miercuri, 16 aprilie 2014

40. Dacii şi podoabele

15 octombrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
40. Dacii şi podoabele


    - Băi podoabă, ce faci acolo?
    De câte ori n-aţi auzit acest apelativ nu tocmai de laudă. Aşa şi pe aici, pe la daci prin Cosoneşti. Alu face de zor tot felul de podoabe dacice, să nu se piardă aste frumoase obiecte. Dacă sunt făcute acum sau pe timpul dacilor cei mari, până la urmă nici n-o să mai aibă vreo importanţă. Căci până la urmă forma contează, nu orginea materialului. Că aurul este aluvioar, cules bobiţă cu bobiţă din nisipurile Daciei sau poate din amesecul cu monede dacice, macedonene, greceşti, celtice sau romane, nici nu vreau să ştiu câtă importanţă va avea peste încă două mii de ani. Poate să fie obţinut şi prin transmutaţie la rece aşa cum se pare că face Alu, fără să se jeneze de încălcarea legilor fizicii. Dacă le-ar cunoaşte, poate că le-ar respecta, dar, cât timp habar nu are de ele, nu poţi să-l condamni că participă aşa la devalorizarea şi a aurului. Cât timp nu se ştie, nici nu se cunoaşte, unul din principiile economiei. Mai ales că acum şefii de stat, de FMI şi de ce or mai fi ei, sunt ocupaţi cu safariul de femei, de completat condicuţele cu nume de stewardese, de blonde vopsite, de debarasatoare, de prezentatoare meteo şi de tot felul de alte „asistente”.
    Podoabele astea, pe care le căutau toate femeile, indiferent de ţinutul în care-şi duceau viaţa, parcă ar fi un joc european de LEGO. Aceleaşi forme le găseai acum două mii de ani şi în câmpiile Sciţiei, şi în munţii Daciei, şi în Peninsula Italică şi la Celţi, indiferent pe unde mai sălăşuiau, şi la britanii insulari. Parcă era o singură civilizaţie. Şi se pare că era chiar aşa. Civilizaţia romană, industrioasă şi automulţumită. Aceleaşi modele de aplice, inele, ace de păr, brăţări, broşe, pandante, insigne militare, ace de siguranţă, mă refer la frumoasele fibule, aceleaşi modele la umbourile scuturilor, la arme şi chiar la stindarde.
    Acest ”copy & paste” antic a dus forme îndepărtate, capete de fiare sălbatice dispărute de mult de pe meleagurile europene şi în Dacia şi în Britania şi în Grecia şi mai ales în Dobrogea geto-greco-romană, cu amalgamul ei de populaţii.
    Până acum vreo trei ani mă mai duceam prin Târgurile colecţionarilor ce se ţin şi acum în curtea Palatului Şuţu, lângă Universitate, în Parcul Obor, în faţa primăriei lui Onţanu, ce probabil are mustrări de conştiinţă după desfiinţarea Talciocului (oare aşa să fie?), prin Parcul Kisselef, la Pipăilă cum îi ziceam prin 1950-60 şi acum şi prin Parcul Carol I. Merită văzute chiar dacă nu eşti colecţionar. Lumi care nu mai există scot capul de prin tarabe şi trebuie doar să tragi de un fir. La fiecare astfel de târg o să vezi doi, trei telali din aceştia noi, care-ţi prezintă nişte obiecte ce par luate din lada de gunoaie ale istoriei. Obiecte la care râvneşte orice posesor de detector de metale, obiecte fără valoare în sine, dar care îţi pun o mulţime de probleme privind datarea şi provenienţa. Întotdeauna ele vin la mâna a doua sau a treia, ba poate chiar a patra, a cincea, a şasea, aşa că întrebi degeaba de unde sunt. Se uită suspicios la tine şi-ţi răspund sau că nu ştiu sau că din Dobrogea, română sau bulgară. Aşa este, sunt şi pe Internet, cu aceeaşi sursă indicată. Dacă era ceva interesant prin ele, precis că cei de Muzeu, căci este doar curtea lor, puneau ei mâna pe ele.
     
     Acum, dacă nu mai pot zbura chiar aşa de repede, l-am rugat pe Vulpi, el are ceva rude prin Bucureşti, pe care le puteţi vizita în Pantelimon în Parcul Sticlarilor, au vizuina cam la 100 de metri de intrare, pe dreapta. Ruda lui a vorbit cu un pantelimonez, unul care tocmai s-a întors din Italia, acolo i-a expirat contractul de îngrijitor de găini la un patron unde de fapt era foarte bine apreciat şi acesta s-a dus la Şuţu şi prin telefon l-am ghidat ce să-mi ia. Cea mai convenabilă era o pungă cu-de-toate. Am luat-o şi am şi acum ce face aici. Toate sunt fragmente de artefacte romane, nimic dacic, spre necazul meu.
    Dar … Căci întotdeauna există acest „dar”. Modelele de artefacte romane găsite şi identificate după cele existente în muzeele lumii, se regăsec în mare parte şi în muzeele noastre, cu o singură diferenţă. Majoritatea sunt considerate ca fiind geto-dacice get-beget. Să fi greşit arheologii şi istoricii vechii Europe? Sau să fi greşit românii noştri? Nu cred. Cred că toţi au dreptate, dar cei din Europa-fără-de-România au mai multă!
     
    Brăţări dacice, nu acelea spiralate ci unele dintr-o singură bară de trei, patru milimetri grosime, cu secţiune patrată se găsesc în muzeele de istorie de la noi – când nu sunt închise pentru consolidare sau demolare, nu îmi este prea clar – din bronz, argint sau aur, dar şi la Viena sau la British Museum. Aplicele cu trei sau patru protome în formă de cap de cal sau lup, la fel.
    Aşa că bietul Alu, pus pe fapte mari, nu face decât să mărească zestrea antică de obiecte de provenienţă euro-asiatică, fără a fi sigur de dacismul lor. Tot aşa cum frumoasele monede din Thassos au fost imitate şi de iliri şi de celţi şi de daci. Iar mie îmi plac mult mai mult aceste imitaţii cu puzderia de variaţii decât cele originale. O să-i spun lui Alu să studieze problema variaţiilor infinite şi … transcendentale ale monedelor. S-ar putea astfel să crească şi valoarea cosonilor faţă de euroi şi dolăroi. Oare ar fi bine să vorbesc şi cu guvernatorul din Isar? Dar cu vicontele Etienne Davignon, preşedintele Grupului Bilderberg, oare n-ar fi bine să vorbesc şi cu el? Oare eu, V5 şi cu Alu n-am putea intra şi noi în acest masonic club select cu nume de hotel bruxellian? Sper să nu fie vreo problemă cu urechile lui Vulpi5, cum că ar fi cam mari. În fond nici cele ale lui Fane din Avignon nu sunt de ici de colo, ca de altfel şi unghiile lui mari sub care sălăşuieşte jegul generaţiilor de viconţi. Altfel probabil că nu ajungea unde a ajuns.

Un comentariu

  1. Imi place stilul dau de a-i ironiza pe toti. Podoabele dacilor au valoare inestimabila. Nu spun ca ar trebui sa se vinda dar ar putea depozita intr-o banca care sa ne aduca profit tarii.
Comentariu by whatafy — 16 octombrie 2011 @ 10:20

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu