32. Alu Zgârcea, fiul lui Alu Zgârcea, în impas documentar

3 august 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
32. Alu Zgârcea, fiul lui Alu Zgârcea, în impas documentar

Alu Zgârcea, fiul lui Alu Zgârcea, cel crescut de fapt de ţiganul Amăsii şi cu Veta lui, Vulpi5, fiul lui Vulpi şi al Vulpăi, acum adoptat de mine şi Amare şi Amică, fiicele lui Terinte, bulibaşa hăl mare din Oraş, dar care acum se ţin amândouă cu Alu Zgârcea, Alu cum îl alintă ele, toată floarea viitorului Cosoneştiului de peste Apă la o adică, se strânseseră în Şura Ţiganilor, să pună de o vorbită.
Alu o ţinea sus şi tare.
- Ce avem noi cu moşu ăsta cu cioc mare? N-am auzit niciodată prin cărţi de el. Şi m-am uitat în toate cărţile astea daicoviceşti cu poze, dar nimic. De unde ai găsit Vulpi5 desenul ăsta? Eşti sigur că moşu a existat?
- A existat sigur, cu toate că aparenţele intersatelitare ar fi împotrivă. Nimeni nu e sigur, dar eu sunt. Deci nu poţi să spui că nimeni nu crede că a existat. Memoria mea, concentrată în creierul ancestral nu mă înşeală niciodată.
- Vai ce deştept este V5. Vorbeşte ca la buletinul meteo. Şi ce coadă mare şi dreaptă are … Amică era în extaz.
- Sunt eu deştept, dar desenul cu moşul este şi în cartea Dacia Preistorică scrisă de Nicolae Densuşianu. Şi el le-aluat din altă carte, mai veche, scrisă în nemţeşte. Iar Herr Hene, autorul, spune că au fost descoperite monedele astea la Turda în 1826.
- Ia dă-mi să citesc şi eu, se băgă şi Amare.
- Dar ce, tu ştii nemţeşte?
- Nu, dar pot să mă uit la desene făcute de un neamţ. Poate să fie şi ostrogot şi tot mă descurc. Uite că pot şi să citesc ce scrie pe ele. ARMIS BASIL. Adică Armis Vasile, nu-i aşa V5?
- Of, cu voi e cam greu de discutat. Pe una scrie ARMIS, pe alta SARIMS şi BASIL nu înseamnă Vasile ci Basileos, conducător, şef, rege.

Sarmis. Tentant nume, plin de promisiuni dar şi de dezamăgiri. Apare pe şapte monede, considerate falsuri, mai ales că nu se mai ştie nimic de soarta dumnealor. Dar mai apare şi în povestea descoperirii plăcilor de la Sinaia, pe care le însoţeşte în momentul descoperirii. Dar cum şi aceste momente sunt controversate, iar nu e nimic sigur. Dar mai apare şi în trei locuri pe aceste plăcuţe. Aceste plăcuţe nu sunt recunoscute de către conclavul de arheo-istorici, aşa că nu avem nici o dovadă privind existenţa sa fizică. Dar existenţa capitalei, Sarmisegetuza Regia, nu ne dă nici ea un gir pentru acest rege? Nu, nu ne dă deloc, pentrucă încă nu s-a găsit vreo piatră pe care să scrie „Aici sunt ruinele Sarmisegetuzei Regia” sau cam aşa ceva. Şi acum mai sunt cârtitori ce spun că neexistând nici o dovadă că la Grădiştea Muncelului se află ruinele Sarmisegetuzei Regia, ea este în altă parte, aici fiind doar … un castru roman.

