joi, 3 aprilie 2014

66. Omul din ceaţă



9 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
66. Omul din ceaţă

 
Din colţul de nord al terasei Marelui Sanctuar de andezit se face o potecă abia ghicită. Pe acolo urcă ţiganii la cules de afine. Merg câte douăzeci odată, cu coşurile de nuiele pe spinare, mai nou cu găleţi în culoarea partidelor politice. Să nu-i întrebi cu ce partid votează. Întrebarea nu are sens. Ei se gândesc doar dacă nu le-a luat ursul partea şi dacă o să se poată întoarce la timp să prindă atelajul acela condus de Nea Camion, care le-a promis că-i duce la Grădiştea, să predea afinele. Turişti doar coboară pe acolo şi asta foarte rar. Unul, doi pe săptămână, venind peste creastă de la Cugir sau şi mai rar, de la cabană de la Şurianu. Nu urcă nici un turist. Drumul e prea lung. Marcaje nu, adăposturi în caz de furtună măcar, nu.
Nu descurajez. Urc. Încet, încet, pe la Căprăreaţa unde miroase încă a cosoni şi a brăţări de doi, trei metri lungime, cu două capete de şarpe, de lup sau de câine. Într-o oră sunt sus. Soarele e puternic, nu bate vântul, o iau încet spre răsărit, spre Godeanu. Cu gândul la cei ce nu vor mai trece niciodată pe aici, era să mă lovesc de o placă de lemn, pusă în drum. Cică sunt deja pe Godeanu. Mai bine făceau un adăpost, o masă şi două bănci nu mi-ar fi prins rău. Şi mai ales un acoperiş. O schia, cum se spunea acum cincizeci de ani pe aici şi mai mult ca sigur şi mai demult. Lumina începe să tremure sau am eu ameţeli? Peste tot este ceaţă. De unde a apărut?
Lumina face parte din peisaj, dealtfel ca şi misteriosul întuneric. Dar ceaţa? Ea ce ne aduce? O nesiguranţă, ne face să ne simţim mici şi neajutoraţi. Fantasme umplu golul lăsat de lipsa contururilor precise. Stâncile, iarba, florile, dispar toate, nelăsând nimic în loc. Un neant mai mult sau mai puţin cenuşiu, mai mult sau mai puţin dens, pe care eşti tentat să te sprijini totuşi cu mâinile, sau măcar să îl dai la o parte ca pe un văl. Ei bine, din acest Nimic se arată totuşi ceva mare, mai negru, mai dens, mai repede decât mişcarea bănuită a ceţei. Trece pe lângă mine, nu pot să spun la ce distanţă, nu mă vede, asta în caz că are ochi, nu dă din cap măcar, dacă îl are, trece ca o stafie în plină zi, doar abia se făcuse de amiaza mică. Mă opresc. În jurul meu nu este nimic. Nici măcar Nimicul. Cu vârful piciorului pipăi, nu cumva s-o iau devale mai repede decât doresc. Fac câţiva paşi, pipăi iar pe jos poteca. Ce s-a întâmplat? Valea era până acum câteva minute în partea dreaptă, acum este pe stânga. Nu e posibil, dar aşa este. M-a rotit cineva, nu am fost atent, s-a întâmplat ceva. Niciodată nu m-am rătăcit pe munte. Şi ceaţa asta care nu se mai ridică … De obicei vine din vale, dinspre pădurile din josul abruptului. Acum parcă vine de sus, ceeace este imposibil. Îmi scot rucsacul, îl pun pe potecă şi mă aşez pe el. Altceva nu este de făcut decât să aştept. Se întunecă brusc. Iar am senzaţia că se apropie un sloi de ghiaţă. Şi chiar se apropie. Vine peste mine şi nu mă pot mişca din loc. Unde să mă duc? Parcă aş fi pe vârful unui ţanc, în jurul meu este prăpastie peste tot. Nimicul acela întunecat trece peste mine. Îmi ţin respiraţia. O apăsare groaznică şi apoi o descătuşare. Nu a trecut peste mine. A trecut prin mine. Abia pot să deschid ochii. Se luminează. S-a ridicat şi ceaţa. Sau ce o fi fost. Nu mai este nimic din Nimic. Poteca lată se aşterne liniştită pe marginea văii. În faţă Vârful Godeanu. Lângă mine apare brusc un cioban cu bâta ce-i indică rangul şi cu un câine uriaş, negru tot, cu zgardă cu pinteni de metal. Se apropie repede şi mă întreabă cu ochii mari şi cu dinţii strânşi.
- L-ai văzut, l-ai văzut?
- Ce să văd, îl întreb circumspect.
- El era, Omu. Nu se poate să nu-l fi văzut.
- Da, el era. Îi răspund simţind cum mi se face pielea ca de găină.
- Şi ieri a fost. A luat un om, un turist şi dus a fost. Tu cum ai scăpat?
- Dar tu?
Se uită fix la mine, nu spune nimic. Se întoarce şi dă ocol vârfului. Cu cât se depărtează, cu atât este mai mare şi întunericul se lasă brusc. Ceaţa îl înghite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu