vineri, 4 aprilie 2014

51. Crăciun la Cosoneşti



24 decembrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
51. Crăciun la Cosoneşti

În Deal la Cetate, la Cosoneşti, se fac pregătiri … Bradul cel Mare, adus cu atâtea sacrificii şi peripeţii, era înălţat în turnul de sus al Cetăţii. Era un Brad Alb, de fapt argintiu, tăiat în Ucraina, din Munţii Carpaţi ce cresc în Pocuţia. Pe acolo brazii ajung şi la 60 de metri înălţime, dar acesta nu avea decât 30, ca să poată fi transportat uşor cu trenul. Bradul Roşu, cum îi spune lumea la molidului, după culoarea scoarţei, creşte mai repede, costă deci şi mai puţin, dar odată tăiat nu rezistă prea mult şi acele, adică frunzuliţele lui, se scutură de nu mai poţi să faci curăţenie după el decât în primăvară. Coana Vasilca se ţinea după bărbat-su, după Dom Camion, nu cumva să strice şandramaua de schelă făcută de arheologi, ce ţine acoperişul acela şui, să nu plouă pe zidurile turnului. Dom Camion bodogănea de unul singur, că dece nu a mai aşteptat Iliescu să-l împuşte pe unul, Ceauşescu, că acum ar fi fost făcut un turn solid, de beton armat şi mai mare, să poată intra tot Cosoneştiul acolo. Aşa, un fel de Casa Poporului, bineînţeles după ce rădea tot vârful dealului. Ar fi avut şi el de ce să lege bradul ăsta.
- Nu vezi, Dom Camion, că pe Casa Poporului nu au reuşit să pună nici măcar un steag mai acătării, că mereu se rupe ba jordia aia de băţ, ba se flendureşte pânza.
- Păi să fure şi ei mai puţin şi să vezi ce drept o să stea steagul. Ca o codirişcă de bici.
- Acolo nu se fură, acolo se obţine.
- Da, da, dar ar putea să se mai abţină să mai obţină atâtea.
- No hai mai bine să împodobim Bradu. Că brad de Crăciun aşa mare n-am mai avut noi pe aice. Nici în Orăştie, dar nici în Deva.
Că în Deva, la Cetatea de pe Deal, bine i-ar mai fi stat. Dar cei de acolo nu ştiu cum să mai scrie odată DEVA pe deal, să nu uite lumea în ce oraş stă. Că aşa sunt cei de pe acolo, stau cam prost cu memoria. Şi mai spun că nu le intră bradul în liftul cela ce merge pe şină. Dacă nu cunosc locurile, asta-i.
- Chiar că nu avem ce pune să-l umplem. De le punem pe cele din cel an, abia umplem o cracă. Dar ştiţi ce, Dom Engineriu, hai să le spunem la toţi să aducă ce au prin căşi, aşa o să fie toţi mulţumiţi.
Şi aşa făcurăm. Iar se duseră Vasilca şi cu Dom Camion până la Sarmisegetuza şi veniră în jos încărcaţi cu tot felul de podoabe. Cu nişte plinte de beton ce tocmai fuseseră date de-a dura de către arheii napoci, ruşinaţi şi ei de ce făcuseră, cu steaguri cu capete de lupi, date de către dacii de prin jur, ce-o luaseră la vale de pe drumul Meleii, proaspăt făcut ca să ajungă muşteriii la Cofetăria lui Sucă, mai luară şi un tort cu grâu dacic, făcut cadou chiar de către Sucă, nişte cutii de bere de Şurianu, pescuite din Apa Grădiştei, pesemne făcute la Stâna din Schiaua Mare, pierdute când veni viitura, coarne de cerb, dinţi de mistreţ şi de lup, un schelet de unicorn cu două coarne, pietricelele colorate din Valea Vinţii, ba chiar şi trei pui de trovanţi, ce-şi luară angajamentul, solemn, că o să ţină ei Bradul drept. Vulpile aduseră ce mai găsiseră şi ele prin vizuinile de anul acesta, aşa vreo douăzeci de brăţări de aur, din acelea de căte o oca fiecare, învârtite bine, să nu alunece de pe crengi, niscai şiraguri de mărgele de aur şi sticlă veche, care puse cap la cap, erau ghirlande ce nu găseai nici pe Lipscani. Alu Zgâncă, fiul lui Alu Zgâncă, cu ale lui două ţigăncuşe blonde, aduseră şi ei câteva sute de cosonici, să zornăie în bătaia vântului. Pe ramurile de jos, rămase cam goale, îi puse Dom Camion pe cei douăzeci de căluşari din Cosoneşti, să stea fiecare cum vrea.
