20. Vulpi5, dacii şi filatelia

26 iunie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
20. Vulpi5, dacii şi filatelia

Făcături vechi şi noi

Clasoarele acelea două mari, ce seamănă a bibliorafte de conţopist sunt pline cu timbre cu erori. Ce boală ciudată pe filateliştii aceştia să colecţioneze până şi erorile timbrelor … Nu ştiu ce m-a apucat şi pe mine să le ţin în loc să le arunc. Probabil un fel de imitare, o maimuţăreală îi pot spune, a celor văzute la alţii. La început erau un fel de curiozităţi, pe care le priveam cu milă, dar care mă atrăgeau în acelaş timp. Primele achiziţii de erori au fost din emisiunile „Cluj” şi „Oradea”, emisiuni cu supratipare pe emisiunile comune ungureşti. Au fost atunci supratipărite mărci cu ghiotura cum se spune, cu valori ce nu aveau nimic comun cu tarifele poştale în vigoare. Şi suportul acestor timbre, mărcile ungureşti, erau şi ele în nişte serii interminabile şi cu tiraje pe care unele populaţii nici nu le-ar putea număra decât spunând „multe”. Unu, doi, trei, … o sută, o mie, un milion, … multe. Probabil că şi ungurii făceau parte, cel puţin pe atunci dintr-o astfel de populaţie, ce-şi tipărise timbre pentru următoarea mie de ani. Dovadă că şi acum fericiţi întreprinzători ce au în dotare o mică tipografie sau măcar o imprimantă laser color de o calitate bunicică, dau drumul pe piaţa filatelică la supratiparuri din ce în ce mai fanteziste, pe tot aceleaşi timbre. Aceşti fericiţi sunt probabil nepoţii preafericiţilor ce au umplut prin 1920-30 şi apoi prin 1945-47 piaţa, adică micile pe atunci magazine filatelice cu supratiparuri ce nu au circulat niciodată. Dar măcar pe atunci a existat intenţia să fie circulate. Evident toate cele care au fost făcute să circule au beneficiat de defectele de vedere ale lucrătorilor poştali şi de perioada în care nu mai ştia nimeni ce s-a emis oficial, graniţele şi ocupaţiile unor târguri fiind destul de neclare. Dar acum, unde să circuli noile apariţii din Zona de ocupaţie română în Ungaria? În ciuda unor articole pertinente, ce ar fi trebuit să dea jos ochelarii de cal purtaţi de unii începători, timbrele acestea noi au căutare. De vină sunt magazinele on-line prin care se distribuie şi firmele de licitaţie al căror nume de pretigiu păcăleşte pe naivi. La noi nu se mai poate întâmpla aşa ceva. Am fost acum trei ani la poştă, la oficiul 24 care îmi este mai aproape, cu o recomandată format mai mare, aveam nişte FDC-uri de trimis. Neştiind cât o să coste transmiterea, am venit şi cu un bloc de timbre cu nefericitul Teoctist. Stimata doamna ce servea sau deservea pe acolo, s-a uitat la nefericit, apoi la mine şi mi-a spus că nu sunt bune. De ce? Pentrucă acestea nu sunt timbre, nu există. Nu se admit decât timbre cumpărate de la ea! Am insistat, i-am spus că le-am cumpărat de la magazin, s-a uitat la mine de parcă i-aş fi băgat mâna în buzunar, a rupt blocul, a aruncat vinietele şi a lipit resturile sub privirea mea stupefiată. Aşa că aici este exclusă circulaţia nu numai a făcăturilor particulare dar nici măcar a celor de la romfărăfilatelia!

Filatelişti noi

Vulpi5. Cornul, iaurtul şi filatelia. Ilustraţiunea aparţine domnului Cornel Airinei

- Nenea Engineriu, dă-mi şi mie un clasoraş, să ling şi eu nişte timbre!
Vulpi5 mi se suise în cap, la propriu chiar, şi se uita în clasor.
- Ce, tu eşti de timbre? Du-te mai bine şi prinde şoarecii ăia de sub casă.
- Eu nu prind şoareci, nenea. Mie mi se dă mâncare de oameni, nu vedeţi ce culoare am? Şi ce urechi bine dezvoltate? Zău dacă nu semăn cu mata. Aşa zice şi mama. Ce, mata mănânci şoareci?
- Nu, cum o să mănânc aşa ceva? Dar tu unde găseşti mâncare pentru oameni? La Vasilca?
- Nuuu, mie îmi dă de la şcoală. Am şi trecut luna asta în clasa a doua. Ne dă corn şi iaurt. Eu aş fi vrut lapte, dar profa a spus că aşa e contractul, contract cu iaurt, ca să câştige şi directorul ceva. Şi să ştii, nenea, că eu sunt filatelist serios. Să ştii că am şi cleşte pentru timbre, aşa cum ai şi mata.
- Ăsta nu e cleşte ce am eu în mână, este o pensetă. De unde ai tu pensetă? Că pe aici prin Cosoneşti, n-aş prea crede să găseşti.
- Nu de aici, nenea Engineriu. De sus, din Cetate. Am făcut eu o gaură, un tunel de fapt, pe sub turnul mare de sus. Şi uite ce am găsit.

Dacii erau filatelişti

Pensetă filatelică dacică ... precis. © C.I.



Şi Vulpi5 îmi întinde, apucând-o delicat cu incisivii, o pensetă-pensetă, nu era nici un dubiu. Şi mai era şi din bronz şi se mai şi vedeau pe ea cele douămii de ani. Şi dacă Vulpi5 spune că a găsit- într-o gaură de sub Cetate, atunci aşa este. Deci, măcar o parte din daci erau filatelişti. Şi dacă erau filatelişti, atunci trebuie să fi avut şi cercuri filatelice. Pfiii, cum de nu mi-am dat seama mai demult? Păi cercurile acelea din blocuri de andezit, bineînţeles că asta erau, erau cercuri filatelice, nu calendare, nu sanctuare, decât în măsura în care un cerc filatelic este un sanctuar. Uite cum Vulpi5 schimbă istoria filateliei. Şi să nu-mi spuneţi că această sublimă pensetă a fost folosită de vreo dăcoaică pentru a-şi smulge perii din mustaţă. Nu, nu, dăcoaicele nu aveau mustaţă. Pielea lor era ca pielea unui nou născut. Dacă vă spun eu!

N-am avut ce face şi i-am dat lui Vulpi5, cel care se duce la şcoală, cel ce mănâncă un corn cu iaurt în fiecare zi, un clasoraş cu timbrele pe care le-a vrut el. Cu vulpişori, cu căţei, dar doar cu pui de căţei, cu pisicuţe, cu şoricei de câmp din aceia pe care-i ţine şi un pai şi cu garofiţe. A vrut neapărat garofiţe de Piatra Craiului – Dianthus callizonus – din acelea cu coroniţe purpurii. Pe curând cred că se va înfiinţa şi la Cosoneşti – pe lângă cunoscutul cerc numismatic, condus cu abilitate de Alu Zgârcea, băiatul lui Alu Zgârcea, cel ce lucra cu Amăsii, marele fierar al Văii – un cerc filatelic vioi ca fiii lui Vulpi. S-ar putea să apară şi o revistă ce cred că n-ar mai avea nici o concurenţă în această conjunctură preafericită, umblă vorba că se va numi Dacia filatelică. Timbrele dacilor abia aşteaptă să fie deshumate. Asta ne-ar mai lipsi …

Comments (1)

1. Foarte tare! Aşa şi este. Şi chiar mă mir cum de nu mi-am dat şi eu seama de ce se întâmplă în realitate la Cosoneşti!?… )
   Comentariu by Peter — 26 iunie 2011 @ 08:51