52. Vulpi5 vrea „la ţară”

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
52. Vulpi5 vrea „la ţară”

Da, da, chiar aşa. Toată seara V5 mi-a scheunat că vrea şi el să avem o casă la ţară. Degeaba am căutat să-l conving că aici la Cosoneşti este casa noastră de la ţară iar cea de la Bucureşti, de la etajul 66 este casa de la oraş. Nu, nu este aşa, m-a contrazis. Aceea de la etajul 66 nu este locuinţă. Dar ce este? Este ceva ce mai bine n-ar mai fi. Unde sunt pomii, unde este pământul, unde sunt prietenii lui câini, cocoşi, cotoi, porumbei? Dar unde sunt urşii, mistreţii, zimbrii şi bărzoiul mare şi alb care spune doar obrăznicii? Şi dece să cobori cu un lift în care-ţi vine să verşi? Şi nu numai. Aici, la Cosoneşti este casa de oraş, cu loc sub casă, cu privată cu apă, dar în curte, că doar n-o s-o pună în casă, cu internet şi cu o villă-coteţ în livingă. Dar terasa în care mai stă lumea la o vorbă, adică Vulpi, Dom Camion şi cu mine, toţi cu labele pe masă şi la picior cu sticla de bere abia scoasă din apa Grădiştei. Doar aici se mai aude zgomotul ce-l face Alu la Coliba Ţiganilor, dând cu barosul în fierotenii şi scoţând cosoni după cosoni, din aceia care strălucesc şi noaptea. Amică a luat cosoni din aceştia şi i-a presărat pe marginea potecilor, de poate acum şi noaptea să meargă să-l caute pe Alu când i se năzare că cine ştie ce căpcăun trece prin apropiere.
Aici este casa, casa pe care o înţelege V5. El aici s-a născut şi aici vrea să trăiască. El ar vrea doar o casă cu o curte mai mare, în care să crească mulţi copaci, să poată să semene iaurt şi cornuri, să le aibă mereu proaspete, să nu-şi strice stomăcelul cu ce se aduce la şcoală pe contractul semnat de Direcţia Şcoalelor, ce acum ţine de Primăria din Cetatea Devei. Care are contract să aducă iaurt tocmai din Petrila, din Valea Jiului, unde se aduce de la o stână cu o telegondolă construită special pentru asta cu bani europeni. Ei, dar şeful de stână, adică baciul, cu cine votează? Dar ce ne pasă nouă? I-am spus să-şi ia o jumătate de coson cu el şi să cumpere de la molul din sat, de la Ioniţă adică.
Şi ar vrea V5 o casă fără etaj, doar cu o singură cameră. Şi dacă trebuie mai multe camere, să fac eu mai multe căşi. Cam aşa cum este palatul sultanilor din Constantinopole, Palatul Topkapi, palatul Porţii cu Tunuri, poarta aceea dinspre port, de unde şi numele de Înalta Poartă.
Aici i-ar place şi Pişonicii, când vine şi ea în concediu, să alerge, să se miroasă cu V5, să prindă muşte şi coropişniţe. Că şi de asta cred că vrea V5 casă la ţară. De, aşa e cu tineretul din ziua de azi. Unde mai este celebrul parc Pipăilă, cel de vis-a-vis de Muzeul Ţăranului, fost Muzeul Marx-Engels-Lenin-Stalin, fost Muzeul de Etnografie al lui Tzigara-Samurcaş, presupus fiu al lui Carol I, unde ne duceam şi noi cuminţi … Mă rog, aproape cuminţi, cât să nu stricăm renumele parcului.
Eu mă gândeam mai curând la o „The Izba spa”, o baie tradiţională rusească, din aceea cu pietre înroşite la foc peste care se aruncă nişte căldări de apă rece, combinată cu ceva masaje terapeutice şi terapii holistice, să mai iasă reumatismele din noi, n-o să zic că din mine. Dar prevedeam că n-o să am nici un succes cu proiectul „Изба De Luxe”. Şi aşa a fost. V5, ajutat de Vulpi cel Mare şi cu tot neamul lor cel vulpesc, s-au dus tocmai la Cetate la Blidaru, Sulidava cum îi ziceau dacii. Acolo au făcut ceva săpături cam neautorizate prin aşa numitele cazemate, unde în una din ele, neatinsă de arhei, au găsit câteva putini de pământ ars, doliumuri cum le spuneau romanii sau chiupuri cum le spun românii, asta mai nou. Aveau cam un metru şi jumătate înălţime, vreo un metru şi patruzeci în diametru, o întăritură circulară jos, ca un inel şi o buză răsfrântă sus. Majoritatea erau făcute din mai multe bucăţi, care se lipeau înainte de ardere. Se ţineau îngropate în pământ, de rămâneau doar vreo 50 de centimetri afară, aveau capace, să nu intre niscai vietăţi umblătoare sau târâtoare. Dacii îşi ţineau acolo varza murată, pepenii verzi, morcovii, merele şi ce mai găseau şi ei. Le puneau de cu toamna cu saramură şi fiind rece, le ţineau până în vara următoare. V5 şi-a ales o putină mai mare, mai necrăpată şi-şi făcu acolo o locuinţă de mai mare dragul. Cu crengi de alun, cu izmă din aceea mirositoare, cu fân luat din Grădina Făeragului, de la Moşu acela antipatic şi certăreţ. Avea loc şi de I-pad, doar că trebuia să vină la prânz să-l reîncarce. Dar oricum venea, pentrucă recolta de iaurt lăsa de dorit deocamdată, şi tot de la Vasilca, de la Dom Camion şi de la mine îşi astâmpăra foamea, fără nici o jenă, trebuie să recunosc. Pentru el asta era villa de la ţară. Dar nu şi pentru mine!
Pe înserate s-a dus mândru la Cetatea lui. I-am cam simţit lipsa, nu puteam să dorm deloc. Pe la două am adormit. Dar nu pentru mult timp. M-au trezit nişte râcâituri grăbite în uşă şi nişte gemete ca de pisică. M-am cam speriat. Cine să râcâie la uşa mea la ora asta? Mi-am luat AK-47-le şi am întredeschis-o. Era să fiu dat jos de V5 care împingea de zor.
- Ce e dragă, ce s-a întâmplat?
- Meee, meee, m-a dat afară.
- Cine?
- Păi V6, sora mea cu care mă aveam aşa de bine când eram mici. A venit peste mine şi mi-a spus să plec, că ea are nevoie de vizuina asta, trebuie să nască şi îi este tocmai bună. Eu ce era să fac? Puteam eu s-o las afară?
L-am pupat pe boticul cel lung, i-am şters ochii, cred că plânsese tot drumul.
- Lasă V5, bine ai făcut că i-ai cedat vizuina.
- Nu era vizuină, era casa mea de la ţară.
- Uf, nu mai citi atâta de pe internet. Nepoţii tăi, copiii lui V6 o să-ţi fie recunoscători.
- Crezi Tati? Eu nu prea cred. Să ştii că am încercat s-o muşc de coadă, dar mi-a arătat toţi dinţii ei. Ne-am despărţit prieteni totuşi.
- Să vă aveţi ca fraţii, asta este important. V-aţi şi mirosit la plecare?
- Sigur că da.
- Ptiu! Şi eu care te-am pupat pe bot!
- Lasă că aduc eu periuţele de dinţi. Dar nu mai vreau casă la ţară! Stăm aici împreună.
- Dacă aşa spui tu, aşa să fie … Suntem amândoi de acord. Ce minune! Ce poezie!