5 august 2011
Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
33. Ţucalul cu cosoni
-
S-a rupt drumul între Costeşti şi Orăştioara de Sus. Nu s-a rupt mai
sus, nu s-a rupt mai jos. Aşa că toate camioanele ce veneau pe Valea
Grădiştei, opresc la Orăştioara de sus. Mă rog, Dom Camion s-a adaptat,
merge cu microbuzul pe partea stângă a Apei, mai încet, mai pe ocolite,
dar ajunge şi îşi face cumpărăturile şi comisioanele. O singură maşină
nu putea străbate drumul rupt. Vidanja. Geaba contracte, geaba telefoane
la mai marii judeţului. A trecut o lună şi nimic. Nu aveau budozere,
toate lucrau la parcarea de la Cetatea Sarmisegetuzei, se anunţase o
vizită inopinată a lui Bok. Au dat jos poarta de Vest, cu gând s-o mute
mai spre Est, aşa cu vreo treizeci de metri, cât să aibă loc de întors
maşinile cele mari ale guvernului. Dar uitaseră că drumul e rupt. Acum,
dacă tot erau buldozerele acolo, ce să facă? Bani aveau, că Uniunea
Europeană e darnică la dat. Se găsi un şef pe acolo ce dădu din mână,
românii sunt învăţaţi cu datul din mână, când în sus, când în jos, de se
făcu în două zile un drumeag lat, din pământ sfânt dacic, nu de asfalt
de import, de la Orăştie, la Sibişel, la Măgureni, satul ce era să
devină staţiune pentru tebecişti dacă nu veneau comuniştii, acum mai
sunt doar câteva case dărăpănate, iar de acolo, sus pe culme la Ceata,
pe lângă Cetatea Păgână, apoi pe sub Vârful lui Vulpe, acum împădurit
din nou, pe Valea Anineşului în jos până la Biserica din Grădiştea de
Munte, aia deschisă când vrea el, Popa. Şi mai apoi în sus, pe lângă
şcoala cea cu ferestrele sparte, nu se ştie de cine, probabil de fetele
alea două, care nu mai aveau pe unde să se hârjonescă cu … taci şi nu
spune mai departe, că şi de tine au tras, ghiujd bătrân, mai sus pe
lângă fostul dispensar, unde se mai dădea un prim ajutor celor beţivi ce
se dădeau cu tractoarele de parc-ar fi fost sănii sau capace de closet,
ba mai şi năşteau pe aici cele ce le venea sorocul, căci iarna, de,
n-avea cine să le ducă-n vale la Oraş. Şi de-acolo până la Cetate mai
era un pic, drum bun de pământ bătătorit, cu pietriş pe el, schemă veche
ce a funcţionat tot Evul Mediu şi nu se plângea mai nimenea.
 |
| Lui Bok i se dă lipie din ceramică nedospită cu sare dacică. Îi urăm Poftă Bună! - foto ZiareLive.ro |
Dar n-a întrebat pe nimeni, au condus limuzinele alea mari până sus la Cetate, la Sfânta Parcare. Se opriră, se dară jos cu toţii, traseră nişte zgomote mai ciudate şi pe româneşte şi pe ungureşte, aşa în semn de preţuire pentru şeful statului, apoi cel mai mic dar totodată şi cel mai mare întrebă
- Dar Cetatea unde e?
- Ştiţi am mutat-o mai sus, să nu vă incomodeze. Am pus-o sus pe culme pe Godeanu, că aşa scria într-o carte, că doar de acolo s-ar fi potrivit toate indicaţiile date de sanctuare.
- Şi aici ce a mai rămas?
- Am făcut un heliport, ştiţi şi lui tov. Ceauşescu îi făcuseră unul aici.
- A, bun, bun, înseamnă că mergem cu elicopterul ăla Number One.
- Nu, să trăiţi. Pe ăla l-a luat Chiorul, că se pusese stopul la Piaţa Victoriei.
- Şi noi cu ce urcăm?
- Pe jos, Înălţimea voastră, nu e mult până acolo. O luăm pe treptele astea. Au făcut trepte pe toţi munţii ăştia din Hunedoara. Spuneau că şi boii o să urce mai uşor acum până sus.
- Ei, atunci hai să urcăm, abia aştept să văd dacă e mai frumos ca la Răchiţele.
- Da, putem merge, dar să ştiţi că încă nu e gata cetatea nouă. Trebuie să tăiem piatra, s-o aducem aici, s-o urcăm sus, să facem zidurile, porţile, sanctuarele, să-i facem şi pe daci …
- Dar cu ce-a fost înainte pe aici ce aţi făcut?
- Erau vechi, Dom Bok, ce să facem cu toate pietroaiele alea strâmbe? Le-am aruncat în Valea Godeanului, facem din ele un baraj, mai facem o hidrocentrală, că au spus cei din Cosoneşti că li s-a oprit lumina acum o săptămână.
 |
| Vidanja din Orăştie - foto Călin Jorza |
- Aoleo, vidanja, da. Cum să vă spun eu vouă despre problema asta a mea … Un ţucal nu aveţi pe aici, că mă cam bok pe mine.
- Nu avem, dar facem, pentru dumneavoastră, Dom Bok. Alu, unde eşti?
- Uite pe aici şi eu, tocmai semănam niscai coşoni, să fie masa bogată.
- Lasă tu masa puţin şi caută pe aici un ţucal pentru Dom Prim. Că iar se bokăie pe el.
- Da, da, imediat, staţi să caut.
Alu începu să dea ţărâna deoparte cu vârful glodarilor. Na că găsi ceva. Era de bronz. Bun şi de bronz. Dar strălucea pe dinlăuntru ca poleit cu … Nu se poate. Alu, astâmpără-te odată, e vorba doar de un ţucal care-i trebuie domnului PM al ţării noastre. Nu, Alu nu se atâmpără. Ţucalul creşte, Alu zâmbeşte. Ţucalul se umple în timp ce Alu i-l întinde sfios lui Bok ce e gata să facă … pok. Bok îl ia repede, nu mai pierde timpul cu eticheta. Pantalonii au şi ajuns pe treptele acelea noi, făcute din bolovani, chiloţii în vine, bokul peste coşoni, se aude şi hăhăitul lui Băse, semn aprobator pentru cei de faţă, care se întorc şi dau din cap repede de sus în jos şi invers. Mai ales invers.
Operaţiunea este încheiată cu succes. Alu îi oferă lui Bok trei foi de brusture dacic, pe care acesta le decupează şi le foloseşte. Chiloţii sus, pantalonii sus, cămeşoiul jos. Toată lumea răsuflă uşurată. Bok întreabă.
- Dar la fund, la fundul ţucalului vreau să zic, ce era? Nu cumva erau cosoni?
- Ba da. Coşoni veritabili. Garantez.
- Bugetul e salvat. Partidul e salvat. Chioru e salvat. Cred că şi eu.
Bok bagă mâna până la fund, învârtind acolo în ţucal. Nimic altceva decât ce a pus. Nici un coson, nici măcar un cosonaş. Alu nu mai este nicăieri. Cred că este deja la Colibă, jucându-se cu Amare şi cu Amică şi punând de un ţintar cu coşonii lui cei galbeni.
Inaugurarea parcării s-a terminat. Fiecare îşi ia câte o bucăţică de panglică, pe care o trece prin recipient, s-o aibă ca amintire.
Limuzinele pleacă, ţucalul rămâne singur în mijlocul parcării, răspândind un parfum specific portocaliu.
Ora închiderii, vă rugăm.
Comentariu by cornel airinei — 5 august 2011 @ 11:32
Comentariu by Cornelius Ionescu — 5 august 2011 @ 12:44
Comentariu by cornel airinei — 5 august 2011 @ 12:59