10. Vasilca şi unicornul

25 mai 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
10. Vasilca şi unicornul. Unicornus copitatus dacicus.

Un strigăt străbate noaptea Cosoneştiului, precum stafia comunismului somnul Europei.
- M-a înţepat unicornul!
Multe mi-au mai auzit urechile în ultimele sute de ani, dar aşa ceva, nu. Multe fecioare au vise deşuchiate, bine că nu ni le povestesc şi nouă. Dar Vasilca? De multe ar putea fi ea bănuită dar de feciorenie întârziată, asta nu.
Ne sculăm toţi cosoneştii de peste apă, dar în primul rând Dom Camion, a cărui onoare este pusă la îndoială. Să-i dea o labă din aceea de camionagiu? Ce ar zice lumea? Că iar s-au apucat de băut ăştia doi. Şi mai ales acum, când Vasilca stă să facă un Vasilcuţ?
Încep să-mi treacă prin minte tot ce se spune despre unicornii de pe aici. Din surse demne aflăm că dacii aveau turme de unicorni, pe care le păşteau pe platourile înalte ale munţilor. Şi la Comărnicelul dar mai ales la Poiana Omului.



Ipoteza 1 a arheilor. Avea două aripi.



Ipoteza 2 a arheilor. Avea două picioare.

Acolo, la Poiana Omului, la doar câţiva kilometri de Cioclovina, ciobanii ce-şi săpau un bordei să se adăpostească de trăznetele ce sunt privite ca o fatalitate prin ZONĂ, au dat mai deunăzi peste scheletul unui unicorn. Au chemat minţile luminate ale arheilor napoci ce tocmai măturau pe acolo nişte pietre şi le-au arătat scheletul. S-au făcut repede nişte schiţe, s-a făcut o comunicare, i s-a dat o denumire latinească aproape, îi ziceau Unicornus copitatus dacicus şi oasele le-au lăsat acolo, ce să le mai care. Dar câinilor de la stână le-au prins bine. Poate şi acum mai rod la ele. Singurele neclarităţi au fost, pentrucă au erau mai mulţi arhei, dacă avea sau nu aripi unicornul acela şi dacă avea două sau patru picioare. Părerile sunt tare împărţite. S-a scris până şi o carte despre impactul emoţional al Unicornilor asupra civilizaţiei dacice.
Totuşi Europa era plină de unicorni şi în Evul Mediu, din Scoţia până în Transilvania, care se mai pot vedea acum doar în tapiserii cu subiecte care mai de care mai echivoce, dar cu tentă erotică sigură.



The Lady and the Unicorn. Ce tapiserie superbă ... Dar ce unicorn ...

Vânătorile de unicorni erau apreciate la curţile princiare şi adunau atât cavaleri dornici de un renume repede căpătat, cât şi de prinţese care mai de care. Mai frumoase şi mai drăgăstoase, căci era obiceiul din vechime ca cea mai apreciată fată, regina vânătorii, să primească un corn de unicorn şi nu pe oricare ci pe cel mai lung. Problema era că dacă era lung, era şi ascuţit iar asta deranja oarecum. Dar mai existau şi tocilarii, care făceau bani buni la turnire cu tocilele lor ce le purtau pe umărul stâng. Ei aveau modele, dintr-o carte a lor şi domniţele îşi puteau alege modelul dorit, mai frumos sau mai folositor. Se putea alege între modelul grecesc, mai mult plat, ca o frunză de palmier, între cel latin, rotund, sau cel celto-dacic, în trei muchii, plin de promisiuni nebănuite.
Cu timpul, stilul de viaţă degradându-se, din cornul de unicorn îşi făceau ciobanii bâte şi fetele foloseau bâte ciobăneşti în loc de subtilele coarne de unicorn. Sic transit gloria mundi.
Încă mai bântuie zvonul că s-ar mai fi văzut prin pădurile întunecate de deasupra Cioclovinei, în această ZONĂ binecuvântată cu minuni, atunci când dă zăpada şi nu mai sunt nici turişti nici vânători, câţiva unicorni duelându-se pentru atenţia unor capre. Nu cred că sunt zvonuri. Când coboram de la Prihodişte spre Grădiştea de Munte, pe poteca veche ce porneşte de lângă cele patru movile ce nu se ştie ce ascund şi ele, un zgomot de crengi rupte ne-a făcut să ne oprim brusc, cam cu frică mare, locul adăpostind bârlogul unei ursoaice pe care n-am fi vrut s-o înturnăm din ale ei.



Unicornus copitatus dacicus. Unicornul de Prihodişte. Unicornul cu un singur corn ...

Nu era ursoaica, nici măcar un urs, era un unicorn. Sunt absolut sigur, pentrucă am reuşit să-l şi fotografiez. Nu avea un corn prea mare, nu ar fi avut cine ştie ce căutare, oricum era un pui de unicorn. Chiar unicorn. Cine ştie, poate era doar un mutant datorită săpăturilor de prin stratul de minereu de uraniu. Aşa cum sunt vacile cele cu cinci, şase ţâţe, viţeii cu două capete, pisicile cu două cozi, dece n-ar fi apărut şi acest unicorn. Poate aşa se explică şi turmele de unicorni pe care le aveau dacii pe aici.
Dar să fi ajuns acest unicorn, acum fiind unicorn în toată puterea, deci cu un corn de 50-60 de centimetri tocmai la Vasilca în pat? Păi n-avea dreptate Dom Camion să se supere? Şi omului îi merge mintea înainte, ştiţi cum se întâmplă. Dacă a mai fost pe aici? Şi Vasilcuţu o ieşi cu un corn în frunte? Dar dece a ţipat totuşi Vasilca? Că ea nu e din alea care să ţipe.
Vasilca stătea pe scară şi-şi admira talpa piciorului. Nu mai părea speriată. Şi-a dat cu un unguent, bănuiesc că din acelea ecologice făcute din grăsime de câine cu tetraciclină şi tocmai îşi trăgea un ciorap pe deasupra.
- Na, că n-am nimic!
- Unde e unicornul ăla?
- Uite aici, în borcan.
- Cum în borcan?
- Am călcat pe el când m-am dus la budă. Bine că nu l-am omorît.
Era un gândac negru, cu sclipiri verzui, mare de vreo zece centimetri, din aceia cu corn, de le mai zice lumea nasicorn, nascorniţă, băligar-cu-corn, gândacul-rinocer, caraban, dubălar, forfecar sau chiar taurul-lui-Dumnezeu.



Oryctes nasicornis.

Entomologii aceia care nu se liniştesc până nu pun o etichetă pe fiecare fiinţă, îi zic Oryctes nasicornis.
Se zbătea furios, dând din cleştii de la gură, în borcanul acela făcut pentru fasole albă, după cum scria încă pe etichetă şi nu pentru nasicorni. În lumea lui cred că era un şef mare şi se simţea prost, aproape umilit în postura în care se prezenta.
M-am liniştit. Dar ce s-a liniştit Dom Camion! Păi de … Acum s-a dus, aproape mândru, cu borcanul în mână, pe la fiecare din case, să le explice oamenilor cine a fost şi ce s-a întâmplat.
Şi totuşi, Vasilca …