Monede cu legenda Armis (după Nicolae Densuşianu în Dacia Preistorică, p.486,1913,1986)

Monede cu legenda Armis (după Nicolae Densuşianu în Dacia Preistorică, p.486,1913,1986)
Nu puteam să dorm deloc. V5 venise la mine şi îmi povestise tot ce discutaseră „tinerii” la Coliba Ţiganilor. Nu, nu puteam să le dau nici un răspuns. O mulţime de indicii şi nici o informaţie. Şi toate probele dispărute. Monede, desene, texte, parcă era vorba iar de aşanumitul blestem al neamului dac. Toate informaţiile dispărute. Dar nici n-au fost cine ştie ce căutate. Când săpăturile se fac cu buldozerul, când muzeele stau să se dărâme, când bani pentru cultură nu-s, cum vrei să apară informaţiile?
O ciocănitură în uşă. Puternică, semn că era ceva urgent aici în Cosoneşti. Să fi luat foc la Ţigănie ceva? Alu şi cu ale lui două fetiţe s-ar fi descurcat imediat. Să fie Dom Camion? I-o fi rău lui Camionaş? Vasilca s-ar fi descurcat. Cât e ceasul? Patru şi jumătate. Trag ceva ţoale pe mine, iau ciomagul cu care joc oina cu V5 şi deschid. Un moşuleţ cu o barbă cam neîngrijită, ce semăna mai mult cu un cioc caraghios de secol XIX, roşu la faţă şi cam surescitat pentru ora asta.
- Pe cine căutaţi?
- Pe oricine. Unde suntem? Ce este aici?
- Ştiţi foarte bine unde suntem. Suntem în Cosoneşti şi eu sunt „ca şi primarul”. Dădu să intre, dar ciomagul meu îi aţinu calea.
- Aşa deci? Nici tu nu mă recunoşti? Nu am lipsit decât o lună cred şi gata, nu mă mai ştie nimeni, nu mai recunosc nimic pe aici.
- Deci aţi mai întrebat pe cineva, nu sunt eu primul?
- Am fost întâi mai sus, în casa la care sunt cazaţi Marele Gebeleizis şi cu Marea Bendis.
- Ce spui dumneata acolo? Care Gebeleizis şi care Bendis?
- La casa aia mare, unde au şi un copil iar dedesubt stau vulpile cele sfinte.
- La casa lui Dom Camion şi a Vasilcăi? Ce prostii spui tu străine? De unde eşti, de unde vii?
- Sunt de aici, din Geţia Mare, din tribul dacilor. Eu am dat viaţă locurilor astea. Eu sunt Sarmis.
- Aaa, Sarmis, dece nu spui aşa, nu ştiam de unde să te iau. Credeam că eşti Emil Constantinescu, cel care a fugit de la Preşedinţie. Deci eşti Sarmis Basileosul cu monedele alea care au dispărut şi din colecţii şi dn muzee.
- Da, eu sunt. Eu am luat şi monedele, erau ale mele, n-aţi văzut că eram semnat pe ele?
- Ba da. Şi tocmai ne întrebam când ai trăit cu adevărat şi când ai domnit.
- Dece nu l-aţi întrebat pe Gebeleizis sau pe Marea Bendis, cea mai Mare Femeie a tuturor neamurilor tracice?
- Nu prea înţeleg eu ce se întâmplă acum pe aici.
- În loc să-mi fie lumea recunoscătoare că eu l-am alungat pe Sandu Megas înapoi în Makedonia lui, toţi mă ignoră, se fac că nu ştiu nimic. Dar pe dumneata cum te cheamă?
- Ionescu mă cheamă.
- Ionescu? Hă, hă, hă, ce nume caraghios. Cine l-a inventat? Tac-tu?
- Nu, nu taică-miu ci bunică-miu. Voia să nu-l mai ştie lumea şi să pară mai în vârstă. Avea 18 şi voia să pară de 21, ca să plece la armată. Popa din sat i-a dat numele ăsta.
- Da, devine interesant. Şi cum îl chema înainte?
- Amzulescu.
- Amzulescu? Hă, hă, hă, ce nume caraghios. Dar numai nume de-astea caraghioase aveţi toţi?
- Nu, pe unii îi cheamă Băsescu …
- Băsescu? Vai ce nume frumos. Ăsta da. Ia auzi, Băsescu. Da, da. Să tot hăhăi când auzi aşa ceva.
- Domnule Sarmis, nu cred că pentru Băse ai venit mata aici. Ia spune-mi ce doreşti.
- Nu doresc nimic. Eram în drum. Iar aici este un fel de Gară Centrală pentru toţi dacii care circulă în afara ZONEI. Aşa a fost mereu. Doar că drumul ăsta te cam zăpăceşte şi nu mai ştii nici unde ai ajuns, nici în ce timp eşti Eu tocmai mă duceam la un nepot la Apuladava, se însoară acolo, că este cu noroc. Să vezi că o să întârziu. Dar aranjez eu să ajung cu o zi înainte. N-o fi mare brânză telemea. Să le transmiteţi viaţă veşnică lui Gebeleizis şi lui Bendis. Şi lui Zamolxis ăla mic şi cu dinţii lungi, Lupul cum îi ziceam noi. Data viitoare o să caut să vin ziua, să nu vă mai scol aşa din scutece, că era să le udaţi din repezeală.
- Ei, nici chiar aşa, mi-a părut bine să vă cunosc, Domnule Sarmis. Acum sunt şi eu luminat în privinţa dumneavoastră.
- Să fii, fiule, să fii luminat în veci, cum ziceau ăi bătrâni.
Plecă. Puteai să juri că nici că a fost careva pe aici. Dimineaţă, i-am luat la rost pe Dom Camion şi pe Vasilca.
- Ce e cu chestia asta cu Gebelizis şi cu Bendis de care vorbea Sarmis? Că m-a sculat cu cearceaful în cap să mă întrebe cine suntem noi şi ce este aici.
- Staţi uşor, Dom Engineriu. Nu ştim nimic de nici un domn Sarmis. Nu este cazat pe aici prin Cosoneşti. Cine ştie ce s-a întâmplat. Mata ştiu că ai stat aseară de vorbă cu Vulpi5 mai mult, ai mai luat şi nişte berică, aşa ca omul …
- Acum îmi spui că eram şi beat. Asta-i culmea! Voi sunteţi Gebeleizis şi Bendis, acum nu mai am nici o îndoială. Doar aşa îmi explic toate câte se întâmplă pe aici prin ZONĂ.
- Vasilca sări şi ea.
- Dom Engineriu, ce importanţă mai are cine suntem. Eram cine eram, suntem cine suntem, mata ne-ai mai dat o speranţă.
- Lăsaţi-ne aşa cum suntem acu, Dom Engineriu. Să fim în continuare Dom Camion şi Vasilca. E mai bine pentru toată lumea. Nu este timpul zeilor. Este timpul şmecherilor, dumneavoastră nu vedeţi? Zeii şi cei care i-au creat, trebuie să dispară. Poate mai târziu …
- Poate mai târziu, da, da.
Hei, dar vizitele astea din antichitate sunt din ce în ce mai dese. Ce se întâmplă?

Comments (5)

1. haideti domne, ca m-ati facut sa plang! nu-i mare lucru, ca eu plang din orice, dar asta chiar a deschis ceva in mine, parca s-a aprins un bec si s-a vazut o usa!!!
   Comentariu by cornel airinei — 3 august 2011 @ 13:21
   
2. Vai, dar vă rog nu vă jenaţi de Vasilca, este o muiere în toată firea. Este drept că aveţi o figură cam plângăcioasă, aşa, becul, mă rog, dar uşa pentru ce?
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 3 august 2011 @ 14:17
   
3. Cine ştie pe unde or fi piesele, multe lucruri şad ascunse cu “bună” intenţie… Prea multă cultură strică!…
   Comentariu by Peter — 3 august 2011 @ 14:31
   
4. Dar cum? Domnul Sarmis a recunoscut că le-a luat dânsul,doar era semnat pe ele! Cred că o să scot şi eu unele, semnate Ionescu şi în valoare de 3,14 coşoni. S-ar putea bate din fonduri europene, din bronz şi să zic că sunt din aur, aşa cum au făcut cu drumul … pietruit dintre Cosoneşti şi Cetatea Sarmisegetuza Regia! Şi le-aş lua eu pe toate să le bag în … Okazii.
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 3 august 2011 @ 14:39
   
5. Maestre, cititi Lory – capitolul 3 si o sa gasiti usa!
   Comentariu by cornel airinei — 4 august 2011 @ 08:27