miercuri, 16 aprilie 2014

68. Schiaparelli la Cosoneşti

20 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
68. Schiaparelli la Cosoneşti

    Coada lui V5 făcea pe ventilatorul în parterul Villei Cosonaria din Cosoneşti. De aer condiţionat nici că ar fi fost nevoie pe Valea Grădiştei, cum nu este nevoie nici pe splendidul platou al Luncanilor. Pe cosoneşteni şi pe luncani nu-i deranja nici soarele nici ploaia. Sunt date de zei, căci deaceea vin de sus. Altfel ar fi trebuit să vină de jos. Iar de zei dece să-ţi fie frică? Sunt şi ei acolo unde sunt ca şi noi pe aici. Ba mai liniştiţi, ba mai ţâfnoşi, după cum se scoală dimineaţa şi după cât au avut şi ei de lucru. Căci nu stau ei degeaba, ba cu ploile şi cu ninsorile, ba cu vântul, cu viscolul, cu inundaţiile şi cu cutremurele. Iar când în sfârşit stau şi ei în fund la umbra unui nor, iau un beţigaş şi îi împing pe oameni unii în alţii, de parcă ar juca şah. De fapt nu şah joacă ci ţintar, moara cum i se mai spune, ţintar pe luate, jocul sfânt al zeilor.
    Ei, dar m-am luat cu scărpinatul după ureche şi l-am lăsat pe V5 să-şi fluture coada şi să-mi facă curent. Şi aşa mă durea o măsea, aia pe care n-o mai am.
    - Ce-o fluturi atât măi V5? Las-o jos şi lasă-mă să citesc. Tocmai am ajuns şi eu la un episod palpitant. Despre tracii şi pretracii din Transilvania. Mă mir tare că nu şi-au băgat şi ei, cei generali pe liber, coada lor şi în perioada asta.
    - Ba şi-o băgară, tati, şi-o băgară şi încă tare, tare. Cică la Turdaş acolo se vorbea româneşte.
    - Păi şi ce ai fi vrut să se vorbească? Şi eu am fost pe acolo şi sigur că vorbeau româneşte.
    - Tati, mata te-ai cam ramolit? Eu vorbeam de Turdaşul de-acum 5.000 de ani şi mata îi dai cu cel de acum, pe care îl asfaltează şoselarii, după ce l-au arat bine. Mata nici nu mai vezi bine, zău aşa. Ce să mai vorbim de celelalte …
    - Care celelalte, V5? Mâine poimâine o să-mi spui că sunt şi şchiop iar răspoimâine că am cam început să şi uit.
    - Şi nu este aşa, tati? Dar lasă că o să am eu grijă de tine, o să mă apuc de prins şoareci şi o să ţi-i aduc. Dar îi tai mata, îi cureţi şi-i frigi. Am auzit că fripţi sunt mai gustoşi decât cruzi. Poate o să gust şi eu, aşa, puţin, dacă nu cumva o să-mi faci scârbă când o să-i găteşti.
    - Am dat de dracul cu tine, V5! Ai terminat de dat din coada aia mare?
    - Eu nu dau din coadă, eu gândesc. Mata ai aici pe calculator o groază de poze, făcute cu Nea Masto şi cu Nea Ilie, când mergeaţi prin Zonă. Mă uit la două poze, am găsit şi pe Internet câteva, mata spui că vezi ceva pe ele, eu însă văd altceva. Văd mai mult. De-aia spun că mata te-ai cam ramolit, nu că vorbesc urât, dar vreau să înţeleg şi eu. Aseară mă gândeam că aşa a păţit şi săracul Dom Schiaparelli, Dom Giovanni Schiaparelli, trebuie să-l ştii mata.
    - Da cum nu, cel cu canalele, nu? Cel ce lucra la canalizare pe Marte, nu?
    - Degeaba râzi de mine, tati. Dacă tot eram aici la calculator, am intrat pe feisbuc, am dat de dânsul şi l-am rugat să-şi dea cu părerea.
    - Zici că ai dat de Giovanni Schiaparelli şi că i-ai cerut sfatul?
    - Da tati, exact asta am făcut. Să fi văzut ce ochi a făcut când a văzut pozele … Poza de la Sarmis cu blocul acela cu urme de scoabe, pe care mata ai citit trei litere în stânga şi trei în dreapta. Nu se mai oprea din scris. Spunea că blocul e plin de litere, dar nu oricine le poate vedea, spunea că trebuie să ai şi doi ochi pe faţa aia rotundă, nu numai o gură mare şi cu dinţi. Şi două urechi cu colţurile rotunde în loc să fie ascuţite … Iar când i-am arătat montajul, ca să nu spun fotomontajul de la Deva, a sărit în sus şi a întrebat cine a râcâit în halul acela pietrele. Spunea că doar pe unul din blocuri se văd bine toate inscripţiile, restul sau le-a râcâit sau le-a spălat cineva cu îndârjire, de a luat urmele de vopsea ce rezistaseră douămii de ani. Vezi bine că nu mai era demult vopseaua acolo, dar a rezistat atâta cât să apere de apă calcarul de dedesubt. Uşoarele diferenţe se pot observa cu doi ochi exersaţi ca ai dânsului.
    Stau, mă uit la V5, mă uit la pozele de pe ecran, mă mai uit odată la V5 şi apoi mă duc să mă culc. Îmi aduc aminte de zidurile monumentelor de la Delfi, toate împânzite de inscripţii cu litere cam de aceeaşi dimensiune, liste cu ofrande aduse zeilor de către polisuri şi greci oarecare, ba chiar şi din Tracia, din Italia. Să fi fost şi aici la Sarmis aşa ceva?
    Bine că nu e nici un arheu pe aproape. Dar am un AK-47. Dau eu de arhei. Auzi, să dea cu peria de sârmă pe blocuri. Sper că cele din depozit sunt “murdare”. Le-or fi “curăţat” aşa şi pe cele de la Napoca?
    Sper să nu citească nici un arheolog nota asta.
    Noapte bună şi vise plăcute, copii!
    Blocul de la Sarmis, cu urmele a două scoabe şi cu două inscripţii, dacă nu mai multe ... Foto Cornelius Ionescu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu