35. Vulpi5 vrea în Deltă

6 septembrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
35. Vulpi5 vrea în Deltă

Vulpi5 era cam agitat. Făcea naveta între calculator şi mine, dădea să-mi spună ceva, dar parcă nu îndrăznea.
- Ei, ce este, spune!
- Tati, noi dece nu mergem în concediu? Toată lumea merge. Nu avem coşoni? Îmi dă Alu câţiva, a spus că poate să îmi dea şi o sută, dacă ne trebuie.
- Unde să mergem noi? Aici nu suntem ca şi în concediu?
- Ba da, dar aici trebuie să învăţ în fiecare zi, acolo aş putea să fac poze, să scriu un jurnal, să mă plimb cu o prietenă …
- Ah, deci asta era, vrei să te plimbi cu o prietenă, zici. Şi unde ai cunoscut-o pe prietena asta a ta?
- Pe Mess, Tati, ştii ce drăguţă şi deşteaptă este?
- Oh, nu mă îndoiesc că este deşteaptă. V-aţi şi văzut, prin cameră vreau să zic?
- Sigur că da, vorbesc cu ea de şase luni. Ştii ce drăguţă este? Am o poză cu ea de atunci şi una de acum. Să ţi le arăt.
- Sincer să fiu, nu prea mă interesează.
- Ba da, ba da, Tati, ei pleacă în concediu şi Pişon m-a invitat să merg şi eu cu ei. Ea merge cu sora ei mai mare, Pity, cu fratele ei mai mare de tot, de-i zice Maximum şi cu părinţii lor, Victoir şi Denisse.
- Dar câţi ani are Pişon asta, e majoră?
- Eee, nu ştiu câţi ani are, dar e foarte, foarte drăguţă.
- Ce spui, V5? Ia arată-mi-o şi mie.

Pişonica, când era mai mică, poză dată cu multă zgârcenie de V5

Mi-a arătat-o. M-a apucat o tuse de nu mă mai puteam opri. Nu că n-ar fi fost drăguţă, în nici un caz nu se punea problema. Dar era ceva alb, despre care se puteau spune multe, dar nu că era o vulpiţă. Era un Bichon, de fapt o Bichoancă, acel tip de căţei ce merge zvonul, adevărat sau nu, că a fost adus din Insulele Canare, de prin Tenerife de către nişte marinari beţi ce i-au făcut cadou lui Ludovic al XIV-lea, ca să scape de închisoare. Li-i dăduseră canarele, băştinoasele de pe acolo, care nici să vorbească nu ştiau, fluierau între ele şi frecau bişonii. Au scăpat de închisoare iar Curtea Regelui Soare s-a luminat de câţi bişoni s-au prăsit prin braţele cucoanelor. Au stat şi cavalerii mai liniştiţi, muierile ţineau doar bişonul în braţe şi îi mai lăsau în pace şi pe ei şi pe amanţi.




Pseudo-pişonii de Cernica, coada în vânt, limba afară. Tunsoare specială pentru blogul meu. © C.I.

Sunt drăguţi foc, dar trebuie să fii foarte atent. Tot secretul cu pişonii este că nu trebuie să-i trageţi des de coadă pentrucă se pot deşira şi nu mai există ateliere de croşetat pişoni. Toate s-au reprofilat acum pe pisici de Angora, corect s-ar spune „de Ankara” şi pe vulpi. Aşa că riscaţi să ajungeţi fericitul posesor al unui căţel cu coadă de pisică sau cu coadă de vulpe. Din acest motiv se recomandă atunci când se tund pişonii, să li se lase un pămătuf în vârful cozii. La Cernica lângă ştrand am întâlnit doi aproape-pişoni tunşi aşa. Mi s-a părut foarte practic şi pentru ei, având astfel cu ce să se apere de muşte, dar şi pentru cei din jur, care pot beneficia de un curent de aer gratuit.

V5 era extaziat, eu tuşeam, totul mergea bine.
- Şi unde merge Pişon?
- În deltă, la Tulcea, la Sulina, pe la Letea, se plimbă cu barca prin canale, ştii, acolo sunt canale ca la Veneţia.
- Dar tu nu ştii să înnoţi, V5, dacă o să cazi în apă, sau dacă o să cadă Pişon, ce vă faceţi?
- O să ne salveze Pity, sau Max sau tanti Denisse, sau la o nevoie chiar nenea Victoir, dacă îl convinge cineva să sară. Dar ar trebui să-şi scoată cravata şi nu cred că o să reuşească cineva.
- Şi de aici de la Cosoneşti până la Tulcea cum crezi tu că o să ajungi?
- Mi-a spus Alu că vorbeşte el cu Dom Camion să mă transporte. A spus că într-un minut sunt acolo.
- Vrei să mergi singur cu ei în deltă? Singur, adică fără mine?
- Sunt mare acum tati, ce ar zice Pişon dacă m-ar vedea venind cu tine?
- Cu mâncarea cum o să rezolvăm?
- Ah, deci eşti de acord. Ce bine îmi pare că m-ai luat aici la tine! Am vorbit cu Pişon şi spune să îi dăm câţiva coşoni şi ea o să-i dea lui Maximus şi lui nenea Victoir să-şi completeze colecţia de monede. O să fie atât de ocupaţi că nici n-o să observe că sunt şi eu pe acolo. Mi-a mai spus Pişonica să-ţi spun că unde mănâncă ea pot şi eu să mănânc, ea tot ţine cură de slăbire, mai vine şi postul, aşa am auzit că se spune zilelor când popii iau toată mâncarea şi îi lasă pe ceilalţi nemâncaţi.

M-am dus la Dom Camion, să văd el ce zice. A zis Dom Camion, că de ce să nu-l las, să se ducă unde vrea el, că de drum şi de cel de dus şi de cel de întors, are el grijă. Atâta lucru ştie şi un şofer din ZONĂ. Doar nu suntem în Bărăgan. Iar Vasilca o să ne spună în fiecare seară pre unde s-a preumblat V5 şi chiar ce a mai văzut pe acolo.
Aveam totuşi o strângere de inimă. Ştiam că n-o să fie singur, dar ştiam eu ce reacţii o să aibă Pity şi cu Maximus. Nu cumva Pity să vrea o vulpiţă dezosată pe după gât sau poate Maximus să dorească s-o pună într-un ierbar?

Ei, acum ce să fac?

Rezervaţia naturală din scorburoi, cea de neocolit de toţi vizitatorii

Ce să fac? Păi nimic, cred că lucrurile erau aranjate iar eu nu mai eram decât un tele-spectator din cosoneşti al întâmplărilor asupra cărora nu mai aveam nici o putere. Se pare că eu am fost doar liantul. Acum V5, Vasilca, Dom Camion, Alu cu ale lui două fetiţe blonde de la frecat coşonii, aşa cum sunt atâtea ţigănci aurii pe acolo, toţi îşi văd de treabă, pe mine doar mă informează. Auzi dom-le, să meargă în Deltă! Poftim situaţiune!

Eleganta cabrioletă a staţiunii Letea. A fost utilizată şi de Prinţul Charles. Nu ştiu la ce.

Şi s-au dus. Nu mă întrebaţi cum l-au teleportat pe Vulpi5 alias V5 pentru intimi. Asta a fost o joacă pentru Dom Camion, doar el este dintotdeauna specialistul în transporturi. Coana Vasilca venea în fiecare seară şi ne dădea raportul pe unde au mai ajuns tinerii, cum au încercat să încalece caii celor din Letea, dar i-au alungat sătenii, credeau că iar au venit ceva hahalere să îi salveze. Au scăpat cu bine, lucrurile s-au lămurit. Acum cei de la „Iubiţi animalele” vor să elibereze porcii oamenilor de pe grind, porci ce de altfel se simt foarte bine pe acolo, ca orice porci dealtfel. Până la Ignat.



Sediul permanent al piratului cucernic şi săritor, ghid al Sulinei în timpul liber. Vedere ... de Sus!

Au văzut şi celebra scorbură inscripţionată cu Rezervaţie naturală, pe care V5 şi Pişonica, cum au văzut-o, cum au ocupat-o.Vremelnic însă. Drumul l-au făcut cu o frumoasă cabrioletă aurită, cu trei canapele confortabile, cu motor de 2CP, cu trei ţevi de eşapament care ies de sub roţile din faţă.

Au ajuns şi la Sulina, au făcut cunoştinţă şi cu piratul cel simpatic înmormântat pe acolo, care, când a auzit că are vizitatori, i-a făcut o tură până pe plajă, să le arate unde punea el cadavrele mateloţilor de pe vasele pe care le făcea să eşueze, plimbând noaptea vaci cu paie aprinse între coarne. La fiecare matelot îngropat pusese câte o trestie şi cum trestii se vedeau destule, se pare că şi prada fusese bogată. Pe contesele de pe vase le ţineau în custodie, până venea careva să le recupereze, contra cost evident. Dar cum nu mai veneau, de, vremuri de criză şi pe atunci, piraţii au rămas cu contesele pe cap. Iar piraţii şi-au zis şi ei conţi de Sulina, ca să nu fie mai prejos. Şi aşa, cu Sulina-n sus, cu Sulina-n jos, oraşul se mări, de puteai să juri că aici era capitala piraţilor şi nu la Bucureşti sau la Craiova, aşa cum se ştia din totdeauna. Şi mai merse V5, cu Pişonica şi cu familia ei pe canalele cele drepte ale Deltei, fără să li se întâmple mare lucru. Nu tu aruncat în Dunăre, nu tu bătaie cu peşti, toţi peştii erau gata fripţi când îi vedeau ei, adică la masă. Doar a doua zi, când au fost pe Canalul Peştilor, au sărit câteva sute de peşti la copiii dintr-o barcă cu spanioli, să-i pescuiască, în compensaţie, aşa cum se dă şi căldură în Bucureşti.

Nici n-au ştiut când a trecut timpul. Nenea Victoir a fost foarte drăguţ, adică nici că l-a văzut pe V5. Poate nu l-a văzut sau poate că era ocupat cu sortarea monedelor pe care i le donase Piratul la plecarea din Sulina, în speranţa unei revederi pe Esplanadă. Pity a fost foarte drăguţă cu Pişonica, o lua mereu în braţe, momente când V5 profita şi i se încolăcea în jurul gâtului. S-au înţeles foarte bine. Timpul însă trecea, a venit vremea de plecare, s-au pupat toţi cu V5, parcă acum îşi dădeau seama că există, au făcut schimb de cărţi de vizită, cu adresele de e-mail şi de feisbuc notate acolo şi Dom Camion, ca să nu mai lungescă momentul grelei despărţiri, după ce s-a asigurat că tot familionul Pişonicii le va face o vizită la vară la Cosoneştii de peste Apă, l-a teleportat pe V5 lângă Tati al lui. Ce să spun, arăta parcă mai bine, mai mare, se pare că o cură de peşte nu i-a stricat deloc faţă de cornul şi iaurtul pe care le ingurgita la şcoală. Şi aşa se termină şi concediul lui Vulpi5. Dar şi al meu.

Comments (2)

1. Frumos! Îmi plac şi mie astfel de călătorii. Numai să mă înzdrăvenesc, şi am şi tulit-o!…
   Comentariu by Peter — 6 septembrie 2011 @ 16:27
   
2. Cât despre mine … e rândul lui V5!
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 6 septembrie 2011 @ 18:12