- Nici n-o să-şi dea nimeni seama că nu sunt jucării. Totul este să nu dea prea mult din băţul cela şi să nu sară de acolo, că facem accident în legătură cu munca şi e păcat şi de turnurile astea, ce a mai rămas din ele.
- Dar ce punem în vârful Bradului, Dom Camion, că rămâne aşa, despuiat parcă.
- Chiar nu ştiu nici eu.
- Ştiu eu pe cine punem, sări Vulpi5. Vorbim cu Călin din Oraş. Îi dau eu un e-mail. Trebuie să ştie el ce să punem sus.
- Care Călin? Călin file de poveste?
- Nuuu. Călin pe care l-aţi declarat în Consiliul Comunal Cosoneşti fotograful ZONEI.
- Aaah, da îl cunoaştem toţi, a fost şi de curând pe aici. Ne-a făcut poze, ne-a arătat şi modele …
- Ce modele?
- Modele de văcuţe, de purcei, aşa cum se poartă acum pe la Oraş. Uitaţi, Dom Engineriu, eu mi-am făcut văcuţa, purceii şi elefănţeii exact aşa cum am văzut în pozele dumnealui.
- Da, cred că este o idee bună.
- Tati, i-am dat e-mail lui Călin şi mi-a şi răspuns, a spus că ne trimite ceva potrivit pentru vârful Bradului.
V5 era în culmea fericirii, îşi freca lăbuţele din faţă şi-şi ridicase până la ceruri urechiuşele de vulpiţă africană.
- Zvârrr, bârrr, mârrr, miaaau, schiaaau, #%/(¤!?????o*”##
- Ce a fost asta? A zburat ceva? A sărit ceva? A ţopăit ceva?
Ceva din toate. Din Faerag tocmai la Cetăţuia Înaltă, de acolo pe turnul de sus, pe turnul de jos, pe scări, înapoi pe turn şi de acolo direct în vârful Bradului. Ceva acolo, de fapt cineva, ne făcea cu tifla, cu căciuliţa dreaptă de parcă era atârnată de un nour. Nu avea astâmpăr. Iar Vulpi cu tot neamul lui vulpesc băteau toţi din lăbuţe, urşii mormăiau cu botul larg căscat, dacii dădeau cu cuşmele acelea frigiene de pământ.
- Asta ne lipsea acolo sus, asta ne mai lipsea! Andreea, Ţăndărica Zburătoare! Ea este. Călin a prins-o în poză chiar când ateriza.
- Şi n-ai putut să vii mai repede, nu ne canoneam atât pe vale.
- Am un contract cu Moş Crăciun, eu fiind mai sprintenă, să dau drumul la cadouri pe coş la toţi copiii de pe Vale. Nu e de joacă. O să stau aici sus puţin, dar mă duc la treabă, Crăciunul e aproape şi sunt încă destui copii pe aici. Doar sar la Beriu, pun darurile Moşului şi mă întorc atât de repede că nici nu o să observaţi că am lipsit.
Apoi tot aşa la Grădiştea, la Castău, la Ludeşti, Orăştioarele de Jos şi de Sus. Iar pe seară dau o săritură şi pe la Romos şi Mărgineni, chiar dacă pe acolo nu mai este nici un copil. Dar sunt nişte vulpi simpatice, seamănă cu V5, şi se pare că au fost cuminţi.
- Da, da, te rog să le aduci Internet, ca să pot vorbi cu ele.
- Bine, V5, o să le trag şi un fir de Internet, aşa pentru tine.
- Zvârrr, bârrr, mârrr, miaaau, schiaaau, #%/(¤!?????o*”##
- Ce s-a întâmplat, unde e Andreea?
- Stai liniştit, V5, vine şi Andreea, vine şi Moş Crăciun şi o să poţi vorbi cu toţi colegii pe Internet.
- Am uitat s-o rog să pună un fir şi la Cetate la Sarmis, acolo la Cabana Arheilor, măcar, să punem o cameră, să vedem cine mai umblă după brăţări verzi şi după potcoavele lui Decebal.
- Să fim serioşi V5, cum să punem camere când nu avem acolo nici măcar WC.
- Grea e politica asta, Tati. Nici nu ştiu cum de am luat 10 pe linie la şcoală! 
Andreea. Derulare contract cu Moş Crăciun - foto Călin Jorza - Andreea S, Orăştie 2011

Aterizare la Orăştie - foto Călin Jorza - 2011


Salt spre Blidaru - Foto Călin Jorza - Orăştie 2011


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu