34. MAIA călăreaţa şi Vasilca

6 august 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
34. MAIA călăreaţa şi Vasilca

Aici e Maia. Sunt în Poiana Primarului,  Ştii tu unde ... Te aştept ...

Maia, care Maia? Nimfa Maia – nimfomana – cea care călărea pe deşălate, doar cu un frâu în jurul gâtului calului, mămica lui Hermes, făcut cu the Big Zeus. Fecioruţă regulăcioasă din firea ei, frumoasă de picai în sus după ea. Stătea prin peşteri, pe lângă ape, pe acolo pe unde mergeau zeii, cărora le aţinea calea. De. Dăcoaicele ce sperau să le cadă-n braţe dacul cel iubit îi ridicau osanale pe la izvoare. Obligatoriu era să arunce aşa pe la spate un ban de aur ce să aibă chipul dulce al Maiei pe el. De nimerea în apă, le-o cădea şi dacul cel frumos şi drăgăstos în braţe. De nu, îşi luau şi ele banul înapoi, să mai încerce şi la alt izvor şi deci şi la alt dăcuţ. Aşa ne spunea Vasilca pe prispa Villei Cosonaria, pe înserat, când reuşea să-i dea să sugă răutăţii de Cami, Camionaşul ei iubit de Dom Camion.
Fifi de o auzea, aşa îi spunea. Du-te la Alu, că m-am săturat de Coşonii lui stupizi. Să facă şi el monede cu moşul ăla cu barbă şi cu frumoasa de Maia, cea cu ţâţele pe afară. Ia uite aici ce ţâţe avea Maia. Şi ne arătă la toţi nu o monedă, că aş fi luat-o eu demult pentru colecţia mea, ci doar un desenaş şi o poză de-aia proastă, cum numai pe internet mai găseşti, că cine o fi prostul dacă o are s-o bage acolo, să-l caute CFR-ul, AFR-ul sau poate chiar SNR-ul şi în fund după ea. Aşa că doar aceste slabe reproduceri se mai găsesc acum făcute după nişte monede dacice bătute probabil tot cam în secolul IV îen, ca şi cele ale lui Sarmis, găsite prin Transilvania, la început de secol XIX, publicate, adică date în vileag abia pe la 1895, la Viana, căci acolo se duceau toate monetele, la Muzeul cel mare de Istorie. Acum de, dacă ruşii, mai precis sovieticii îi eliberară şi pe ei ca şi pe noi, le luară tot ce era de valoare prin muzee, de le lăsară pereţii goi, aşa că n-ar putea nimeni să mai spună pe unde or mai fi frumoasele monete Maia. Doar când săpară la Poiana Văcăriei, să facă loc apelor Peleşului şi pârâului Sfânta Ana, pentru a usca locul unde se va ridica Castelul, atunci au ieşit la iveală plăcuţele, putem să zicem chiar plăcile de aur, cu scrierea lor nedescifrată încă, împreună cu monede de tip Sarmis şi Maia. Asta era pe la 1875. Atunci apăru iar la lumina zilei frumosul chip al Maiei, tot tânără şi cu sâni obraznici. Nu pentru mult timp însă. Dacă tăbliţele ştim cam ce cale au luat, prin bunăvoinţa lui Lascăr Catargiu, primul ministru de pe atunci, despre monede şi celelalte obiecte chiar nici măcar nu se mai zvoneşte nimic. Şi totuşi se va afla până la urmă ce cale au luat. Dacă Regina Maria ar fi păstrat un inventar al casetei ce a fost trimisă spre păstrare guvernului rus în 1916, am fi ştiut mult mai multe. Chiar aşa, unde o fi inventarul acela ? Nu se poate să fi fost Regina Maria atât de neatentă cu propriile ei bunuri materiale.
Vasilca era totuşi liniştită. Ne-a spus că Alu este foarte dotat, o să-l ajute şi V5 dacă este nevoie şi o să reuşească să scoată la iveală chipul nepreţuit al Maiei cea râvnită de toţi. Râvnită până şi de fetele din toată ZONA, căci fără ea, cum să pună ele mâna pe aprigii daci de pe aici şi cum să-i facă să stea cu ele mereu, nu să hălăduiască prin poiene şi păduri după tot felul de specii şi varietăţi de nimfe, de care de altfel sunt plini munţii de pe aici. Şi din acelea de ape şi de copaci şi de pietre. De ce credeţi că îi vedeţi pe mulţi flăcăi luând câte un copac în braţe, sau câte o stîncă aşa mai rotujoară sau intrând până la brâu în apele Sargeţiei, ale Grădiştei vreau să zic şi chicotind de-i aude tot satul?




