37. Azi nu avem coşoni

25 septembrie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
37. Azi nu avem coşoni

Vai ce am visat. Nici acum nu-mi revin. E drept că aseară am stat pe Verandă, vai ce prostie, o Zei, am vrut să spun pe veranda Villei Cosonaria, adică pe prispă, unde am pus patru băncuţe şi o măsuţă, pe care mereu găsesc un milieu unguresc, pus de Vasilca, că aşa e frumos la o casă de oameni. De. Oricum, eu îl împăturesc şi îl pun sub sticla goală de lapte. Am stat, am stat, dar cum nu poţi să stai chiar singur, am stat cu o ladă de bere lângă mine, din aceea plină cu sticle ce au un tuşeu de nu-ţi vine să mai iei mâna de acolo … Eu mă uitam la ea, ea se uita la mine, până ne-am apropiat cam mult. I-am zis
- Verando, parcă erai mai plinuţă când ne-am aşezat la masă.
- Da tu nu vezi Dom Engineriu că trăseşi de mine până m-ai golit di tăt?
- Aoleo, abia acu văzui că eşti golită bine.
- Mi-e şi ruşine, zău, mai trece Vulpi5 pe aici şi mă vede aşa goală. Hai mai bine în casă, să ţi-o dau şi pe soră-mea geamănă.
- Ptiu, dar ce e aici, lupanar dacic?
- E ce e, e ce ai vrut să fie, e ce o să fie dacă toate merg tot aşa.
- Verando, unde eşti că nu te mai văd fa, dar nici nu dau cu mâinile de tine.
- Ţine-ţi mâinile acasă şi du-te de te culcă ghiujd bătrân, că trăseşi destul.
Cred că m-am trezit. Lângă mine lada goală de bere marca “Trei coşoni”. Eu plin, prea plin, repede la budă, descărcarea. De sub vilă se auzeau ceva sunete, aşa între chiţcăituri şi mieunături. Era ultima generaţie de vulpici ale lui Vulpi şi ale Vulpei. Vulpa bodogănea şi ea, că cine trage apa la Godeanu în munte. Vulpi, înţelept ca întotdeauna, căuta s-o liniştescă şi să fie înţelegătoare cu un bătrân băşinos ce s-a îmbătat şi el. M-am făcut că nu aud, doar nu era să cred că vorbeau despre mine. Am intrat în casă, Vulpi5 tocmai închidea laptopul, cu evidentă părere de rău şi s-a băgat repede în coteţul lui, villa lui vreau să spun, lăsându-şi totuşi afară coada cea lungă pe care a trebuit s-o ocolesc aşa mai pe departe, dar cam în zig-zag. M-am descălţat, în rest se pare că am adormit imediat. Am auzit o bătaie la uşă, am tras o poezie, aşa cum numai în Rocada mai găseşti, credeam că iar e regele Sarmis, că iar cere dreptate, auzi mata, să ceară cineva dreptate pe lumea asta! Nu era Sarmis, Marele Sarmis, întemeietorul legendar al Sarmisegetuzei. Era unul mare, slab şi negru ca un rom, ca un rom de Jamaica vreau să spun şi cu o mustaţă întoarsă în sus de-i intra în ochi. Ce mai tura-vura, era chiar ţiganul de Alu Zgârcea, cu două paparude blonde după el. Dar ce au făcut Zeii, nu ştiu, iar au încurcat timpul, ba nu, au încurcat timpurile, arătau ca după douăzeci de ani. Imediat m-am gândit dacă nu cumva şi eu sunt la fel. Am alergat la oglinda din hol, cea făcută din cristal de Veneţia, în care se aranjau Fifi când pleca prin poiene şi Vasilca, atunci când venea de la muls. M-am uitat cu groază, dar nu, tot eu eram acolo, hlizindu-mă la mine. Alu, sau cine o mai fi fost şi arătarea asta, ţipa şi dădea de pământ cu pălăria cea neagră şi cu boruri cât roata de la bicicletă.
- Ce sunt eu, Dom Engineriu, să trag la coşoni cât îi ziua de mare ? Uite şi la fetiţele astea, au îmbătrânit şi ele de când freacă coşonii.
Şi pentrucă nu păream prea convins, le ridică fustele la amândouă odată. De dedesubt se iţeau doi pepeni mari şi roz, ce parcă tocmai se pârguiseră şi aşteptau să crape.
- Uite, bre, ie borţoase amândouă, ce mă fac? Că noi dacă muncim acolo tot timpul împreună, uite ce a ieşit. Nici nu ştiu care s-a borţoşit prima, Amare sau Amică ? Mata ce crezi?
Le trase mai aproae de mine şi repetă figura cu fustele. Nu ştiam dacă să mă supăr sau să râd să mă prăpădesc. Paparudele se ţineau cu o mână de fuste, vezi bine că le era ruşine şi cu una de fălci, să nu creadă Alu că râd şi ele.
- Şi eu ce să fac, măi Alu, aici face fiecare ce ştie. Voi sunteţi cu finanţele, aveţi darul ăsta. Voi ţineţi toată ZONA, cu români, cu ţigani, cu daci, cu romanii ăia care n-au vrut să plece, cu popi, cu urşi, cu vulpi, cu câini şi cu pisici. Nu e o treabă uşoară, ştiu asta. Uite, vezi, de două mii de ani vor să facă drumul ăsta până la Sarmisegetuza şi tot nu e terminat. S-au păpat şi ajutoarele Imperiului European şi tot degeaba. Dacă n-aţi face voi coşoni mereu, unde am ajunge ?
- Dom Engineriu, am îmbătrânit şi noi. Azi, mâine fetele astea fac treizeci de ani, ce să mai fac cu ele? Cine mai freacă coşonii?
- Dar tu ce vrei în fond, ce aştepţi de la mine ?
- Dom Engineriu, vreau şi eu concediu prenatal paternal. Să suspendăm plăţile pentru bugetivori, ierbivori şi pensioneri până nasc fetiţele astea.
- Ah, deci asta vreţi. Şi când crezi că nasc, că după cum arată, cred că într-o oră o să fie plină casa de orăcăieli.
- Nuuuu, aşa sunt ele, mai ales că fac câte trei odată. Ca să aibă lumea coşoni, că noi ne gândim la lume când facem plodăraie. Pe la sfârşitul anului o să dea şi ele pe afară.
Şi îmi făcu un pic cu ochiul. Ce ne facem? Asta este criză ca cea din 1928.
- Dar precis doar până la sfârşitul anului?
- Precis, Dom Engineriu. Ce, eu sunt chior? Nu văd ce se întâmplă sub fustele lor?
- Bine Alu. Trebuia să vină şi vremea asta. Să pui o placardă mare, acolo lângă Poarta Dracilor, ba mai bine s-o pui chiar deasupra, s-o vadă toţi tonţii. Să scrii aşa “Coşonii pentru anul ăsta s-au terminat. Reveniţi la anul. Şi La mulţi ani”.
- Şi să nu le mai dăm chiar nimic ? Pe Alu începu să-l roadă o îndoială.
- Le mai dăm, dar mai puţin cu 25%. Să vezi ce bucuroasă o să fie toată lumea când o să vadă că totuşi iau ceva coşoni. O să joace ca pinguinii. Şi s-o trimiţi pe Amare să se ducă la Oraş să înscrie un partid acolo la judecătorie. Hai să-i zicem Partidul Popular al Dacilor de Dreapta.
- Bună ideea, Dom Engineriu, că dacă ziceam că e al ţiganilor, nu mai pupam noi coşoni de la buget, că nu mai ajungeau până aici.
- Şi să dăm la fiecare care cum trece prin Poartă, o pungă colorată, poate să fie de orice culoare, dar să fie verde, cu o notiţă băgată acolo, în care să le spunem că cei care nu sunt în PPDD nu li se mai dau coşoni nici de la întâi ianuarie.
- Înţeleaptă hotărîre, Dom Engineriu.
Plecară, eu mă culcai şi deodată îl aud pe Vulpi5 strigând
- Tati, a venit tanti Vasilca cu laptele.
- Pune-l şi tu la fiert că acum trebuie să te duci la şcoală.
- Nu ajung la aragaz. Dar de la anul fac eu laptele.
- Faci pe dracu la anul.

Îmi dau seama că n-o să mai avem coşoni şi deci nici lapte şi deci nici nimic. De sus din deal apar Alu cu cele două ţigăncuşe blonde. Alu vine cu o coşniţă grea pe care o târăşte pe o scândură cu patru rulmenţi de Dacia Logan.
- Am adus producţia de ieri. O mie de coşoni primiţi?
- He, he, cum să nu primim? Dar voi nu sunteţi în concediu … M-am oprit la timp uitându-mă la fetiţe. Ce era în capul meu sec? Cred că Veranda era de vină.

Dau drumul la televizor. Tocmai bine să aud ultimele ştiri
- S-a admis înfiinţarea Partidului PPDD …
Unde o fi sora Verandei?