miercuri, 16 aprilie 2014

14. Dacii şi Nemetonul

3 iunie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
14. Dacii şi Nemetonul

    Vasile Vlad – Şi mereu mă prefac a şti
    Şi mereu mă prefac a şti
    unde-i marginea. Chiar şi cu ochiul
    desfăcut.


    Totul are o limită. Cel puţin aşa ne îndeamnă să credem mintea noastră limitată. Nu poţi măsura infinitul cu un instrument finit. Când dai de ceva mare, pe care nu îl poţi cuprinde, te opreşti şi pui o limită. Noi până aici. De aici încolo alţii. Cine ştie ce numen.
    Celţii, popor pe care Vasile Pârvan îl credea mult mai înrudit cu geto-dacii decât îl cred istoricii noştri contemporani, nu aveau temple acoperite în accepţia greco-romană. Pădurea, ce ocupa cu mult mai mult în Europa decât acum, îi influenţase întratât încât ajunseseră să aibă o atitudine religioasă faţă de unele păduri, din acelea mai întunecoase şi cu copaci mai dezvoltaţi. Porţiuni de pădure, delimitate în diferite moduri, deobicei un cerc de pietre, sau chiar poiene erau considerate sacre, Nemeton. O anumită porţiune din interiorul acestui Nemeton, cea mai sacră, era Abaton-ul.
    Pe Fifi o apucase. Voia neapărat să mă convingă că cei daci ce noi şi mai ales bătrânul Herodot îi considerăm traci, erau de fapt aproape celţi. Ori Pârvan ori cărţile de istorie din apusul Europei, cineva sau ceva i-a dat ideea asta.
    La Sarmisegetuza Regia şi doar acolo, sanctuarele erau înconjurate de acei stâlpi de andezit, cu înălţime nu mai mare de un metru, ce se terminau în partea de sus cu un cep, în care probabil că se încastra un stâlp de lemn, de înălţime necunoscută. Posibil să fi avut un rol pur simbolic, să reprezinte limitele Nemetonului. Iar încăperile absidale din interior un posibil Abaton.
    Despre Marele Sanctuar de andezit, care posibil nu a fost terminat niciodată, nu putem face deocamdată decât puţine presupuneri şi acestea pe baza diferitelor prefabricate răspândite acum pe toată suprafaţa cetăţii şi pe panta destul de abruptă a Văii Godeanului. La prima vedere am fost tentat să cred că toţi acei “tamburi“ sunt la fel. Nu. Şi par a fi de la cel puţin două sanctuare de andezit, asta dacă mă iau după diametrul lor. Cei cu diametru cel mai mare, ce apar încastraţi în zidul de lângă poarta de Est, par să fie destinaţi sanctuarului mare de andezit de pe terasa a IX-a. Dar mai sunt trei feluri de prefabricate pentru coloane. Unele cilindrice, dar cu diametru vizibil mai mic, altele, cu acelaşi diametru cu cele din urmă, dar luate din ele două feţe. Şi altele, ce sfidează noţiunea de coloană şi sunt tronconice. Acestea par o noutate, nu se regăsesc la nici un templu grecesc sau roman. Dar dacă mă uit la pădurea din jur, similitudinea cu trunchiurile copacilor aproape că-mi sare în ochi. Pare convenabil să credem că sunt părţile de jos ale coloanelor şi că templul pentru care au fost proiectate nu este decât stilizarea în andezit a unui Nemeton.
    Se pot face multe ipoteze, doar plimbându-te printre pietrele deranjate de romani, marcomani, poate carpi, austroungari, … clujeni şi alţi cuceritori şi migratori pe aceste meleaguri. Mai trebuie găsite amplasamentele celorlalte sanctuare dreptunghiulare şi mai ales, inventariate şi măsurate măcar aceste pietre ce făceau aproape sigur parte din sanctuare. Zeci de fragmente de coloane zac pe terasele dinspre Valea Godeanului, unele la suprafaţă, altele doar pe jumătate îngropate în pămîntul zis steril aruncat cu vagonetele de pe terasele X şi XI. Şi câte or mai fi complet îngropate de surpările terasei XI.
    Ceva din sacralitatea locurilor, a jertfelor a mii de oameni, mă face aici tăcut şi visător. Vreau să văd, cu ochii închişi, copacii de andezit ce se ridică până la cerul din lemn pictat, în două ape, una spre nordul întunecos, una spre însoritul sud. Şi umbrele dacilor trecând precum timpul printre coloanele dese ce par subţiri din cauza înălţimii. Nu mă contraziceţi, nici eu nu o contrazic pe Fifi, nici pe Vasilca şi nici pe Dom Camion ce ne aşteaptă cu microbuzul la poarta de vest, lângă piatra de boltă, aflată acum în bălării, pe o parte, să n-o mai poată recunoaşte nimeni.
    Doar Vulpi dă din coadă, miroase puţin “soarele de andezit” şi cu un aer de cunoscător, ridică piciorul stâng din spate şi marchează porţiunea de beton.
    Sarmisegetuza terasa X - Coloană tronconică © C.I.
    Sarmisegetuza terasa IV - Cilindru coloană teşit pe laterale © C.I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu