42. Recensământ în Cosoneşti

5 noiembrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
42. Recensământ în Cosoneşti

Numărătoarea

A venit şi timpul acesta. Trebuie să ştim câţi români, câţi daci, câţi geţi, câţi romani, câţi ţigani, unguri, ruşi, boi, sarmaţi, celţi, vulpi, urşi, câini, cocoşi, trovi, căci şi din aceştia au apărut, băşi, leanţe, zdreanţe, oi, măgari şi orice altceva s-or mai declara. Vor trebui înregistraţi şi cei din triburile nordice, norgevegieni, swedeni, suomi, finlanzi, olando-neerlanzi, ce toţi vin mereu la cerşit prin ZONĂ. Problema este că nu toţi au învăţat LIMBA, aşa că vor trebui găsiţi recenzori din toate aceste etnii. Dar nu mi-ar place deloc să-mi bată la uşă vreo javră ordinară, vreun mistreţ sau vreun şarpe cu zurgălăi. O să dispun să facă ĂlBătrân o pancardă cu toţi etnicii, cu adresele lor, pusă acolo la intrare, sub Poarta Dacilor, să nu fim deranjaţi chiar aşa de fiştecine.
Mai avem noi o problemă, pe care însă cei de la Numărătoare, adică de la Strunga Centrală, au rezolvat-o magnific. Deoarece fiştecine are câte o treabă şi nu stă proţap să aştepte zece zile recenzorul, atunci să se facă un recensământ semi-on-line. Treaba asta cu semi mi-a plăcut teribil. Îmi aduce aminte de semidocţi, acei politicieni care le ştiu pe toate, mai ales problemele economice. Ştiu şi de ce avem nevoie şi de ce nu avem nevoie, de ce bani ne putem lipsi noi ca să îi risipească găinile lor vopsite în blonziu.
Aşa că dacă tot deschizi calculatorul şi te uiţi la formularele celea lungi, în loc să completezi pe loc datele ce se cer, trebuie să listezi formularul, să-l completezi cu mânuşiţa, să-l semnezi, apoi să-l scanezi, să-l trimiţi cu attach la ei la Strungă, pentru ca acolo nişte fetiţe neapărat drăguţe să le ia la mână şi să le introducă încă odată în calculator. Aceşti semidocţi ce au inventat panarama de semi-on-line, care cred că este o tâmpenie originală, făcută pe măsura acestui guvern central ce zice că ne conduce şi pe măsura unui preşedinte de C.A.P. de barcă ce se crede şef de stat, mai bine şi-ar da demisia şi s-ar pune în loc câţiva studenţi din anul I, dintre aceia intraţi prin examen.

Cele mai multe probleme ni le pune codul personal, inventat de fapt în Statele Unite, în 1936, ca parte a programului New Deal de securitate socială, instituit de Franklin Delano Roosevelt, treabă la care nu se mai gândeşte aproape nimeni, toţi asimilându-l cu numerele ce se tatuau pe braţele celor de la Auschwitz, de unde şi reticenţa declarării lui.

Nu ştiu cum o fi acum în alte ţări, dar la noi codul acesta numeric are 13 cifre şi o structură mixtă, morfologică şi secvenţială. Prima cifră, după cum mi se pare şi mie normal, reprezintă sexul, căci toate încep de la sex. Sexul acesta însă, spre deosebire de sexul de care am fost informat eu până acum are 9 (nouă) posibilităţi. Prevedere arhisuficientă pentru tot ce s-ar putea imagina de către toţi perverşii de pe această lume. Interesant că cifra 0 (zero) nu a fost deloc folosită, aşa că eunucii haremurilor din vechiul Imperiu Otoman, specie destul de răspândită şi deosebit de bănoasă, nu-mi imaginez ce cod ar fi putut să aibă. S-ar putea multe broda pe informaţia că sexul bărbătesc este fără soţ iar cel femeiesc este cu soţ.
Urmează data naşterii, câte două cifre pentru an, lună şi zi. Dacă ar fi lăsat şi ei, nu ştiu cine au fost acei ei, măcar trei cifre pentru anul naşterii, nu s-ar mai fi pomenit harababura asta cu cele nouă sexe. Dar cum să se gândească o minte de miliţian, fie el şi poliţist, că ar putea exista persoane care să încalece în timpul vieţii două secole. Nu, toţi cei născuţi într-un anumit secol trebuie să decedeze tot în secolul acela. Doar aşa se va putea rezolva, măcar periodic, marea problemă a asigurărilor de stat, unde sunt mai mulţi asistaţi sociali decât cei care „muncesc”. Oare au muncit şi securiştii şi activiştii de partid unic şi temnicierii din lagărele de muncă forţată pentru deţinuţi politici?
Iar cei doi trovănţei, Şâşî şi Ţâţî, când s-a dus Fau Funf la ei, cu ipadul acela bokesc, să le arate formularele, au rămas perplecşi, întrebându-l ce sex are Tatăl lor ce s-a născut acum peste o sută de milioane de ani şi dece oamenii îşi schimbă sexul la fiecare sută de ani. Plus că noţiunea de sex nu are nici un sens la ei, nici măcar cifra zero nu ar fi corectă..
Suntem încă la prima cifră şi ne-am înpiedicat deja în ea, ca un răţoi ce-şi calcă pe sex în timp ce fugăreşte o raţă. Chiar nu aţi asistat la o astfel de scenă? Eu pot să spun că da şi eram la o vârstă la care nu m-am ales decât cu o serie de lămuriri contradictorii şi cu pufneli în râs. De asta n-am putut uita nici scena, nici sunetul straniu pe care l-a scos răţoiul. Cred că … Lasă Ionescule, nu mai crede nimic, hai să trecem mai departe.
Urmează judeţul, entitate căreia i s-a pus gând rău de actualul staf ce se face că ar conduce ţara. 41 de judeţe, urmate de 6 sectoare ale capitalei şi, abia apoi, cu numerele 51 şi 52, ultimele două judeţe înfiinţate, Giurgiu şi Ilfov.
Mai urmează o secvenţă de trei cifre şi în sfrşit, cifra de control, ţinută secretă mult timp de cei din Institutul Central al Strungii şi de către miliţieni. Modul de calcul este atât de secret încât îl dăm şi noi aici.

„Fiecare cifră din CNP este înmulțită cu cifra de pe aceeaşi poziţie din numărul 279146358279; rezultatele sunt însumate, iar rezultatul final este împărțit cu rest la 11. Dacă restul este 10, atunci cifra de control este 1, altfel cifra de control este egală cu restul.” Citatul este din Vikipedia, la CNP.

Se credea că dacă se cunoaşte acel număr magic, 279146358279, atunci fiece falsificator şi-ar putea face buletine cu duiumul. Cred că mult mai simplu ar fi fost pentru amatorii de aşa ceva să le facă aşa cum s-au făcut şi carnetele de conducere, care au rămas bine mersi valabile şi în zilele noastre.

Multe lucruri interesante îţi mai sugerează formularul acesta brambura. Ajungi la punctul 9, Camere de locuit, ce are două subpuncte, 9.1 Număr şi 9.2 Suprafaţă. Completezi bine mersi câte camere de locuit sunt, probabil că la asta se referă „număr” şi apoi la suprafaţa camerelor de locuit, trebuie să treci întrega suprafaţă a tuturor camerelor, cu tot cu bucătărie, baie, culoare, de parcă te-ar ţine cineva să dormi pe culoar, sau în baie. Aşa e indicaţia, îmi spune recenzorul, un tip nevinovat, ce câştigă şi el o pâine alergată bine. Doar n-o să mă cert cu dânsul. Îl întreb dacă se completează şi accesul la internet. Se miră, mă întreabă unde scrie aşa ceva, îi arăt, se mai miră odată, şi mă întreabă dacă am aşa ceva. Dialogul îl duceam chiar în faţa calculatorului, unde tocmai lansam cu mare fast un nou episod al „Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi” sau, cum le-a denumit respectabilul Maestru Cornel Airinei, „Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu – Roman de aventuri în zona cetăţilor dacice”, titlu care de asemeni nu mi se pare deloc nepotrivit. Recenzorul mă privea fix. Eu pe el, deasemeni fix. Simţeam cum mi se încleştează dinţii. I-am lăsat aşa şi am zis cum am putut „- Da”. Într-un târziu a spus şi el „- Da” de parcă eram în faţa primarului. Eram eu primar dar de fapt eram ca şi primar, în Cosoneştiul nostru, dar nu şi al lor. Aşa că am mers mai departe. Pe cine ar putea să intereseze vreodată reşedinţa anterioară, sau dacă am avut reşedinţa în altă ţară şi mai ales motivul stabilirii în localitatea de recenzare? Doar pe un bolnav psihic sau pe careva din defuncta în viaţă Securitate.
Nu, nu le folosesc nimănui toate aceste date, legate de persoană, de codul meu numeric, de nume şi prenume. Ar folosi doar dacă ar vrea să facă ce au făcut şi la alegerile trecute, când veni de la Paris cu sacul de buletine completate în pripă ambasadorul de atunci, musiu Vaconsky, ajuns ministru de externe prin înaintare în grad. Aşa că ne putem aştepta la o mânăreală ce n-au văzut nici Parisul nici ZONA. La disperare e nu face animalul …

În Cosoneşti au trebuit recenzate toate vizuinile vulpilor, lupilor, jderilor, viezurilor, veveriţelor, popândăilor, şoricuţilor de pădure şi de câmp, aricilor, bârlogurile urşilor, apoi cei fără domiciliu stabil cum sunt căprioarele, mistreţii, broaştele şi viperele. Să nu le uităm nici pe fetiţele de pe şoseaua spre Orăştioara, în frunte cu Jorjeta cea cu poşeta, cea frumuşică foc, de nici n-ai zice că poară şi fustiţă, ai crede aşa cum treci cu maşina că e doar o batistuţă adusă de vânt şi lipită de funduţul ei miraculos şi bine întreţinut. Cum să nu opreşti şi să nu te tocmeşti? Ele asigură o bună parte din bugetul ZONEI.
Şi cuiburile zburătoarelor, de la vrăbii şi rândunele până la unicul cuib de vultur pleşuv, aciuiat tocmai la stâncăriile din Vârful Negru, având domiciliul anterior în Retezat, lângă Tăul Ţapului, acolo cum cobori de la Peleaga.

De unde bani pentru toţi recenzorii de toate aceste etnii? Tot AluZgârcea, Alu al nostru, cu cele două fetişoare ale lui, Amare şi Amică ne-au scos din … încurcătură. Toţi patrupezii, bipezii, toate zburătoarele au dat declaraţii pe proprie răspundere, dându-le noi acum şi câte un CNP, că numere, tot să fie. Dar staţi să vedeţi ce rezultate vor ieşi, pe măsura directorilor de la Strunga Centrală, ce se împiedicau în cuvinte la un biet televizor.

Ca o ştire de ultim moment aflăm că recensământul nu se poate încheia, fiindcă nu s-a întors recenzorul de la Florin Piersic. Institutul Naţional al Strungii nu poate centraliza datele de la recensământ din cauză că Florin Piersic încă îl ţine de vorbă pe recenzorul care l-a vizitat.

Persoana desemnată să meargă acasă la Florin Piersic a plecat vineri spre locuinţa actorului şi n-a ieşit nici acum din casă. Coşmarul recenzorului a început când i-a adresat lui Florin Piersic o întrebare aparent inofensivă: „Când v-aţi născut?”
Actorul a preluat imediat discuţia: „Când m-am născut eu eram la o filmare, cu Marga Barbu şi cu prietenul meu Ion Besoiu, marele Ion Besoiu, te salut Ioane, te pup mă.”
Din acel moment totul a fost pierdut pentru recenzor. El a mai apucat doar să dea un sms celor dragi: „Am nimerit la Florin Piersic, nu ştiu dacă mai scap de aici. Vă iubesc pe toţi.”

Comments (2)

1. Am mai zâmbit eu, pe ici, pe colo, dar când am ajuns la ultimul paragraf, am râs din toată inima!…
   Comentariu by Peter — 6 noiembrie 2011 @ 18:36
   
2. Se cunoaşte că am scris-o greu! Ajunsesem pe la trei sferturi când mi-am dat seama că o dau pe lângă piersică de se lungeşte aşa. Şi atunci …
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 6 noiembrie 2011 @ 19:01