miercuri, 16 aprilie 2014

31. Clarvăzătorul Dom Engineriu dezlegări farmece blesteme

28 iulie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
31. Clarvăzătorul Dom Engineriu dezlegări farmece blesteme

    - Pune mata mâna aici, la Vasilca, mă îndemnă Dom Camion.
    Pusei mâna, da, se simţea ceva acolo.
    - Pune şi mata mai jos, acolo e interesant.
    Am pus-o şi mai jos, parcă intra în ceva. Mi-am retras-o repede, parcă cu teamă să nu mă muşte careva.
    - Ei, ce zâceţi?
    - Eu ştiu e să zic? E cam …
    - Nu-i aşa? Ia mai vezi mata, aşa, mai adânc. Io zâc că e ceva.
    Pusei mâna, aşa, mai adânc şi deodată mă simţii prins de degete, gata să fiu tras înlăuntru. Mă proptii cu toată forţa în frigider şi trăsei la rândul meu. Ridicai mâna în sus, degeaba, se ţinea de ea şi urla. Urla ca un lup hămesit la mijlocul iernii, noaptea, pe zăpada mare. Era să leşin de durere. De durere de urechi. Mă dureau şi timpanul şi ciocănelul şi scăriţa şi pietricelele alea ce înoată pe acolo ca să zicem că ne ţinem drepţi. Arătarea, precis venită din altă lume, roşie, murdară, cu o gură mare şi legată zdravăn cu o funie de Vasilca într-o parte şi cu dinţii de mâna mea în cea parte. Cum poate să urle cu gura încleştată, apucându-mă cu dinţii ce n-ar fi trebuit să existe de acum. Dom Camion ţipa şi el
    - Camionaşul meu, uite, mi-e leit. Ce roate, ce schimbător de viteze, ce faruri are … Ce claxon …
    Vasilca spuse dulce
    - Luaţi odată o foarfecă, tăiaţi-i funia şi legaţi-l acolo. Şi duceţi-l undeva în grajd, să pot şi eu să dorm un pic.
    Ce suflet de mamă, câtă grijă. Dom Camion se execută, îl execută şi pe Camionaş, care cum se simţi liber tăcu imediat. Îl băgă şi într-o căldare, din aceea de plastic portocaliu, pentru gunoaie, de-l spălă cât de cât şi-l duse la grajd, lăsându-l în grija Vulpăi. Ea tocmai făcuse o tranşă de şase acum două nopţi, aşa că ştia despre ce e vorba. Îi făcu şi lui loc la a şaptea ţâţă. Camionaş, fire descurcăreaţă de dac de Cosoneşti, luă ţâţa în mâini şi în gură şi nici că-i mai dădu drumul. Vulpa gemu un pic de plăcere de atâta masaj pe ea şi adormi, viaţa urmându-şi liniştită cursul înainte.
    Vasilca punea deja masa, parcă nici că se întâmplase ceva mai deosebit. Doar Dom Camion plângea şi spunea la toţi
    - Ştiam eu că dom Engineriu o să-i dea de cap. Aţi văzut cum s-a descurcat? Doftor ca nimeni altul aici în Cosoneşti. Păi da, că n-aveam niciunul. Este unul în Grădişte, foarte bun, merge pe şapte cărări, dar nimereşte vitele, care-l cunosc toate. Ba de la injecţii, ba de la tuns, ba de la tăiat, ba de la fătat. Că de, mai greu veterinari prin ZONĂ, toţi vor la Oraş. Dar pentru femei, asta nu.
    - Dece n-ai dus-o bre la Oraş, la spital, acolo au de toate.
    - N-o vrut, o zis că are treabă pe aici. Că cine să dea la vaci, să aducă laptele, să pregătească porţiile pentru domni, cine să le facă pe toate astea. O mai zis că să vă chem pe dumneavoastră dacă nu mă descurc singur, că sunteţi „ca şi primar”. Aşa o zis. Aşa am făcut. Vedeţi ce bine or ieşit toate? Şi cum s-a brodit cu Vulpa, acu are şi cin’ să aibă grijă de Camionaşul nostru. Aţi dezlegat-o şi de farmece, zău aşa, că trebuia să nască de o lună, credeam că s-a uitat cinevaşilea urât la ea. Sau o fi blestemat-o Vulpos ăla urâtul, de l-am trimis unde şi-a înţărcat dracu’ coada. Sunteţi un Clarvăzător, Dom Engineriu, Dom Doctor, nici nu mai ştiu cum să vă mai spun de atâta mulţămire din mine, zău aşa.
    Uite aşa creşte populaţia cosoneşteană. Cu Cami, camionaşul lui Dom Camion şi al Vasilcăi, cu sex-vulpişorii lui Vulpi şi ai lui Vulpa. Este bine. Vor fi şi ei plătitori de impozite când vor creşte mari şi vor contribui la mărirea bugetului ZONEI. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, baza este tot la Alu, Amare şi Amică şi la producţia lor de coşoni, de aur, de argint, de bronz, de fier, de plastic şi de igienică.
    Ce are în mână Cami? Cum o fi ajuns un coşon mare cât un umbo de scut din acela dacic de paradă în mânuţele alea mici dar apucătoare? Tot Alu cu ale lui două fetiţe s-o fi hârjonit pe aici. O să le spun să fie mai atenţi, altfel ne trezim şi cu nişte Alu, mai mici sau mai mari. Dar în fond, dece nu? Toţi suntem Daci.
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu