Remember – Denecrezutele Aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi

Cosonaş de argint, manufacturat de AluZgârcă, fiul lui Alu Zgârcă şi lustruit de Amare şi Amică, toţi din Cosoneşti, fără de care nimic nu ar mai fi.


Primesc neîncetat mii, ce spun eu, zeci de mii de e-mailuri, comentarii, postări pe feisbuc, telefoane fixe şi mobile cu fire sau cu relee, de pe Pământ, de pe ISS-uri, Lună, Marte, de pe sateliţii ciudaţi ai lui Jupiter, ba chiar şi de pe Proxima Centauri iată, am primit un e-gând sau un e-thought, cum îi zic ei. Toţi, parcă s-ar fi vorbit în Oicumenia asta mare ce se construieşte, mă întreabă toţi unde sunt Denecrezutele mai vechi. Cu nostalgie altora le este dor de Rocada, situl în care au debutat toate poetesele de pe Lună şi de pe Venus, ce acum bat câmpii pe la Chişinău, Verona sau Buzău. Rocada a făcut implozie, le spun eu, dar în hărmălaia aceea mare au dispărut şi nişte Denecrezute. Dar ce mă fac eu cu vajnicii cititori ce-mi bat deja la geamul de la etajul 7 şi mă întreabă cine e Vasilca, ce rudă sunt eu cu ea, cum am ajuns să fiu tatăl lui V5, cum de curg cosonii pe aici prin Cosoneştii din Deal, cum pot să-şi cumpere şi ei o turmă de inorogi sau măcar de grifoni, ce este cu Zgârcă, fiul lui Zgârcă, cum transformă el fiarele vechi de prin Sarmizegetusa în căldări pline de cosoni din cei de aur. Întrebări la care am răspuns odată şi nici nu mă gândesc să mai bat apa în piuă.
Aşa că am hotărît să vă las vouă plăcerea sau neplăcerea, după caz, să vă lămuriţi ce a fost, ce mai este şi ce se va mai întâmpla cu menajeria de animale cu şi fără ghiare, coarne, aripi, cozi, ce au împânzit Zona. Zona cea minunată, construită pe vârfuri de dealuri şi munţi de către Daci, Daci ce sunt şi vor fi printre noi în pofida unor arhei napoci.

S-ar putea totuşi ca bătăile acelea în geam să fie de la cablurile antenelor celor de pe la etajele de jos, nemulţumiţi de prestările cabliştilor. Ei dar fiţi siguri că restul solicitărilor sunt destul de autentice. Hi, hi, hi!

83. Noutăţi la Sarmizegetusa Regia?

29 iunie 2013

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţare Vasilcăi.
83. Poză veche – poză nouă. Noutăţi la S.R.?

Prin 1985, poate 1986, acum nu cred că mai are mare importanţă, la Sarmis am cerut voie să fac o poză unui dac ce tocmai cosea iarba pe acolo. Spunea că era Vel Paznicul Cetăţii, funcţie mare, mai târziu uzurpată de alt aproape dac, care umbla acum cu ciomagul, nu cu coasa. Mare îmi fu mirarea când prin ziare, la parastasul de fix 1907 ani de la căderea cetăţii în mâinile celor ce ne vor da limba lor în schimbul trenurilor ce au transportat aurul şi argintul dacic până la Roma, nu la Moscova cum ar putea crede unii, în iunie 2013 deci, ministrul actual al gestionării ruinelor culturale, Daniel Barbu, a anunţat cu un nespus optimism crearea unui parc arheologic ce să cuprindă cele două capitale dacice, Sarmizegetusa Regia şi Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa aflate la distanţă nu de 40 de kilometri una de alta, cum scrie peste tot ci la 176 de kilometri, măsuraţi cu roatele, nu cu pasul, nu cu aripile.
Am stat să mă gândesc la acest proiect faraonic ce se întrevede în ochii Vel Ministrului. Noroc că ne-a asigurat că nu există mici măcar un coson pentru cercetările aproape arheologice ce se vor desfăşura anul acesta. Speranţa este la cei 49 (patru-zeci-şi-nouă) de cosoni de argint recuperaţi tocmai din Statele Unite ale Americii de nord, 30 fiind cosoni cu vultur şi monogramă şi 19 Koson Droyeis. Dar şi pe aceia s-au dat bani, nu s-au luat. Bine că i-au luat, căci destui mari arhei şi mari numismaţi au declarat că aşa ceva nu există. Dar pe cine văd eu în spatele bravului ministru? Doi daci cunoscuţi, dar trecuţi la straie civile de data asta. Gata cu dacii! Unul este cel ce este numit “responsabil” al Administraţiei Cetăţilor Dacice, o funcţie incertă ce ridică multe semne de întrebare, cu toată hotărîrea acestui dac plin de prea multe certitudini. Celălalt dac îmi amintea de o figură cunoscută 30 de ani, Vasile Floran, Vel Paznicul Cetăţii, pe care mi-ar face chiar o plăcere deosebită să-l mai văd prin Zonă. Cum a evoluat costumaţia ...

V5, te rog lasă-mă cu întrebările acum. Nu am de unde să ştiu unde este al 49-lea coson de argint. Cred că l-a luat AluZgâncă, fiul lui AluZgâncă, să-i folosească de model. Să vezi ce de cosonaşi de argint o să mai răsară acum! Sau poate că i-a numărat proaspăta doamnă Anastase. Oricum poza parcă e făcută de un miliţian, nu se distinge nimic, nu are nici măcar şi reversul monedelor, aşa că ce să mai vorbim de doriţa mea de a şti dacă sunt făcute cu aceeaşi matriţă cu care au fost făcute şi celelalte apărute pe Măreţul Internet. Şi de unde atâta siguranţă că s-au bătut în jurul anilor 44-29 î.e.n. în atelierul monetar al Sarmizegetusei Regia, aflat acum sub zidul de sud al incintei militare? S-au găsit ceva matriţe acum cu ocazia incendiului de primăvară?

Vasile Floran, Vel Paznicul Cetăţii, aşa cum îl ştiam din 1986 - Foto: C.I.

"Evoluţia" costumului acum în 2013, când se pune de un Parc Arheologic de 200 de Km? Care vă place?

Cele 49, care sunt 48 monede recuperate de prin State - FOTO: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

86. Plinte, babe, laţi, uluci

6 ianuarie 2014

Denecrezutele Aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
86. Plinte, babe, laţi, uluci

- Plintele şi babele
Ce ţin palăncile,
Ta, ta, ta
Ti, ti, ti.

V5 ţopăia în două picioare pe mijlocul drumului, trezind toată lumea, adică pe oameni, pe animale şi pe pomi. Voce n-avea, de dansat nu ştia, despre cuvintele aşa zisului cântecel ce să mai vorbim. Nu-i păsa deloc. Cu coada stufoasă şi roşie în sus, ridica praful din drum până la mine pe terasă. Mă trezesc bătând ritmul

-Ta, ta, ta
Ti, ti, ti.

Gândurile se duc departe, departe, cu vreo şaizeci şi opt de ani în urmă.
Eram mic, mic, aveam vreo 6 ani, deci să fi fost prin 1946? Cam aşa. Taică-meu lucra cu încă vreo doi-trei oameni de pe acolo din sat, din Răteşti, să ridice un palan în jurul curţii. O afacere sortită de la început eşecului, după cum s-a şi dovedit. Nu datorită materialelor sau planului ci datorită împrejurărilor politice. În câţiva ani nu a mai rămas nimic nici din palan dar nici din casă, din grădină, din pomi, din animale. Oamenii, prin cine ştie ce minune, au rezistat mai mult, numai ei ştiu cum.

Dar vorbeam despre … palan. Făceau întâi gropile. Apoi în fundul lor aşezau plinta de piatră, sau soacra cum îi mai spuneau, adusă tocmai din lunca Argeşului cu carul, pe care o băteau bine cu un drug de fier, aşa cum bine merita, să nu se mişte neam. Băgau apoi în groapă câte o babă, cât mai groasă, pe care o fixau cu pietre sfărâmate, bătute şi ele cu drugul, până înţepenea şi ea. Separat se puneau pe pământ doi laţi teşiţi, că doar de aceea le ziceau laţi, în care fixau în cuie ulucile, ascuţite sus, să nu ţină apa de ploaie. Prefabricatele astea, lungi cam de doi metri, erau apoi ridicate şi fixate cu nişte cuie mai mari, pe babe, aşa să nu atingă pământul, tot să nu putrezească de la noroi sau zăpadă. Între pământ şi palan se îndesau pietre, să nu se strecoare iepurii, vulpile, jderii, bursucii, care toţi, făceau ce făceau şi coteţul de păsări tot îl nimereau.

Ce m-aş face fără de V5? Lui îi datorez amintirea acestor cuvinte înlănţuite poate fără să ştie, de cetăţile dacice. Plintele de la temple aveau acelaşi rost, să nu permită coloanelor, babelor adică, să se afunde în pământ. Ba sub plintele de la sanctuare era făcută şi o groapă conică, umplută cu lut şi pietre bătute, pentru disiparea efortului. Palanul de lemn? Trebuie să fi fost şi el între coloanele-babe şi pe zidurile davei-palancă, totuşi nu suficient de înalte.

- Plintele şi babele
Ce ţin palăncile,
Ta, ta, ta
Ti, ti, ti.
Plinte, babe, laţi şi uluci.

Ah, bine că l-a sculat şi pe bătrânul Vulpi, tat-său, am cu cine să beau o bere rece, luată de la cârciuma lui Dom Camion şi a Vasilcăi şi răcită în apa Sargeţiei. Ce viaţă e în Cosoneşti!

85. Habeamus Bebe Rex

23 iulie 2013

Denecrezutele Aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
85. Habeamus Bebe Rex

Bebe, Rex Britaniae et Daciae

- Habeamus Bebeluşul Rex, Habeamus Bebeluşul Rex!
Nu mai puteam să scot o vorbă cu Vulpi, aşa ca între bărbaţi, de gălăgia pe care o făcea V5. Tocmai venise de la şcoală, încă mai avea iaurt pe bot şi firimituri între mustăţi. Era într-o stare euforică de am crezut că a dat iama prin Cetate şi a dat de clondirele de sulincă de pe vremea Daicovicilor.
- Tati, Habeamus Bebeluşul Rex!
- Şi cu ce te încălzeşte pe tine asta? În primul rând că noi n-avem nimic. Au britanii acolo la ei în peninsula aia care se ţine de noi de europi doar prin Tunel. N-au nici ei nici măcar euro, acum drept este că nici noi n-avem. Sau poate vrei să spui că şi-a băgat Dacul coada şi avem şi noi o Dudă mică? Dar nu văd cum. treaba asta n-ar avea obiect. Poate să spună tot Oxfordul. S-a pus şi poză în Paris Match prin 1970 cu unul Valentin şi cu una Margrita.
- Tati, te-ai cam ramolit, iartă-mă că-ţi spun aşa. Stai degeaba cu Tata Vulpi la berea aia. Ia întreabă-l dacă Bebeluşul Rex nu este şi al nostru.
- Aşa e Vulpi bătrâne, avem şi noi o parte de … vină?
- Cam aşa este. Căci Bebeluşul acesta Regal este al 213-lea descendent al celui ce a trăit cu a 486-a ascendentă a unei vulpi din Transilvania. Sigur că nu există acte, că doar nu stătea nimeni să scrie despre cum îşi ridicau cozile vulpile. Pergamentul era scump, papirus nu prea creştea decât la Băile 1 Mai cum le spune acum, dar şi alea sunt revendicate de nişte popi papistaşi. Dacă bunicul Bebeului a fost pe aici doar aşa în recunoaştere, umblă zvonul că Bebe Rex Va fi foarte pretenţios şi va lua întreaga Dacie.
- Să te audă Zeii cei nemuritori Vulpi, că m-am săturat de Jigodie Preş.
- Habeamus Bebeluşul Rex, Habeamus Bebeluşul Rex!
- Habeamus Bebe Rex, Habeamus Bebe Rex!

Comments (2)

1. Măcar să ia întreaga Dacie. Barem vom şti un lucru…
   Comentariu by Max Peter — 24 iulie 2013 @ 19:39
   
2. Toată, toată!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 24 iulie 2013 @ 23:03
    
   

84. V5 pe 78!

13 iulie 2013

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
V5 pe 78

Iar mă uit în propriile postări şi dau de o enumerare a discurilor acelea negre şi cam groase, din bachelită, discuri cu viteza ameţitoare de 78 de rotaţii pe minut, de la baza bibliotecii. Cântece cum numai la grădinile de vară se mai puteau asculta. Da, lipseşte o romanţă care se mai cântă şi acum în Cosoneşti,
„Unde ne mai sunt cosonii de altădată”, voce V5, acompaniat de orchestra de ţigani de la Coliba Ţiganilor cea de din deal de la Cetate. Amatori de manele nu sunt decât în Orăştie, pe Valea Grădiştei ele fiind înterzise decând ultimul manelist a fost prins cu zgărzi de aur la gât, la mâini şi la picioare, prins şi dus la Alba Iulia, băgat în Lot, după ce i s-au schimbat zgărzile cu unele de oţel dacic, din acelea care după tratamentul ţinut secret de AluZgâncă, fiul lui AluZgâncă, nici nu ruginesc, nici nu se tocesc. Deci ar avea şanse cu discurile de romanţe. Dar până la editarea discului lui V5, dânsul vrea să scape de discurile mele din bibliotecă, să-şi aranjeze acolo un culcuş de cinci stele. Cum să scape de ele? Ar fi vrut să le dea de-a dura de aici de la etajul 66 până la parter. Auzind însă că n-ar fi voie, vrea să le plaseze la colecţionarii de obiecte discoidale (farfurii populare, farfurii interstelare, monede vechi şi mai ales noi). Cică ar vrea să le dea cu 15 roni faţa. Cum 15 roni faţa? Păi sigur că da. Cele cu o singură faţă 15 roni, cele cu două feţe 30 de roni, cele cu trei feţe 45 de roni şi aşa mai departe … M-am uitat la el de eram să rămân cu ochii ca ştiţi voi cine, dar pe copii nu e bine şi nici util să-i contrazici. Încearcă, V5, încearcă. O să-ţi câştigi şi tu cornul şi iaurtul. Ia fă o listă şi pune-o pe Feisbuc. Măcar un laic să-ţi iasă. Câte zici că sunt? Opt doar, aoleo… 240 de roni, de fapt 220 căci una e crăpată cred! Ăsta e primul bid!

1-1 Odeon – Când felinarele s’aprind – Tango (P.Andreescu) cântat de Titi Botez
1-2 Odeon – Minţi Tango (L.Vasilescu) text Vlădoianu & Constantinescu cântat de Titi Botez

2-1 Odeon – O zi … Tango (Elly Roman, Al.Bebe, E.Roman) cântat de Ion Luican cu orchestra de dans Odeon
2-2 Odeon – Mandolinata – Tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Ion Luican cu orchestra de dans Odeon

3-1 Odeon – Lulu, Lulu, vino … Tango (E.Sclearow), text Gion, cântat de Gion acompaniat de orchestra Levici
3-2 Odeon – Iubesc femeia (I.Fernic) Edit Eşanu cântat de Gion acompaniat de orchestra Levici

4-1 Odeon – Pe micul tău album (Olda Pawlicek) text P.Andreescu cântat de Titi Botez
4-2 Odeon – Un vals ţi-am cântat eu aseară (I.Vasilescu) text N.Vlădoianu, N.Ctinescu cântat de Titi Botez

5-1 Odeon – Mendoza-Tango-Argentino Musik: Juan Llosas cântă Robert Renard Tango-Orchester
5-2 Odeon – Butterfly-Tango Musik: L. Miguel cântă Robert Renard Tango-Orchester

6-1 Odeon – Sunt o cârpa în amor – slowfox- tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Barbu Catargi
6-2 Odeon – Te aştept diseară în Cişmigiu – tango (I.Vasilescu, N. Constantin & N. Vlădoianu) cântat de Barbu Catargi

7-1 Pan – Mai dă-mi o litră şi-un sifon – Tango (Sallchardini, R.Sabin, Dem. Dubal, Jean Moscopol) cântat de Dorel Livianu acompaniament jazzul James Kok
7-2 Pan – Te-am supărat – Tango (S.Richard şi Puiu Maximilian) cântat de Dorel Livianu acompaniament jazzul James Kok

8-1 Polydor – Valencia – Danse espagnole, onestep (Jose Padilla) the famous Marek Weber and his Adlon-Orchestra (Edition Francis Salahert, Paris)
8-2 Polydor – Valentine – onestep (Christine) ) the famous Marek Weber and his Adlon-Orchestra (Edition Francis Salahert, Paris) 

 

Iar V5 a plecat cu plăcile în cârcă şi nu s-a mai oprit până în Zonă, la Alundava. N-are el pickup pe 78, dar nici nu cred că-i trebuie acolo. S-o descurca şi el aşa cum m-am descurcat şi eu pe vremuri!

 "Unde ne mai suuuunt cosooooniiiiii de-altădaaaaată ......"

 

82. Time is money

23 iunie 2013

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
82. Time is money

Time is money


Programul de ştiri TV este plin de primarul cel obsedat al Tomisului. Ca un cotoi ce tocmai s-a dat jos de pe acoperiş, primarul le strânge părinteşte în braţe pe actualele şi viitoarele cadâne ale haremului de pe malul stâng. Malul drept, vezi bine, e ocupat de Putină şi de ansamblul lui de coregrafie marină.

Pe vremea când eram şi eu tânăr şi neliniştit mai mergeam pe Terasa de la Lido, să iau şi eu o friptană şi-un coniac cubanez de cinci stele. Aici se zbenguiau în bazinul cu valuri antebelice, un grup organizat de tinere uteciste, îndrumate atent de o cam bătrână tânără utecistă. Cu ţipete suave scotea câte un “Hăp, hăp, acu!” şi tineretul se avânta cu cururile svelte în sus, pedalând din craci şi ţinându-se de mâini, să se găsească şi să nu se înece. Matroana mă ţintea cu bunăvoinţa caracteristică meseriei ancestrale şi-şi ridica sprâncenele pensulate. Oftam, ea se crispa şi le făcea pe fete să mai facă o tură în sus şi în jos. Făceau, cu multă sârguinţă. – Mona? întreba matroana. Dădeam din cap în sus şi în jos, cu ochii căscaţi spre lună. Mona era ultra. Sâni mari, încă nu erau umpluţi cu ulei de motor ca acum, craci lungi şi bucuţe una şi una. La un semn deschisă era calea, Mona se aşeza feciorelnic lângă mine, mă atingea, din greşeală evident, de mă înroşeam tot şi simţeam o nevoie nebună de a o lua în braţe. Bătrâna utecistă făcea doar un “- Hă”, de noi mergeam în fugă către intrarea din spate a hotelului. Ştia fecioara pe unde să urcăm, nu ne oprea nimeni, chit că ea era în izmene de baie şi alea ude iar eu gâfâind porceşte în spatele ei, cu ochii lipiţi parcă de bucuţele ce tot clămpăneau în faţa mea. Prea mult timp nu pierdeam, de … time is money. Ne întorceam la masă mulţumiţi. Îngrijorată pentru fata ei, matroana îi făcea un inventar sumar, să fie gata pentru următorul număr. Mona se uita cu jind după coniacul din faţa mea. “- Treci în apă”. Se executa imediat. Dam să caut banii în servietă. “- Nu e nevoie. Am luat eu, ca de obicei”. N-o controlam. Aici totul era pe încredere. Îmi terminam friptura, îmi savuram coniacul lui Fidel, admirând mişcările stângace ale fetelor dar şi cracii lor superbi. Tinere, de.

Acum nici nu mi-ar trece prin cap să mai intru pe acolo. Şi dece să mai trec, la o adică? Calculatorul e acasă, televizorul la fel, V5 la Cosoneşti, are grijă de Villa Cosonaria, mai trage şi el o mătură cu coada, să nu se strângă praful, căci Vasilca trece şi ea tot mai rar, o dor reumatismele, cum îi place să spună.

70. La oase, la oase!

25 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
70. La oase, la oase!

Nu, nu s-au băgat iar oase nici în Deal la Patriarhie, nici în fund la Alimentara. Se apropie alegerile parlamentare şi cele două legiuni ce se vor confrunta fac pregătirile de rigoare. O mică problemă s-a ivit totuşi. Din lipsă de imaginaţie sau poate chiar dintr-un exces de patriotism, legiunile şi-au ales aceeaşi urare de bine, cea cu care dacii cei mari ai noştri îl întâmpinau pe oaspeţii romani:
- La oase, la oase!




1895 - Slivoviţă de Bănat



După care era musai să încingă o joacă tot pe loc, tot pe loc, să-şi arate unii altora clondirele cu sulincă sau cu şlivoviţă de Bănat, cea făcută în căzănăriile de la Cosoneşti, colo sus la Coliba Ţiganilor, să le dea peste cap, să se îndemne unii pe alţii cu aluzii elegante la mame, bunice, străbunice, de parcă nevestele, fiicele şi nepoatele nu le-ar fi fost îndeajuns. La fel cum pertractările de acest fel durau şi între dacă şi romani câteva ore bune, până când niciunul nu mai avea glas, aşa şi acum se tocmeau care să plătească băutura la cârciuma cea din colţ, cea numită “La doi daci beţi”. Acolo stăteau şi ei să se odihnească aşa puţin, să-şi ungă gâtlejurile, să mai tragă un scuipat pe care să-l ucidă repede cu gheata, nu cumva să se sperie şi să treacă în cealaltă tabără.
- La oase, la oase!
Mai aluneca câte o sticlă din mâna unuia către legionarii din cealaltă parte, dar Dom Camion făcuse contract cu cei de la “Lupii roşii”, să prindă sticlele şi să ţină despărţite cele două tabere. Lupii erau băieţi buni. Ei atâta aşteptau, să vadă ceva prin aer, că săreau imediat, prindeau obiectul şi-l duceau la Dom Camion. Cesta le sorta în lăzi, după ce era în fiecare, iar Vasilca, vrednică aşa ca o tinerică ce era, le completa, le capsa şi le punea iute, iute din nou la vânzare. Cosoneştenii noştri cam ştiau ei ce se întâmplă, dar cum Dom Camion dădea cu reducere de TVA, închideau din ochi, scoteau cosonii şi-i plăteau lui Dom Camion. Căci de unde lei, tigrii, euroi sau taleri? Cosoni se mai găseau, dădeau noaptea o coasă de-aia specială, culegeau cosonii şi-i puneau la găleată. Căci asta era măsura averii pe aici, găleata. O nevastă era o găleată. Dacă era nouă, era mai ieftină, doar juma de găleată, căci cosonarii noştri nu erau proşti, ei erau atenţi la ce cumpărau şi voiau să ştie şi părerea altora. Vila, căci doar vile se construiau pe aici, era cam trei găleţi. Ca să-ţi faci drum drept şi asfaltat până la scară, nu aşa desfundat ca cel spre Sarmis, te costa o căldare, dar cu vârf. Garajul şi grajdul pentru vacă şi porci încă o căldare, dar rasă cu linia. Şi aşa aveau cosonarii de toate. Şi chiar dacă n-ar fi avut, îi spuneau lui Dom Camion ce voiau, Dom Camion o chema pe Aia Mică, care o chema pe soră-sa, pe Aia Mare, care îl chema pe AluZgârcea, fiul lui AluZgârcea, ce le chema pe Aia Mică şi pe Aia Mare sus la Coliba Ţiganilor şi apoi dădea din baroase acolo de se auzea până la Guvern. Chicotea ce chicotea cu cele două surori, ţigăncile lui blonde, ţigănci de mătase, cele luate din Orăştie, de lângă Autogară. Nu se ştie ce făcea acolo, cum făcea, dar ieşea mereu cu două găleţi de-alea de plastic, una roşie, alta galbenă, pline vârf cu cosoni frumoşi, strălucitori, calzi încă de la frecatul fetelor. Căci dacă n-ar fi fost fetele … Cosoneştiul n-ar mai fi fost Cosoneşti.
- La oase, la oase!
Strigătul de luptă al dacilor, strigăt ancestral, pe care-l ştiau şi copacii şi pietrele şi animalele se transforma treptat în strigăt de voie-bună, pe măsură ce circuitul sticlelor şi al cosonilor se înteţea.
- Loase, loase!
Cu cine să se bată legionarii cosoneşteni. Abia se mai ţineau pe picioare, abia mai înţelegeai ce vor. Chiar aşa, ce voiau ei? Cu cine votau ei? Cine erau ei? Întrebări existenţiale la care poate doar Gauguin le-ar fi putut răspunde. Dar Gauguin era departe tare, în cea parte a Pământului, iar Dom Engineriu şi cu ai lui, cu Vulpi, Vulpa, V5, Cloca, Clocu, Ursa şi toţi ceilalţi, toţi sunt aici, peste Apa Grădiştei. Ca şi cosonii.
- La cosoni, la cosoni!
Ora închiderii, vă rugăm!
- Noapte bună, deocamdată!