pusei în mijlocul drumului, proţăpit şi înfuriat.
- Ce s-a întâmplat, legionarilor?
Câţiva aveau întradevăr cămăşi verzi, erau şi ei, vezi bine, angajaţi de la Parcul Arsenalului. Să nu fi fost legionari? Dar cei pe care-i vedea mereu Iliescu de-a chemat minerii, ce erau?

Pretorianul din faţă, cel cu măturica de pe cap mai mare, veni la mine şi spuse bătând din pinteni
- Să trăiţi Dom Engineriu!
- Hai să trăieşti băiete şi tu. Ce este cu mişcarea asta de trupe?
- Păi Bradul, să trăiţi, am venit să luăm Bradul. Uitaţi, avem şi papirus.
- De ce să ne luaţi bradul? E Bradul nostru.
- Nu Dom Engineriu, e Bradu lui Bene.
- Care Bene?
- Păi Bene, Popa de la Roma. Bradu pe care îl dădură ucrainienii, că fu rândul lor anul ăsta. Că au şi ei uniţi pe acolo, cum avem şi noi pe aici.
- Ce vorbeşti? Ăsta e Bradu de-l trimise Bulibaşa Terinte din Oraş, de-l câştigă la potcoave de la bulibaşa din Germisara.
- În Germisara nu e nici un bulibaşă, Dom Engineriu. Doar Terinte ăsta a aranjat cu ai lui din colonia aia din Roma de luară noaptea Bradul din Piaţa Sfântului Petre, îl puseră pe tren şi ajunseră cu el în gară în Oraş. E trenul talienilor, ca şi Bradul.
- Aoleo, ce ne facem acum? Ăsta e scandal internaţional, interetnic şi interconfesional.
- Că bine ziceţi, nici eu n-aş fi citit mai bine. Poate doar Dom Ministru de la Bucureşti …

Daci, urşi, vulpi, lupi, mistreţi şi cerbi, toţi săriră în sus protestând paşnic către pretorian.
- Noi nu dăm Bradul. Este Bradul Poporului. Noi nu ne vindem Bradul. Bem, mâncăm şi Bradul apărăm. Noi de-aicea nu plecăm.
Vox populi, vox Dei.

- Alu Zgârcea, băiatul lui Alu Zgârcea, unde eşti?
- Aici, Dom Engineriu, am adus punga.
- Ah, ce pui de daci sunt pe aici ! Ia dă-mi-o un pic. Legionare, două sute de cosoni ajung pentru Popa Bene de la Roma, să-şi cumpere alt brad ?
- Cum să n-ajungă? Oricum ucrainienii au trimis doi brazi, că la ei sunt două ţări, una cu faţa către Răsărit şi una cu faţa mai către Răsărit. Aşa că ăşti cosoni o să-i ajungă cu vârf şi îndesat, mai ales pe criza asta. Şi lăsăm şi trenul aici, îi schimbăm seria la motor, îl vopsim în portocaliu şi o să-l punem între Oraş şi Cetatea cea mare de la Sarmisegetuza, că de şosea, după vizita Primului, cred că nu mai poate fi vorba.
- Şi să-i zicem IC. De la Intercastrum. Că sunt şi mulţi câini pe aici.
- Aşa să faceţi pui de daci ! Sărbători fericite, cosonarilor!