15. Dacii şi ţâţele

7 iunie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom       Engineriu în Ţara Vasilcăi
15. Dacii şi ţâţele

CAP Beriu - foto Realitatea

Vasilca a convins-o pe Fifi să meargă cu ea după ţâţe. Spunea că nu mai fusese de mult pe acolo, cam decând tac-su umbla după cosoni pe toate vârfurile de deal din jurul Cosoneştiului. Iar ţâţele astea nici nu sunt chiar lângă Cosoneşti, sunt la ceva distanţă, lângă Beriu, fost Berini, pe săseşte Birndorf, în germană Lammdorf, Bärend, de fapt de acolo se văd cel mai bine. Amatorilor de astfel de delicatese trebuie să le spun că este vorba de Dealul cu trei ţâţe sau Ţâţele Gorganului, Holumbul Beriului sau Gorgane. V-am mai spus că fiecare om, fiecare loc are pe aici, prin ZONĂ cel puţin două nume. Beriu din Hunedoara cred că ştiţi unde este, doar toate vedetele lumii, inclusiv cele de peste ocean ştiu cum se ajunge cu avionul la Beriu. Adică vin până la Bucureşti cu avionul iar de aici iau frumuşel un elicopter şi ajung pe islaz la Beriu. De fapt la CAP Beriu, unde se croiesc şi se asamblează anual 15.000 de blănuri Armani, Roberto Cavalli, Gianfranco Ferre, Galliano sau Cerruti. Fabrica renumită Vidra din Orăştie nu mai este decât un schelet. Un om deştept, inginer cibernetician, ce putea să fie altceva, a luat CAP-ul, a băgat o groază de bani, croitoresele erau probabil de aici şi a încropit o fabrică ultrarentabilă în locul măgăoaiei, în sistem LON, adică materialele sunt ale clientului. A lăsat aşa, ca o marcă sui-generis, secera şi ciocanul pe faţada fostului grajd. Dar nici Vasilca şi nici Fifi nu aveau de gând să se înţolească de aici. Ele se îmbarcară în ATV-ul adaptat de Dom Camion, cel cu care aducea Vasilca laptele de la ferma de lângă cetate, în spate cu un coş mare de nuiele, în care săriră ca la o comandă Vulpi, Vulpa şi cei cinci vulpişori. Probabil că-i mai plimbase de multe ori Vasilca de se executaseră aşa repede. Eu nu mai aveam loc nici în coş cu Vulpii, nici pe cadru. Dar aveam toată încrederea că Fifi cu aparatul ei Panasonic, cel luat din Germania, va face o cronică foarte amănunţită.
Îi zice Dealul cu trei ţâţe, pentrucă trei se văd din Beriu şi din Castău, locul unde erau spânzuraţi hoţii şi cei certaţi cu legile de pe atunci. De fapt sunt şase, aliniate pe doi kilometri, de la nord la sud. Au diametrul actual de 30 de metri fiecare iar înălţimile maxime de opt metri. Iar spre Dâncul Mare, lângă pădure mai sunt şapte tumuli cu diametrul de zece, doisprezece metri. Iniţial s-a crezut că sunt nişte semne de hotar ale comunelor scaunului săsesc, deoarece se consemnează întreţinerea lor. Cel mai probabil însă că ele au fost refolosite dacă tot erau acolo. Arheologii noştri nu au bani de ceva investigaţii, aşa cum nu au bani nici să culeagă brăţările dacice de prin bălăriile Sarmisegetuzei. Preferă să le ia din America sau din Germania, printr-o intermediară dubioasă.
Pe la ora 11, cam la două ore după ce plecaseră, vine Dom Camion la mine şi-mi zice
- Dom Engineriu, hai să mergem la Trei Ţâţe, zice Vasilca c-au spart o Ţâţă cu buldozerul.
- Hai Dom Camion. Dar cu ce mergem?
- Cu microbuzu, abia i-am schimbat motoru acu o lună. Ajungem până sus cu el, ştiu că mata eşti cam şontorog, aşa.

Plecăm, fiecare cu trusa lui, eu cu aparatul meu foto, cu trepiedul, camera de filmat, acumulatori şi carnetele de notiţe. Plus plicurile de plastic, acelea pentru DVD-uri iniţial, acum pentru cosoni şi lizimahi, aşa când găsesc mai mulţi, de-i iau cu lopata de sub frunze. Iar Dom Camion cu trusa lui cam lunguiaţă, nici nu vreau să mă gândesc că Dom Camion s-a apucat de vioară.
Sus îl zărim de la distanţă pe Vulpi, ce schelălăia cât putea de tare.
- Ce face, îl doare ceva, o întreb eu pe Vasilca
- Nu-l doare nimic, dar îl cheamă pe Vivi, vărul său. Cică avea vizuina chiar aici unde săpară ăştia trei.
- Care ăştia trei? Ştiai că au spart unii Gorganul?
- Sigur că ştiam. Toată valea ştie că Gică, Mişu şi cu Dorel au luat un buldozer şi l-au spart. Dar asta fu acu şase luni. Abia ieri i-a prins, că alaltăieri a spus pădurarul.
- Şi dece n-au spus până acum?
- Păi de, ca oamenii şi ei. Au vrut să vadă fiecare ce e pe aici. Care un fier, care două, nu vedeţi că nu mai este nimic? Cică unul a găsit o sabie. E bună şi asta pe vremurile astea. Că vin alegerile, lumea se îmbată şi n-au chiar toţi pistoale. Deabia dacă au fiecare câte o coasă din aia specială pentru aur.
- Da spune-i lui Vulpi să nu mai schiaune ca un câine operat de dom Doctor Taie-Penis, ciomu ăla.
- Ei, las şi mata, auzi că-i răspunde văr-su. Ia uite-i ce drăguţi sunt amândoi, mânca-i-aş.
- Ptiu. Mai bine spune-mi ce boscorodesc acolo.
- Ei, au trebuit să se mute atunci când au venit cu excavatorul. Şi-au dus şi toţi puii tocmai la movilele alea de lângă Dâncul Mare. Au stat de au săpat la noile vizuine de n-au mai avut timp să-l anunţe şi pe Vulpi.
- Aşa e când chiar ai treabă.
- Vedeţi, Dom Engineriu, ce groapă au tras ăştia? Şi se pare că nu au ajuns la Cameră.
- De unde şti că e o cameră înăuntru?
- De la altele, de la cele din Prihodişte, alea patru de sus. Acolo a săpat tata, erau ale lui. Cine ştie ce a găsit, că mie nu mi-a spus nicicând. Şi mi-a spus şi Coana Fifi, că ea are facultate de-asta specială pentru săpat.
Groapa, frumoasa de ea, avea întradevăr 8 metri lungime, 3 lăţime şi o adâncime de peste 2,5 metri. Fifi susţinea că dacă mai săpau doi metri în lungime şi încă doi în adâncime, dădeau peste camera funerară. De aceeaşi părere era şi vărul lui Vulpi, care avusese vizuina aici, dar nu putea să spună decât că era un gol mare, foarte bun pentru vulpişorii lui pe timp de iarnă. La vizuina nouă încă nu dăduse de nici un gol.
Mai spunea Fifi că sistemul de a face o grămadă mare de pământ sau de pietre peste morminte este foarte vechi şi întâlnit la multe populaţii. Cel mai probabil este că ar fi nişte morminte ale vechilor traci, de prin secolele V-II îen. Aşezarea movilelor în linie, dar la oarecare distanţă, caracterizează acele timpuri. Morminte a şase conducători traci, daci dacă ne referim la aceste locuri. Oricum, din secolul II îen şi până în secolul II en nu se cunoaşte nici un mormânt în ZONĂ. Cine ştie ce obiceiuri de înmormântare aveau. Dacă o să se caute, atunci o să se găsească.
- Precis, precis, spuse corul Vulpilor.




Vulpi rămâne pe aici



Dom Camion îşi şi deschisese trusa, scosese de acolo o lopată militară, un detector de metale şi … un AK47.
- Să încep, Dom Engineriu? Da’ ţine mata scula asta dacă avem vreo concurenţă, c-am auzit că vin specialiştii de la Valeologia.
- Aoleo, Dom Camion, pune-le la loc şi uită de ele. Lasă c-or veni alţii, de la Ministerul Culturii.
- Cine, Atila? Gata, ăla nu mai vine, are probleme cu Voievodatul lui Glad, cu al lui Menumorut, cu al lui Bok …
Te simţi parcă în Bulgaria actuală, în Valea Regilor Traci, unde a început punerea în valoare a acestui tip de morminte. Dar nu acum, ci în urmă cu 50 de ani, când nici ei nu aveau fonduri pentru arheologi. Noroc că se mai găsesc şi pe la noi nişte Gică, Mişu şi Dorel, care cu un excavator mai mişcă istoria din loc şi-i mai dau un şut în spate lui Atila, să se facă şi el util. Şi nişte băieţi veseli din Orăştie şi Deva, care cu coase pentru aur îşi fac plinul pe aici şi pe urmă statul umblă după ei prin străinătăţuri.
Oricum, Vulpi, Vulpa şi Vulpişorii lor s-au hotărît pe loc să rămână câteva luni pe aici, printre Ţâţe, să vadă care din movile au Camere şi ce este prin ele. În ei putem avea toată încrederea.
Sunt mândru că sunt român.