Maia, călăreaţa nurlie

Aşa că Vasilca, lăsându-l jos pe Cami, că ştie el cum să se descurce şi singur, măcar de-a rostogolul dacă nu pe cele două sau deocamdată patru picioare luă drumul Colibei Ţiganilor, urmată de V5, care-i mergea ba în faţă, ba în spate, bucuros că i se mai pune o problemă. La Colibă era gălăgie, ca de obicei. Ciocanele băteau singure acolo pe nicovale, iar Alu, Amare şi Amică se băteau şi se chirăiau aruncând unii în alţii cu cosoni din aceia strălucitori. V5, era şi el gata de joacă, alerga deja după cosonii aruncaţi de Amică, care cum îl văzu, repede să pună mâna pe coada lui cea lungă şi tare. V5 se învârtea, nu prea înţelegea cam ce vrea Amică. Nu ştiu nici dacă ea ştia ce vrea de la V5.




Maia, Maia, cea din Dacia Preistorică a lui Densuşianu

Vasilca îi astâmpără, spunâd că e grăbită tare, că l-a lăsat pe Camionaş prin ţărână singur. Chiar dacă nu i-a convins pe tineri, aceştia s-au apropiat de ea.
- Uite ce ne-a spus Doamna Fifi să facem, că s-a plictisit lumea de atâţia cosoni. Trebuie să diversificaţi producţia. Am aici nişte modele vechi de monede cu Maia cea neastâmpărată, cea care este aici călare şi pe partea cealaltă doar bust.
- Dar este în pielea goală, Tanti Vasilca, noi nu mergem aşa pe aici. Şi are sânii aşa în sus. Ce face cu ei? Alăptează? Aşa ca mata? Dar mata dece nu-i ai aşa? Dar eu dece nu-i am aşa? Amică era tare mirată.




Maia călăreaţa, ce prin Viana trecea

- Ia lasă-mă fa fato. Când o să creşti mai mult o să ai şi tu şi o să ştii şi la ce-s buni.
- Ia daţi tanti desenul ăla încoace, să vedem ce putem noi face. V5, să fii atent şi să mă corectezi dacă nu-ţi place.
Şi Alu îşi holbă ochii ăia ai lui mari, îi roti de două ori, luă un coson, îl mângâie preţ de aproape trei minute şi douăsprezece secunde, ce se puteau măsura după ceasul Paul Garnier original elveţian, cel ce fusese la gara din Orăştie, dar acum era în faţă la Coliba Ţiganilor, acolo aproape de Cetate, ca să ştie autocarele când să vină, cât să stea şi când să plece înapoi. Când termină Alu de frecat cosonul, se buluciră toţi să vadă ce-a făcut. Un strigăt unanim de satisfacţie, mirare şi admiraţie. De acolo Maia cea frumoasă ba galopa năbădăioasă, ba îşi arăta doar bustul, după cum se învârtea moneda în mâinile lui Alu.
Vasilca era fericită.
- Acum vor fi şi fetele din ZONĂ mulţumite de aleşii lor. Fă multe, multe, dragă Alu, să fericim lumea.
- Atunci, Tanti Vasilco, o s-o pun pe Amică să urmărească ciocanele, iar eu cu Amare ne ocupăm de Sarmişi şi de multele Maia ce-or ieşi din noi.
- Aşa să faceţi dragii mei. Dar dă-mi acum vreo zece, aşa din fiecare, să le arăt şi Doamnei Fifi şi lui Domnu Engineriu, că dânşii au colecţie.
- Şi eu am lecţie astăzi, Tanti. V5 era bucuros nevoie mare. Trebuie să intru pe internet, am dat pe acolo de nişte prieteni tare talentaţi. Stau ei cam departe, dar nu contează.
- Mie-mi spui. Haideţi cu producţia diversificată la Villa Cosonaria.

Şi zburda Maia asta cea mai nouă, mai, mai ca Maia cea mai veche …
Voi mai rămâneţi puţin pe aici prin Cosoneşti, că aveţi ce vedea. Cât despre mine, eu, Dom Engineriu, o să urc puţin până în Poiana Primarului, căci ştiu nişte locuri acolo, puţin mai în spate, unde nu se poate să nu mai întâlnesc pe careva …