26 iunie 2011
Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
20. Vulpi5, dacii şi filatelia
- Făcături vechi şi noi
- Clasoarele acelea două mari, ce seamănă a bibliorafte de conţopist
sunt pline cu timbre cu erori. Ce boală ciudată pe filateliştii aceştia
să colecţioneze până şi erorile timbrelor … Nu ştiu ce m-a apucat şi pe
mine să le ţin în loc să le arunc. Probabil un fel de imitare, o
maimuţăreală îi pot spune, a celor văzute la alţii. La început erau un
fel de curiozităţi, pe care le priveam cu milă, dar care mă atrăgeau în
acelaş timp. Primele achiziţii de erori au fost din emisiunile „Cluj” şi
„Oradea”, emisiuni cu supratipare pe emisiunile comune ungureşti. Au
fost atunci supratipărite mărci cu ghiotura cum se spune, cu valori ce
nu aveau nimic comun cu tarifele poştale în vigoare. Şi suportul acestor
timbre, mărcile ungureşti, erau şi ele în nişte serii interminabile şi
cu tiraje pe care unele populaţii nici nu le-ar putea număra decât
spunând „multe”. Unu, doi, trei, … o sută, o mie, un milion, … multe.
Probabil că şi ungurii făceau parte, cel puţin pe atunci dintr-o astfel
de populaţie, ce-şi tipărise timbre pentru următoarea mie de ani. Dovadă
că şi acum fericiţi întreprinzători ce au în dotare o mică tipografie
sau măcar o imprimantă laser color de o calitate bunicică, dau drumul pe
piaţa filatelică la supratiparuri din ce în ce mai fanteziste, pe tot
aceleaşi timbre. Aceşti fericiţi sunt probabil nepoţii preafericiţilor
ce au umplut prin 1920-30 şi apoi prin 1945-47 piaţa, adică micile pe
atunci magazine filatelice cu supratiparuri ce nu au circulat niciodată.
Dar măcar pe atunci a existat intenţia să fie circulate. Evident toate
cele care au fost făcute să circule au beneficiat de defectele de vedere
ale lucrătorilor poştali şi de perioada în care nu mai ştia nimeni ce
s-a emis oficial, graniţele şi ocupaţiile unor târguri fiind destul de
neclare. Dar acum, unde să circuli noile apariţii din Zona de ocupaţie
română în Ungaria? În ciuda unor articole pertinente, ce ar fi trebuit
să dea jos ochelarii de cal purtaţi de unii începători, timbrele acestea
noi au căutare. De vină sunt magazinele on-line prin care se distribuie
şi firmele de licitaţie al căror nume de pretigiu păcăleşte pe naivi.
La noi nu se mai poate întâmpla aşa ceva. Am fost acum trei ani la
poştă, la oficiul 24 care îmi este mai aproape, cu o recomandată format
mai mare, aveam nişte FDC-uri de trimis. Neştiind cât o să coste
transmiterea, am venit şi cu un bloc de timbre cu nefericitul Teoctist.
Stimata doamna ce servea sau deservea pe acolo, s-a uitat la nefericit,
apoi la mine şi mi-a spus că nu sunt bune. De ce? Pentrucă acestea nu
sunt timbre, nu există. Nu se admit decât timbre cumpărate de la ea! Am
insistat, i-am spus că le-am cumpărat de la magazin, s-a uitat la mine
de parcă i-aş fi băgat mâna în buzunar, a rupt blocul, a aruncat
vinietele şi a lipit resturile sub privirea mea stupefiată. Aşa că aici
este exclusă circulaţia nu numai a făcăturilor particulare dar nici
măcar a celor de la romfărăfilatelia!
- Filatelişti noi
Vulpi5. Cornul, iaurtul şi filatelia. Ilustraţiunea aparţine domnului Cornel Airinei |
Vulpi5 mi se suise în cap, la propriu chiar, şi se uita în clasor.
- Ce, tu eşti de timbre? Du-te mai bine şi prinde şoarecii ăia de sub casă.
- Eu nu prind şoareci, nenea. Mie mi se dă mâncare de oameni, nu vedeţi ce culoare am? Şi ce urechi bine dezvoltate? Zău dacă nu semăn cu mata. Aşa zice şi mama. Ce, mata mănânci şoareci?
- Nu, cum o să mănânc aşa ceva? Dar tu unde găseşti mâncare pentru oameni? La Vasilca?
- Nuuu, mie îmi dă de la şcoală. Am şi trecut luna asta în clasa a doua. Ne dă corn şi iaurt. Eu aş fi vrut lapte, dar profa a spus că aşa e contractul, contract cu iaurt, ca să câştige şi directorul ceva. Şi să ştii, nenea, că eu sunt filatelist serios. Să ştii că am şi cleşte pentru timbre, aşa cum ai şi mata.
- Ăsta nu e cleşte ce am eu în mână, este o pensetă. De unde ai tu pensetă? Că pe aici prin Cosoneşti, n-aş prea crede să găseşti.
- Nu de aici, nenea Engineriu. De sus, din Cetate. Am făcut eu o gaură, un tunel de fapt, pe sub turnul mare de sus. Şi uite ce am găsit.
- Dacii erau filatelişti
Pensetă filatelică dacică ... precis. © C.I. |
-
N-am avut ce face şi i-am dat lui Vulpi5, cel care se duce la şcoală,
cel ce mănâncă un corn cu iaurt în fiecare zi, un clasoraş cu timbrele
pe care le-a vrut el. Cu vulpişori, cu căţei, dar doar cu pui de căţei,
cu pisicuţe, cu şoricei de câmp din aceia pe care-i ţine şi un pai şi cu
garofiţe. A vrut neapărat garofiţe de Piatra Craiului – Dianthus
callizonus – din acelea cu coroniţe purpurii. Pe curând cred că se va
înfiinţa şi la Cosoneşti – pe lângă cunoscutul cerc numismatic, condus
cu abilitate de Alu Zgârcea, băiatul lui Alu Zgârcea, cel ce lucra cu
Amăsii, marele fierar al Văii – un cerc filatelic vioi ca fiii lui
Vulpi. S-ar putea să apară şi o revistă ce cred că n-ar mai avea nici o
concurenţă în această conjunctură preafericită, umblă vorba că se va
numi Dacia filatelică. Timbrele dacilor abia aşteaptă să fie deshumate.
Asta ne-ar mai lipsi …
Comentariu by Peter — 26 iunie 2011 @ 08:51