1 ianuarie 2012
Denecrezutele aventuri
ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
54. Visând treaz
54. Visând treaz
Unde mai e Anul Nou de
altădată? Unde mai sunt iernile de altădată cu viscole ruseşti, cu femei care
de frig se băgau una în alta ca matrioşcile, cu tramvaie ce mergeau pe sănii,
când se juca Ursul cu un urs adevărat, când vrăjitoarele îţi luau mătura din
bătătură şi fugeau cu ea printre hornurile fumegânde, că de, erau totuşi
mijloace de producţie şi măturile şi târnurile cele lungi. Dracii ce jucau şi
ei de ajunul Anului Nou, era bine să nu-i tragi de coadă, că era chiar coada
coadă şi odată te trezeai cu o copită peste dinţi sau cu nişte coarne între
picioare. Nu era de joacă să cânţi Steaua sus răsare, te trezeai cu o stea fierbinte
în cap, venită din Efemeride, din Perseide sau poate chiar de prin Draconide.
Pluguşorul era tras de zimbri adevăraţi, nu de paparudoi, nu de boi şi nici
măcar de bouri, cum era cel cam pleşuv de pe timbrele de acum câteva sute de
ani, de prin 1858 era noastră.
Vulpi5 cu ai lui fraţi veneau să-ţi cânte
Vulpi5 cu ai lui fraţi veneau să-ţi cânte
ron, ron să-nălţăm
toţi cosonii să îi luăm
şi la anul când venim
tot aşa să îi cosim
toţi cosonii să îi luăm
şi la anul când venim
tot aşa să îi cosim
şi urcau până la Cetate
băteau cu cozile în porţi
să se lase podul
să intre norodul
de vulpi şi vulpişoare
ce nici că se ştergeau pe picioare
băteau cu cozile în porţi
să se lase podul
să intre norodul
de vulpi şi vulpişoare
ce nici că se ştergeau pe picioare
picioare cu gheruţe
mici dar ascuţituţe.
mici dar ascuţituţe.
Şi pe Burebista-l
întrebau de unde vine un an nou, unde se duce cel vechi, dacă este chiar atât
de vechi, încât să fie aruncat de pe metereze, odată cu tronurile vechi şi cu
şchiopii şi cu boşorogii ce nu mai folosesc nimănui. Burebista, om cult, mers
şi pe la Olbia, de unde adusese nişte pui de delfini şi la Messembria, de unde
venise cu o liotă de greci ce să-i construiască cetăţile din piatră, frumoase,
să se sperie duşmanii numai când se uită cu coada ochiului, nu prea ştia totuşi
ce să le răspundă vulpişorilor. Nu-l întrebase nimeni până acum despre mersul
timpului şi pe ce căi o ia. Aşa că le dădu, ca să scape de ei, o pungă de piele
cu cosoni, alta cu tetradrahme de Thassos şi alta cu alune turceşti.
Bineînţeles că vulpişorii se bătură pe alune, iar monedele le luă doar V5, să i
le dea lui Alu Zgâncă, fiul lui Alu Zgâncă, să vadă de nu i-or folosi drept
model.
Şi iar pe Burebista îl
întrebau cum pietroaiele cărau. Iară Burebista sta şi se codea că să spună nu
voia. Că socoteala nu ieşea şi cosonii lipsea. Dară cum el se codea, alt dac
semn le făcea cu degetu doi, care se cheamă moroi. Şi vulpişorilor le arăta sus
în turnul regelui, pitită într-un colţ o nuia de se-odihnea. Nuiaua cum îi
vedea de bucurie ţopăia. Iară dacul cel cu ştirea pune mâna pe nuia şi aşa le
spunea. Copii, copilaşi, cu urechioaie şi gheruţe, nuiaua de o frec, ea
se-ncarcă cu electroni şi un drum lin face, de la Măgura încoace. Pietroaiele
lunecă în jos dar şi în sus iar planul de e bine pus, zidul se ridică doar de
la nuiaua cea frecată. V5 mult se lumina, mai că se mira, nuiaua lua şi o
freca. Pietrele veniră şi se ridicară şi zid nou făcură. Burebista cum văzu pe
dac îl alungă şi peste zid îl aruncă. Iară vulpişorii, iară vulpiţele, pe scări
fugiră de nu se mai opriră.
Dară dacul liniştit le spuse să tacă chitic şi cu el să meargă.
Îi duse pe copilaşi să le cânte şi scribilor bătrâni, ce sălăşuiau în turnul cel separat de Cetate, ceva mai jos şi care aveau fiecare câte un ecritoir şi poansonau şi zgâriau cu un stilus de fildeş pe plăcile de aur întâmplările petrecute sau chiar nepetrecute încă ale neamului dacilor. Puteai vedea acolo, dacă ştiai să le citeşti, liste cu regii dacilor din ultimele cinci sute de ani şi de încă peste cinci sute. Scribii erau de la cele trei triburi mari şi cum plăcile erau puţine, treceau de la unul la altul, fiecare scria cum ştia, de nici V5 nu se mai descurca. Cu litere mai greceşti, mai etrusce sau mai de ale parţilor, ei şi le înţelegeau, Burebista şi ai lui le înţelegeau, cine să se gândească la pierderea conştiinţei neamului dac, că nimeni nimic nu va mai pricepe şi se va spune că … nu există aşa ceva.
Dară dacul liniştit le spuse să tacă chitic şi cu el să meargă.
Îi duse pe copilaşi să le cânte şi scribilor bătrâni, ce sălăşuiau în turnul cel separat de Cetate, ceva mai jos şi care aveau fiecare câte un ecritoir şi poansonau şi zgâriau cu un stilus de fildeş pe plăcile de aur întâmplările petrecute sau chiar nepetrecute încă ale neamului dacilor. Puteai vedea acolo, dacă ştiai să le citeşti, liste cu regii dacilor din ultimele cinci sute de ani şi de încă peste cinci sute. Scribii erau de la cele trei triburi mari şi cum plăcile erau puţine, treceau de la unul la altul, fiecare scria cum ştia, de nici V5 nu se mai descurca. Cu litere mai greceşti, mai etrusce sau mai de ale parţilor, ei şi le înţelegeau, Burebista şi ai lui le înţelegeau, cine să se gândească la pierderea conştiinţei neamului dac, că nimeni nimic nu va mai pricepe şi se va spune că … nu există aşa ceva.
Baza acum este la V5, ce
şi-o aminti şi el că i-au explicat dacii aceia bătrâni, căci în privinţa
istoricilor, arheologilor şi din păcate chiar şi a filologilor, nu mai este
nici o speranţă. Poate doar V5 şi cu ai lui, să caute şi restul plăcuţelor
astea, pe unde or fi ele, prin fundurile muzeelor şi ale marilor institute,
prin piaţa neagră sau gri din ţară sau mai
probabil din străinătate.
Uf, măcar să fi făcut nişte poze şi V5 ăsta micu!
Uf, măcar să fi făcut nişte poze şi V5 ăsta micu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu