12. La vânătoare de iele

29 mai 2011

       Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
       12. La vânătoare de iele

Am pus capcana pentru iele. Pândisem două zile să găsim măcar una, din aceea care, după cum se spune, era învelită toată în părul ce-i atârna din creştet şi se zbânţuia prin florile înalte ale Poienii din Ponorici, făcându-le să crească, făcând pomii să înflorească. N-am văzut nici urmă de iele, doar două năpârci, vipere toată ziua, ce stăteau încolăcite pe pietrele ce ieşeau din iarbă, la încălzit sau poate chiar la copt, că prea erau fierbinţi. Aşa că de, neavând încotro, am lăsat deoparte tendinţele ecologiste ce te apucă prin astfel de locuri, am scos din nori plasa pentru iele, plasă făcută de păianjenii aceia zburători ce se plimbau de la un deal la altul, mi-am luat avânt şi am aruncat-o de s-a aninat de Dealul Mesteacănului, de Vârful lui Vârfete, de Dealul Robului şi de Dealul Peşterii. Nu era nici o scăpare pentru jucăuşele iele.



Două pui de iele, pui de lele,Zalina şi Marina, în Poiana Ponoriciului, prinse în plasă de nu vor să iasă. © C.I.

Dacă or mai exista. Pe după-amiază auzim nişte glasuri cam răguşite pentru nişte iele şi nişte hămăituri a joacă. Se prinseseră. Nu arătau deloc aşa cum ne aşteptam noi. Dar ştiţi cum se spune, “Nimic nu este perfect pe lumea asta”. Două fete-iele ce-şi dădeau coate, ţinându-se de mână, zâmbind hâtru către noi, ne rugau
- Nenea, ne-am împiedicat în ceva, nu vedem în ce, vrei să ne ajuţi mata să ne descurcăm?
- Nu păreţi voi chiar aşa neajutorate. Şi voi sunteţi rude de-ale Vasilcăi?
- Dapăi cum? E mătuşa noastră după tata, care e fiul baciului din Călianu.
- Şi ziceţi că nu puteţi să vă descurcaţi singure? Nepoatele Vasilcăi?
- Hi, Hă, poate nu vrem …
- Atunci staţi acolo că staţi bine.
- Te spun baciului că ne-ai legat aici cu plasă pentru iele.
- Voi nu sunteţi iele. Sunteţi pui de iele. Ba chiar, dacă mă gândesc mai bine, că mai curând pui de lele.
- Pui de iele, pui de lele, pui de iele, pui de lele, hi, hă, vrei să ne vezi cum zburăm?
Şi până să mai zic eu ceva, se descurcaseră din plasa cea pentru iele şi erau tocmai sus pe culme, în Vârful Poienii sau Vârful lui Vârfete. V-am spus că pe aici prin ZONĂ oamenii, animalele şi locurile, toate, toate au cel puţin două nume. Stăteau sus acolo, lângă câinii lor, acum doi bidivii nu pre mari, dar plini de elan revoluţionar, aşa cum le stă bine unor harmăsari de munte. Le auzeam tuturor răsuflarea de parcă ar fi fost lângă mine, aici.
- Cum vă cheamă pe voi două, ieluţelor, leluţelor.
- O să-ţi spunem imediat. Eşti pregătit?
- Pentru ce să fiu pregătit?
- Ne cheamă Zalina, Marina şi Catarina
- Păi nu sunteţi decât două
- Două, două, dar în spate te-ai uitat la Catarina?
M-am uitat. Mai bine nu mă uitam. O frumoasă, altfel nu am cum să-i mai spun, frumoasă coz, îmbrăcată, oare pot să spun îmbrăcată părului acela auriu care i se cam încurca printre picioare de nu mai puteam vedea clar Drumul Drepţilor, drumul dacilor, ce trecea chiar, chiar pe acolo? Cu glas cam tremurat, aşa cum este glasul meu, îi spun
- Trei sunteţi, precis?
- Trei, ce, nu mai vezi bine? Dar mai sunt douăzeci, mai micuţe, ele n-au decât douămii de ani. Dar sunt mai frumoase, ce vrei, aşa e tineretul.
- Şi ştii şi cum le cheamă, căutai eu s-o încurc, tare aş fi vrut s-o văd încurcată aici lângă mine, chiar dacă avea mai mult de douămii de ani …
- Cum vrei să ţi le spun, în ordinea înălţimii, ca la romani sau în ordine alfabetică, aşa ca în Wikipedia?
- Spune-le frumoaso în ordine alfabetică, dacă poţi. Ia uite, mă ia cu Wikipedia …
- Ascultă, dacă ai urechi şi se pare că le ai destul de mari. Le cheamă Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Magdalina, Oana, Ogrişteana, Păscuţa, Roşia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia şi Trandafira. O să ţii minte? Că vin diseară să te ascult.
- Vino tu diseară şi o să vezi ce ţin minte, îmi curseră mie nişte bale pe la colţul drept al gurii.
Dispărură. Toate trei plus bidiviii. Catarina, Zalina şi Marina, unde se duseră? Precis că la stână la Calianu, să-i scoată din minţi pe ciobanii de acolo. Sau poate mai departe. Or fi pe Muncelul, în Poiana de sus, sau poate în poiana Primarului, acolo unde joacă flăcări de le vede tot Cosoneştiul de după Apă. Sau poate chiar în Poiana Rădăcinii, poiana Triculiciului cel supărăcios, peste tot unde umbrele dacilor ne atrag mereu.